Institutul Revoluției Române a fost oficial DESFIINȚAT. Persoanele erau numite pe viață, iar Ion Iliescu era directorul său
Institutul Revoluției Române, condus de fostul președinte Ion Iliescu, a fost desfinințat de către senatori. Decizia a fost adoptată cu 80 de voturi „pentru”, 54 „împotrivă” și 0 abțineri. Din conducerea institutului mai făceau parte Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman.
Andreea Popa, jurnalist Digi24: Social-democrații au anunțat încă din timpul dezbaterii acestui proiect de lege că nu susțin desființarea Institutului Revoluției Române și că se poziționează mai degrabă pentru a schimba legislația de funcționare a acestui institut.
Liberalii au anunțat în schimb că vor vota pentru desființare și au ținut să facă două precizări, și anume că în Institutul Revoluției Române persoanele sunt numite pe viață, nu au un mandat limitat și că, de exemplu, în anul 2019, peste 70% din sumele alocate institutului s-au cheltuit pe salariile și sporurile personalului.
Desființarea institutului este un demers care a început în urmă cu un an și câteva luni. În decembrie 2019, guvernul liberal condus de Ludovic Orban a adoptat o ordonanță de urgență pentru desființarea Institutului Revoluției Române.
La acel moment, institutul s-a aflat în centrul unui scandal, după ce a decis să organizeze un concert în 22 decembrie, iar acest gest a fost calificat de mai multe organizații drept o jignire adusă memoriei eroilor Revoluției.
Practic, institutul ar trebui să analizeze ceea ce s-a întâmplat la Revoluția din 1989. Guvernul argumenta în acea ordonanță de urgență că activitatea institutului ar fi fost irelevantă în raport cu banii publici cheltuiți.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Ce este interzis să arzi în curte, chiar dacă terenul îți aparține: Unde poți face grătarul și ce se întâmplă cu frunzele și crengile din grădină
Ce este interzis să arzi în curte, chiar dacă terenul îți aparține: Unde poți face grătarul și ce se întâmplă cu frunzele și crengile din grădină Sezonul de toamnă vine la pachet cu grămezi de frunze, crengi rezultate din tunderea pomilor și alte resturi adunate din grădină, iar pentru unii proprietari cea mai simplă soluție […]
România, în pragul unui șoc economic? Expert: „Euro ar putea ajunge la 10 lei, iar dobânzile la 20%”
România, în pragul unui șoc economic? Expert: „Euro ar putea ajunge la 10 lei, iar dobânzile la 20%” Presiunile de pe piețele europene ale titlurilor de stat, deprecierea euro, intervențiile BNR pentru susținerea leului și posibila reducere a fondurilor europene ar putea amplifica vulnerabilitățile economiei românești. Economistul Radu Georgescu avertizează că, în lipsa unor corecții […]
Premierul desemnat, Luca Niculescu: Joi intenţionez să depun programul şi lista de miniştri
Premierul desemnat, Luca Niculescu: Joi intenţionez să depun programul şi lista de miniştri Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat vineri seară că va depune joi, în Parlament, Programul de guvernare și lista miniștrilor propuși pentru viitorul Executiv. ,,Suntem în program. (…) Ieri au fost primele discuţii cu partidele, discuţii constructive, de substanţă. Vor continua şi […]
