Investițiile de care mediul rural din Alba a beneficiat până acum, datorită proiectelor OJFIR. Afacerile care au devenit realitate, grație banilor europeni
Mediul rural din România a fost, de-a lungul timpului, mai neglijat decât cel urban, din punctul de vedere al investițiilor și a proiectelor disponibile pentru locuitprii săi. Acest lucru a atras, după sine, un „exod” masiv al acestora, fie în mediul urban, în căutarea unui loc de muncă, fie în străinătate, departe de casele lor.
În acest sens, Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Alba încearcă, prin investiții constante și proiecte, să revigoreze viața din satele din județul nostru.
Tudor Ponoran, director executiv al Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Alba, a transmis, pentru ziarulunirea.ro, o serie de vești îmbucurătoare, privind încrederea oamenilor din mediul rural față de aceste proiecte.
„Mediul rural din județul Alba are o capacitate de dezvoltare uriașă, atât pe zona de agricolă, cât și pe zona de non-agricol. În ceea ce privește fermele mici, județul nostru cuprinde un număr de aproximativ 22000 de fermieri, dispunând de posibilitate de accesare a sMasurii 6.3 (15.000 euro). Marea majoritate a fermierilor se încadrează în acest tip de fermă mică având exploatații între 4000-12000 SO. Există o serie de tineri care au capacitatea să preia exploatații și să acceseze sMasura 6.1 (instalarea tinerilor fermieri) care poate ajunge la un sprijin de până la 70.000 euro pe agricultură ecologică. Aceste măsuri nu necesită cofinanțare din partea beneficiarilor fiind foarte utile pentru dezvoltarea agriculturii din județ.”,a declarat Tudor Ponoran.
Mai apoi, directorul executiv a vorbit și despre suma totală a proiectelor derulate de către instituție, acesta notând că „în prezent, suntem pe perioada de tranziție a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, unde se vor lansa proiecte începând cu acest an în valoare totală de 3,26 miliarde de euro. Proiectele de care beneficiază județul Alba pe zona privată de ferme și investiții non-agricole, care sunt derulate strict prin OJFIR Alba se însumează la aproximativ 26 milioane euro. Am ajutat oamenii prin investiții, cum ar fi cele prin intermediul masurii 6.2 (infiintare activitati neagricole – afaceri neagricole in mediul rural) avem derulate proiecte cum ar fi : fabrica de palarii cu contracte in afara țării, cabinete medicale stomatologice, serviceuri auto, închirieri de ATV-uri, etc. ”
Încrederea oamenilor în instituții este aproape la fel de importantă ca și investițiile în sine. Tudor Ponoran a subliniat faptul că cetățenii au în general o încredere mare față de proiectele care încă se desfășoară, transmițând următoarele: „Încrederea oamenilor în AFIR cred că este mare la nivelul județului Alba. Personal am început conducerea acestui Oficiu județean cu o altă abordare față de cetățean. Am pregătit un program de conștientizare a fermierilor prin acțiuni de promovare directă. Vom fi prezenți timp de 2 luni în tot județul Alba pentru a explica cu ce ne ocupăm și ce măsuri pot fi accesate de către fermieri și alte categorii de solicitanți. Programul nostru se va plia pe localități în funcție de cerințele cetățenilor și în special în a două parte a zilei. De asemenea noi așteptăm persoanele interesate să ne contacteze telefonic sau prin email și chiar la sediul instituției. Ne punem la dispoziție pentru a oferi informații și ajutor pentru pentru toate persoanele interesate.”
La final, directorul executiv a povestit și despre birocrația necesară implementării unor astfel de proiecte, lucru ce descurajează mulți potențiali doritori, care ar putea adera la ele. Despre digitalizarea instituției pe care o conduce, Tudor Ponoran a menționat că „birocratizarea vine din nevoia evidențierii fiecărui ban european cheltuit. Ne dorim ca banii europeni să ajungă la persoane bine intenționate și implicit să creeze plus valoare în ferme și afaceri din mediul rural. Instituția noastră este dezvoltată la capitolul digitalizare chiar la nivelul oricărei instituții a UE. Toate proiectele se depun în format digital și beneficiază de verificare prin respectarea termenelor procedurale, de către experții AFIR.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Nu ne mai facem bine! Sticle și borcane, aruncate în parcul arheologic de mari dimensiuni de pe terenul din Partoș. Arheolog: ,,Oamenii trebuie să fie mai civilizați și să respecte vestigiile”
Nu ne mai facem bine! Sticle și borcane, aruncate în parcul arheologic de mari dimensiuni de pe terenul din Partoș. Arheolog: ,,Oamenii trebuie să fie mai civilizați și să respecte vestigiile” Mai multe sticle și borcane au fost aruncate pe vestigiile arheologice din zona Partoș, de către persoane necunoscute. Gestul, total lipsit de responsabilitate față […]
Rezultate Bacalaureat 2026, sesiunea a doua: Rezultatele inițiale au fost publicate Rezultatele inițiale obținute de candidații din sesiunea a doua a Bacalaureatului 2026 au fost publicate de Ministerul Educației și Cercetării în dimineața zilei de marți, 18 august 2026. Vezi AICI rezultatele candidaților din Alba 33,8% este rata de promovare la nivel național, în creștere […]
„Să trăiți bine!” Iar unii chiar o fac! Primăria Alba Iulia împrumută 30 de milioane de euro, dă înapoi aproape 48,5 milioane și mai cheltuiește 200.000 de lei, plus TVA, ca să credem că e o idee bună
„Să trăiți bine!” Iar unii chiar o fac! Primăria Alba Iulia împrumută 30 de milioane de euro, dă înapoi aproape 48,5 milioane și mai cheltuiește 200.000 de lei, plus TVA, ca să credem că e o idee bună Să începem cu partea bună, fiindcă există una și ar fi nedrept să fie înghițită de restul. […]