Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Editorial

Învingătorul ia totul

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Până în 2008 am avut un sistem electoral destul de stabil, astfel încât cetăţenii, chiar şi cei mai neinteresaţi de politică, reuşiseră să ştie cum se desfăşoară procesul electoral şi ce anume trebuie sau nu trebuie să facă. Deveniseră conştienţi de însemnătatea votului lor, de faptul că îşi puteau face auzită vocea în Parlament, chiar şi dacă preferatul lor nu se situa pe primul loc în circumscripţia electorală. Era vremea sistemului de vot pe liste şi a redistribuirii voturilor şi mandatelor. Pe-atunci nu existau colegiile uninominale şi nici struţo-cămila votului uninominal ponderat care, în ciuda asigurărilor care ni se dădeau, nu a adus în Parlament oameni mai valoroşi din punct de vedere intelectual sau moral, ci doar oameni mai valoroşi din punct de vedere material. Prezenţa lor în Parlament le-a folosit în primul rând lor, nu nouă. Acum aceşti parlamentari de care ne plângem de patru ani, sau mai exact o parte dintre ei (deşi noi ne plângem de toţi) parlamentarii USL, UNPR, UDMR şi cei ai minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară, au decis că sistemul uninominal este foarte bun, ba chiar mai trebuie „îmbunătăţit” prin introducerea uninominalului pur, adică a sistemului în care învingătorul ia totul, iar cei care nu au avut inspiraţie, sau au convingeri politice altele decât învingătorul nu-şi vor putea face nici măcar auzite opiniile la nivel parlamentar, darmite ascultate! Este acesta un minus de democraţie? Eu cred că da. Mai cred că nici primarii şi nici preşedinţii consiliilor judeţene nu trebuiau aleşi dintr-un singur tur, ci că trebuia păstrat sistemul vechi, cu două tururi de scrutin (dacă niciunul dintre candidaţi nu obţinea 50 la sută plus unu din voturile exprimate).
Împotriva votului uninominal pur s-au ridicat şi cele mai importante organizaţii non-guvernamentale care veghează la respectarea democraţiei şi a drepturilor omului printre care APADOR-CH, Asociaţia Pro Democraţia, Centrul pentru Jurnalism Independent… Ele au arătat că principalul neajuns al uninominalului pur este acela că rămân opţiuni politice nereprezentate în Parlament. Susţinătorii uninominalului pur argumentează că avantajul ar fi un parlament mai puternic în care să nu mai fie posibile aranjamentele, alianţele care să schimbe rezultatul obţinut la urne. Ambele opinii au greutatea lor, dar trebuie găsit un echilibru. Alegerea pe liste asigura un oarecare echilibru pentru că parlamentarii puteau fi controlaţi de partide în timp ce aleşii uninominali se cred de capul lor şi migrează mult mai neruşinat şi mai fără riscuri. Aşa s-a întâmplat să avem un partid parlamentar care să nu fi trecut prin votul electoratului. O monstruozitate arătată cu degetul ani în şir şi pe bună dreptate de liderii PSD şi PNL, dar de vreo lună, acceptată şi îmbrăţişată atât de strâns încât şi pentru ei a fost eliminat pragul electoral. PDL, dezavantajat de noul sistem de vot în contextul erodării la guvernare, a anunţat că va contesta legea adoptată marţi de Camera Deputaţilor la Curtea Constituţională a României. Eu nu cred că vor avea câştig de cauză. Aş vrea însă ca sistemul de vot şi alte legi care modelează sistemul democratic în România să nu fie adoptate în grabă şi în ciuda adversarilor politici. Iar argumentul că „aşa cu procedat şi ceilalţi” nu ţine, mai ales în cazul unei Puteri ai cărei lideri au declarat la instalare că vor promova cu totul şi cu totul alte metode, cinstite, corecte, curate, faţă de cele folosite de Puterea anterioară.

Anca DINICĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea