Jandarmeria Alba, în teren în primul weekend de toamnă: Măsuri de ordine și siguranță la manifestările cultural-artistice și sportive din județ
Jandarmeria Alba, în teren în primul weekend de toamnă: Măsuri de ordine și siguranță publică la manifestările cultural-artistice și sportive organizate în județ
În acest sfârșit de săptămână, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba vor fi angrenate în misiuni pentru asigurarea ordinii și siguranței publice la o serie de manifestări cultural-artistice și sportive desfășurate pe raza județului.
Manifestările cultural-artistice vor aduna numeroși participanți, iar jandarmii vor fi prezenți pentru ca acestea să se desfășoare în siguranță.
Astfel, în Piața Centrală din Jidvei va avea loc tradiționalul festival „Strugurele de Aur”, ce va aduce în fața publicului spectacole de muzică folclorică. Atmosfera de sărbătoare va continua în Sânmiclăuș, unde, pe terenul de fotbal, se vor derula „Zilele Culturale Maghiare”, manifestare cu ateliere de meșteșuguri, activități pentru copii, concursuri de gătit și spectacole muzicale.

dariusandrei.ro
În Parcul Zăvoi din Petrești, evenimentul „Tradiții la Petrești” va reuni spectacole de muzică, activități dedicate celor mici și ateliere de gastronomie, iar la Leorinț, în Piața Mare, se va sărbători „Ziua Grădinarului”, cu expoziții de produse locale, spectacole folclorice și foc de artificii.
Tot în această perioadă, în centrul localității Trâmpoiele, se va desfășura manifestarea „Fiii Satului”, unde tradițiile vor fi readuse în atenția publicului prin muzică, dansuri populare și ateliere de artizanat.
De asemenea, vom fi sprijiniți de către colegii de la Gruparea de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I” Târgu Mureș, care vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică în localitatea Loman, la „Coborâtul Oilor”, eveniment ce va cuprinde o expoziție cu vânzare a crescătorilor de ovine, un ceremonial religios și spectacole de muzică folclorică.
Pe lângă acestea, jandarmii Alba vor fi implicați și în asigurarea ordinii la competițiile sportive programate la nivel județean. La Cugir, pe stadionul Metalurgistul, se va disputa partida din cadrul Ligii a III-a dintre CS Metalurgistul Cugir și ACS Unirea DMO, iar în „Poiana cu Goruni” din același oraș se va desfășura „CugiRace – ediția a VI-a”, un concurs de alergare montană ce reunește sportivi și iubitori ai mișcării în aer liber. Tot în cadrul Ligii a III-a, la Sebeș, baza sportivă ,,Pielarul’’ va găzdui confruntarea dintre CS Universitar Alba Iulia și ACS CIL Blaj.
Recomandăm cetățenilor să respecte indicațiile forțelor de ordine și să apeleze numărul unic de urgență 112 ori de câte ori sesizează situații care pot afecta siguranța lor sau a celor din jur.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
10 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
10 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează sâmbătă, 10 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
Pietonii indisciplinați și șoferii care nu le acordă prioritate, în vizorul polițiștilor: Amenzi de aproape 17.000 de lei și 12 permise de conducere reținute
Pietonii indisciplinați și șoferii care nu le acordă prioritate, în vizorul polițiștilor: Amenzi de aproape 17.000 de lei și 12 permise de conducere reținute Pietonii indisciplinați și șoferii care nu le acordă prioritate au fost luați în vizor de polițiștii din Alba. Oamenii legii au dat amenzi de aproape 17.000 de lei și au reținut […]
VIDEO | Zeci de persoane și mașini, verificate de polițiști la Blaj, prin intermediul aplicației eDAC: Amenzi de peste 8.000 lei
Zeci de persoane și mașini, verificate de polițiști la Blaj, prin intermediul aplicației eDAC: Amenzi de peste 8.000 lei Poliția Municipiului Blaj a desfășurat la data de 9 octombrie 2026, în intervalul orar 18.00 – 21.00, o acțiune care a avut drept scop prevenirea faptelor antisociale și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. […]
