Sport

Irina Maiorescu și Ștefan Copețchi pe podiumul campionatelor Europei de Sud-Est la Orientare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În perioada 5-9 septembrie s-au desfăşurat, în orașul Bursa din Turcia, Campionatele Europei de Sud-Est la Orientare (SEEOC), competiție la care au fost prezente loturile naționale din 9 țări: Turcia, Moldova, Macedonia, Italia, Serbia, Muntenegru, Croația, Bulgaria și România.

Din lotul României au făcut parte și 2 sportivi de la CS Unirea Alba Iulia, Irina Maiorescu la senioare și Ștefan Copețchi la juniori I, fiecare dintre aceștia reușind să urce pe podiumul de premiere al competiției.

Irina Maiorescu a avut comportări constant bune în fiecare dintre cele trei etape individuale în care a concurat. Astfel ea a reușit să urce de două ori pe podium, obținând medalia de argint în proba de Lungă Distanță și medalia de bronz în proba de Sprint, iar în proba de Medie distanță a terminat pe locul 4.

Ștefan Copețchi a avut un start de competiție mai puțin bun terminând pe locul 17 proba de Sprint și pe locul 16 în proba de Lungă Distanță. În ultimele două zile de competiție acesta și-a arătat adevărata valoare, în proba de Medie Distanță a terminat pe locul 2 și astfel a cucerit medalia de argint a acestei probe iar în proba de Ștafetă a fost cel mai rapid pe primul schimb, dar evoluțiile mai puțin bune ale celorlalți doi componenți ai ștafetei au făcut ca la final ștafeta României  să termine pe locul al treilea și să obțină medaliile de bronz în urma ștafetelor din Serbia și Bulgaria.

Medaliile  obținute de către cei doi sportivi sunt peste așteptările mele dar pe deplin meritate de către sportivi. Aceste rezultate confirmă valoarea sportivilor și munca depusă de către ei în pregătirea din acest an. Cu siguranță zestrea medaliilor putea fi mai importantă dar, din păcate, cel de-al treilea sportiv unirist selecționat în lotul României de seniori, Tamas Bogya nu a putut face deplasarea neprimind acordul de la locul de muncă (fiind angajat al MApN)”, a declarat Marius Anghel, instructor sportiv – Orientare la CS Unirea Alba Iulia.

Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Politehnica Timișoara 2 – CSU Alba Iulia 3-2 (1-1) | Universitarii, înfrângere total neașteptată!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Politehnica Timișoara 2 – CSU Alba Iulia 3-2 (1-1) | Universitarii, înfrângere total neașteptată! CS Universitar Alba Iulia a suferit o înfrângere total neașteptată, 2-3 (1-1), cu Poli 2 Timișoara, „lanterna roșie”  a seriei, înaintea aceste confruntări. Dacă elevii ex-uniristului Alin Paleacu au cucerit primele puncte stagionale, albaiulienii au suferit primul eșec și rămân cu două […]

Citește mai mult

Sport

Metalurgistul Cugir – Timișul Șag 0-1 (0-0) | „Roș-albaștrii”, încă o decepție acasă, înaintea derby-ului cu CSM Unirea Alba Iulia!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir – Timișul Șag 0-1 (0-0) | „Roș-albaștrii”, încă o decepție acasă, înaintea derby-ului cu CSM Unirea Alba Iulia, etapa viitoare! „Roș-albaștrii” au suferit o nouă înfrângere acasă, 0-1 (0-0) cu Timișul Șag, iar Metalurgistul Cugir rămâne cu un singur punct după trei runde scurse din Seria 7. Un eșec care nu cade deloc […]

Citește mai mult

Sport

Blăjeanul Victor Oniga (FK Csikszereda Miercurea Ciuc), convocat, în premieră, la echipa României Under 17!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Blăjeanul Victor Oniga (FK Csikszereda Miercurea Ciuc), convocat, în premieră, la echipa României Under 17! Perioadă importantă în cariera talentatului fotbalist de 16 ani! Victor Oniga, promițătorul jucător din Alba, traversează o perioadă excelentă, transferul la prim-divizionara FK Csikszereda Miercurea Ciuc fiind urmat de o convocare, în premieră, la echipa României Under 17. Acum două […]

Citește mai mult