Curier Județean

Jandarmii din Alba, la datorie de sărbătoarea ”Schimbarea la Față a Domnului”: Vor fi prezenți la Câlnic și la Hramul Mănăstirii de la Poșaga

Ioana Oprean

Publicat

în

Jandarmii din Alba, la datorie de sărbătoarea ”Schimbarea la Față a Domnului”: Vor fi prezenți la Câlnic și la Hramul Mănăstirii de la Poșaga

Jandarmii din Albasunt la datorie marți, 6 august 2024, de sărbătoarea ”Schimbarea la Față a Domnului”: Vor fi prezenți la Câlnic și la Hramul Mănăstirii de la Poșaga.

Citește și: Schimbarea la Față – obiceiuri, traditii și superstiții. De ce e bine să priveşti CERUL în ziua de OBREJENIE şi ce înseamnă dacă vezi BERZE

Petrecerea Divorțaților

”Colegii noștri vor fi prezenți la Cetatea Câlnic unde va avea loc o activitate cultural-artistică și la Mănăstirea de la Poșaga cu ocazia hramului.

De asemenea, efective din cadrul Jandarmeriei Alba vor acționa în zonele aglomerate, parcuri, zonele de agrement cât și în zonele montane ale județului care în această perioadă sunt frecventate cu precădere de turiști.

Vă reamintim:

-respectați indicaţiile şi îndrumările forțelor de ordine și măsurile stabilite de organizatori;
-evitați implicarea în conflicte de orice natură;
-supravegheați cu atenție copiii;
-fiți vigilenți în locurile aglomerate și aveți grijă de obiectele personale.

Nu uitați, solicitați cu încredere sprijinul forțelor de ordine prezente sau apelați numărul unic de urgenţă 112.

Vă asigurăm în continuare de sprijinul nostru atunci când situația impune”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Apă sigură pentru Apuseni: Conductă nouă de 1,3 kilometri pentru modernizarea rețelei din Abrud. În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Apă sigură pentru Apuseni: Conductă nouă de 1,3 kilometri pentru modernizarea rețelei din Abrud. În ce stadiu este proiectul Rețeaua de alimentare cu apă din Munții Apuseni face un pas important spre alinierea la standardele europene de siguranță și eficiență. Direcția Județeană de Mediu Alba a adus la cunoștința publicului interesat depunerea solicitării de emitere […]

Citește mai mult

Curier Județean

Peste un kilometru de drum comunal modernizat la Crăciunelu de Sus: 1.205 metri de asfalt, 1,3 kilometri de șanțuri și cinci podețe. În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste un kilometru de drum comunal modernizat la Crăciunelu de Sus: 1.205 metri de asfalt, 1,3 kilometri de șanțuri și cinci podețe. În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a anunțat public decizia etapei de încadrare, fără evaluarea impactului asupra mediului, pentru proiectul „Refacere drum de interes local Drum Comunal DC32 […]

Citește mai mult

Curier Județean

Ce pedeapsă a primit un tânăr din Coșlariu care a lovit un bărbat cu pumnul în față: Decizie la Judecătoria Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce pedeapsă a primit un tânăr din Coșlariu care a lovit un bărbat cu pumnul în față: Decizie la Judecătoria Alba Iulia Un tânăr de 21 de ani din Coșlariu a fost condamnat la 1 an și 10 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru lovire sau alte violențe, după un conflict din aprilie […]

Citește mai mult