Politică Administrație

Ioan Lazăr (ALDE), despre fuziunea dintre PMP și UNPR: E un plan malefic al distrugătorului Băsescu. Va acapara și PNL-ul

Ioana Oprean

Publicat

în

Copreședintele ALDE Alba, Ioan Lazăr, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că fuziunea dintre PMP și UNPR este ”un plan malefic al distrugătorului Traian Băsescu”.

Petrecerea Divorțaților

Traian Basescu la Metes118”Alianța dintre PMP și UNPR nu este întâmplătoare. Este vorba de un plan malefic al distrugătorului Băsescu. Acest plan malefic începe să prindă contur. Băsescu este un adevărat geniu, dar din păcate un geniu al răului. Este asemenea unui distrugător maritim. Și-a propus să calce în picioare și să distrugă tot ceea ce îi stă în cale și ceea ce nu îi convine”, a spus Ioan Lazăr

Copreședintele ALDE Alba a opinat că Băsescu va ”acapara” și PNL-ul.

Ioan Lazar07”De când îl știu eu în politică a mazilit miniștri, prim-miniștri, a distrus și a desființat PNȚCD, iar acum urmează PNL-ul. Dacă și-a pus în minte asta, Băsescu o va face. Fără scrupule o va face. De când știu eu PD-ul, dar mai ales de când la șefia partidului a venit Traian Băsescu, nu s-a respectat absolut nicio înțelegere cu niciun partid”, a afirmat Lazăr.

Lazăr  a adăugat, vorbind despre o declarație a Alinei Gorghiu în care aceasta ar fi spus că nu exclude o alianță cu ALDE, dar fără Tăriceanu, că ”nu se poate așa ceva”, iar copreședintele PNL-ului ar trebui să mediteze mai mult înainte să facă asemenea declarații.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane

Ioana Oprean

Publicat

în

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

Citește mai mult