Întâlnire între primarul din Aiud și locuitorii din Ciumbrud, Sîncrai, Măgina și Aiudul de Sus. Dezbateri privind starea unor drumuri degradate și exploatarea și distrugerea pădurilor din zonă
Conform calendarului stabilit pentru prima săptămână a lunii decembrie, în zilele de 3 și 5 ale lunii au avut loc întâlnirile cu cetățenii localităților componente și aparținătoare Ciumbrud, Sîncrai, Măgina și Aiudul de Sus.
Astfel, în 3 decembrie primarul municipiului Aiud, Mihai Horațiu Josan, împreună cu secretarul municipiului și funcționari din aparatul de specialitate al primarului, s-au întâlnit cu locuitorii din Ciumbrud și Sîncrai.
Principalele probleme semnalate de cei prezenți la întâlnirea de la Căminul Cultural din Ciumbrud au fost legate de starea unor drumuri care s-au degradat din cauza ploilor abundente. De asemenea, s-a solicitat să fie luate măsuri pentru refacerea suprafețelor de pășunat, care sunt din ce în ce mai degradate, din cauza celor care exploatează pădurile din zona Ciumbrud.
În acest sens, se va stabilii o comisie a Serviciului Public Administrația Patrimoniului Local Aiud, care va face verificări și va lua toate măsurile, inclusiv în materie penală dacă se impune, asupra celor care exploatează și distrug pădurile din zonă. Totodată, SPAPL Aiud va interveni cu utilaje pentru nivelarea drumurilor afectate de ploi.
La solicitarea cetățenilor, se vor face toate demersurile pentru instalarea unei oglinzi în curba de la intersecția străzii Colinei cu strada Progresului, unde datorită vizibilității reduse există în permanență pericole de accidente.
Aceeași problemă a fost semnalată și de cei prezenți la întâlnirea ce a avut loc la Căminul Cultural din Sîncrai, aici urmând a fi instalată o oglindă pe strada Poet Andrei Mureșanu la intersecția cu Castelul Banffy din localitate.
La această întâlnire, primarul municipiului a dat asigurări locuitorilor din Sîncrai că lucrările pentru canalizare și extindere a rețelei de apă vor începe în anul 2016, lucrări care vor demara concomitent cu lucrările de canalizare din Ciumbrud.
La întâlnirea din 5 decembrie de la Școala Generală din Măgina, celor prezenți li s-a adus la cunoștință faptul că se impune ca persoanele care au fișe de punere în posesie necompletate să se prezinte la Biroul Agricol din cadrul Primăriei Municipiul Aiud, pentru a fi facilitată identificarea terenurilor.
În Aiudul de Sus, cetățenii au solicitat intervenția utilajelor pe câteva străzi afectate de aluviunile rezultate în urma ploilor, aluviuni care au umplut unele porțiuni de drum, la limita extravilanului cu intravilanul.
Și aici, în cel mai scurt timp, SPAPL Aiud va interveni pentru a remedia problemele indicate de cei prezenți la întâlnire.
În urma acestor întâlniri, primarul municipiului Aiud i-a asigurat pe cetățeni că vor fi făcute toate demersurile necesare pentru a se remedia problemele apărute și că se va interveni în toate situațiile prezentate de locuitorii celor 4 localități. (A.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Rețeaua de alimentare cu gaz va fi extinsă în două sate ale comunei Unirea: În ce stadiu este proiectul
Rețeaua de alimentare cu gaz va fi extinsă în două sate ale comunei Unirea: În ce stadiu este proiectul Locuitorii din Ciugudu de Jos și Ciugudu de Sus urmează să beneficieze de alimentare cu gaze naturale printr-un proiect major de extindere a infrastructurii din comuna Unirea. Investiția propusă presupune construirea unei rețele inteligente de distribuție […]
FOTO | Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, numit în funcția de administrator special la o filială a Companiei Naționale ROMARM S.A.
Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, numit în funcția de administrator special la o filială a Companiei Naționale ROMARM S.A. Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, fost candidat al partidului la Primăria Cugir a fost numit administrator special la SC TOHAN SA Zărnești, filială a Companiei Naționale ROMARM S.A. Numirea a fost făcută prin ordin […]
Într-un oraș de munte din Alba se schimbă complet iluminatul public: Peste 800 de lămpi vor fi înlocuite cu un sistem inteligent care promite economie de energie și mai multă siguranță
Într-un oraș de munte din Alba se schimbă complet iluminatul public: Peste 800 de lămpi vor fi înlocuite cu un sistem inteligent care promite economie de energie și mai multă siguranță Orașul Câmpeni se pregătește pentru una dintre cele mai ample investiții din ultimii ani în infrastructura de iluminat public. Întregul sistem de iluminat stradal […]