Intervenție a salvamontiștilor din Alba pentru căutarea unor schiori rătăciți în afara pârtiei de la Vârtop
Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Alba a fost implicat într-o acţiune de căutare a unor schiori rătăciți în afara pârtiei Arieșeni-Vartop.
Solicitarea şi alertarea echipei Salvamont Alba a fost făcută vineri, la ora 17.25, de către prieteni şi aparţinători, pentru găsirea a două persone rătăcite în afara zonei schiabile Arieșeni-Vartop. Salvatorii montani au luat legătura telefonic schiorii, aceştia explicând că au coborât într-o zonă de teren accidentat cu zăpadă foarte mare, au căzut şi s-au panicat fiind lipsiţi de orice sursă de lumină la lăsarea întunericului și că nu se mai pot orienta către pârtie.
”Li s-au făcut recomandări să se întoarcă pe urmele poprii, deoarece ei intenţionau să traverseze pădurea de la pârtia “Piatra Grăitoare” la pârtia “Vârtop 1”, să conserve bateria telefonului şi să-l ţină cât mai aproape de corp, la căldură. S-a indicat să se efectueze alertarea şi prin numărul Unic de urgenţă 112 datorită condiţiilor meteo nefavorabile şi a întreruperii contactului telefonic cu persoanelor rătăcite, din cauza epuizării bateriei telefonului acestora”, spune reprezentantul Salvamont Alba.
Salvatorii montani au pornit în căutare, ca echipă de prim răspuns, în condiţii de temperatură scăzută şi vizibilitate redusă: întuneric, ceaţa şi ninsoare abundentă.
”În acţiunea de căutare au fost implicate două echipaje Slvamont Alba care au pornit din puncte diferite spre zona unde se presupunea că se aflau persoanele rătăcite, căutările fiind oprite după circa o oră şi jumătate, când cei căutaţi, respectând indicaţiile primite de la salvamontişti, au reuşit să ajungă în siguranţă la pârtie. Aici s-au întâlnit cu echipajele de salvatori acesta fiind încă un caz fericit când datorită intervenţiei prompte a Salvamont Alba cele două persoane au putut să ajungă acasă în siguranţă”, au explicat salvatorii montani.
Cu această ocazie Salvamont Alba recomanda ca turiştii care frecventeză domeniile schiabile din Vârtop-Arieșeni şi Șureanu să nu se abată de la traseele marcate şi să nu iasă din zona schiabilă.
De asemenea din cauza ninsorilor abundente din ultima perioadă, se atrage atenţia existenţei unui risc ridicat de producere a avalanşelor la altitudini mai mari de 1600 m.
FOTO: Salvamont Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Foto | Vernisajul expoziției „Horea Paștina și Ovidiu Mircea Paștina – Doi frați, două priviri asupra lumii” la Palatul Principilor pe 15 septembrie 2026: Horea Paștina va fi distins cu titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Alba Iulia
Vernisajul expoziției „Horea Paștina și Ovidiu Mircea Paștina – Doi frați, două priviri asupra lumii” la Palatul Principilor pe 15 septembrie 2026: Horea Paștina va fi distins cu titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Alba Iulia Palatul Principilor Transilvaniei găzduiește marți, 15 septembrie 2026, de la ora 18:00, vernisajul expoziției „Horea Paștina și Ovidiu […]
General al Armatei Române, găsit împuşcat în cap: Un pistol a fost găsit lângă trupul său Generalul Dorin Ioniță, 61 de ani, a fost găsit fără suflare, vineri dimineață, 11 septembrie 2026, într-un imobil pe care îl deținea în localitatea Păulești, județul Prahova. Lângă trupul său a fost găsit un pistol, despre care primele verificări […]
Zeci de persoane și mașini verificate de polițiști la Ocna Mureș: Amenzi de peste 5.000 de lei
Zeci de persoane și mașini verificate de polițiști la Ocna Mureș: Amenzi de peste 5.000 de lei Polițiștii din Ocna Mureș au dat amenzi de peste 5.000 de lei și au verificat zeci de persoane și de mașini. Potrivit IPJ Alba, la data de 10 septembrie 2026, în intervalul orar 19.00 – 22.00, polițiștii din […]