Investitorii germani de la Daimler vor să amenajeze în Sebeș, pe cheltuială proprie, trotuar și pistă de biciclete pentru ca 1.000 de angajați să ajungă mai ușor la muncă
Investitorul german Daimler, prezent în Sebeș cu fabricile Star Assembly și Star Transmission, a cerut acordul autorităților locale să amenajeze pe cheltuială proprie trotuarul și pista de biciclete pe o porțiune de drum de circa 1 kilometru pentru a facilita accesul propriilor angajați în zona industrială.
Este vorba despre secțiunea cuprinsă între sensul giratoriu din apropierea magazinului Kaufland situat pe strada Augustin Bena și strada Industriilor pe care sunt situate cele două unități.
”(…) tronsonul de la sensul giratoriu din proximitatea Kaufland, pe direcţia de mers dreapta, până la strada Investitorilor este o zonă nesigură pentru circulaţia angajaților din zona SC STAR ASSEMBLY SRL Sebeş. Costurile acestor lucrări vor fi suportate și realizate în întregime de către SC STAR ASSEMBLY SRL Sebeş”, se arată în adresa depusă de investitorii germani la sediul Primăriei Sebeș.
Totodată, proiectul de amenajare a trotuarului și pistei de biciclete face parte dintr-unul dintre programele companiei germane de dezvoltare a comunităţii locale.
”Odată cu creşterea producţiei de asamblare a cutiilor de viteză, compania Daimler va avea un personal de aproximativ 1000 de persoane, dintre care majoritatea fiind cetățeni ai municipiului Sebeş. Astfel, pentru a facilita accestul acestora în zona industrială în condiţii de siguranţă, este necesară amenajarea unui trotuar și a unei piste de biciclete pe strada Augustin Bena, începând cu sensul giratoriu din proximitatea Kaufland, pe direcţia de mers dreapta, până la strada Investitorilor. Având în vedere propunerile de dezvoltare a municipiului Sebeş în zona de vest pe ambele părţi ale DN 7, care cuprinde zona industrială în plină dezvoltare, şi pentru buna organizare a teritoriului din punct de vedere urbanistic, în urma analizei efectuate, o modalitate de rezolvare operativă şi eficientă este aceea de a amenaja trotuare și pista de biciclete”, se arată în expunerea de motive a proiectului pus pe masa consilierilor locali, chemați să-și dea acordul privind efectuarea acestor lucrări de către S.C. STAR ASSEMBLY S.R.L.
De asemenea, în zona amintită sunt foarte multe societăţi care îşi desfăşoară activitatea, zona fiind în continuă dezvoltare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Tânăr de 22 de ani, blocat în abrupt pe Colții Trascăului: Salvamontiștii din Alba l-au coborât în rapel
Tânăr de 22 de ani, blocat în abrupt pe Colții Trascăului: Salvamontiștii din Alba l-au coborât în rapel Un tânăr de 22 de ani din Cluj-Napoca, plecat singur pe munte, a rămas blocat duminică după-amiază, 25 octombrie 2026, în abruptul Colților Trascăului. Acesta a cerut ajutor printr-un apel la 112, iar salvamontiștii din Rimetea au […]
Profesor la școala gimnazială din Hopârta, condamnat la 6.000 de lei amendă penală pentru că a strâns de gât un elev de 14 ani
Profesor la școala gimnazială din Hopârta, condamnat la 6.000 de lei amendă penală pentru că a strâns de gât un elev de 14 ani Un profesor de la Școala Gimnazială din Hopârta a fost condamnat de Judecătoria Aiud la o amendă penală de 6.000 de lei pentru purtare abuzivă, după ce a strâns de gât […]
Bani „fără număr” pentru CSM Unirea Alba Iulia și Centrul Cultural Palatul Principilor: Ce aduce pentru… unii rectificarea bugetară din octombrie 2026
Bani „fără număr” pentru CSM Unirea Alba Iulia și Centrul Cultural Palatul Principilor: Ce aduce pentru… unii rectificarea bugetară din octombrie 2026 Consiliul Local Alba Iulia se va reuni luni, 26 octombrie 2026, în ședință ordinară. Pe ordinea de zi se află și un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general de venituri și cheltuieli […]
