Curier Județean

Inimioare pentru Sami – campanie de colectare de fonduri la Aiud

Ioana Oprean

Publicat

în

Sami este un băieţel de 12 ani. Îi place să se joace ca oricărui copil deşi el nu este un copil ca toţi ceilalţi, Sami este un copil care suferă. El se luptă cu o boală atât de perfidă încât au fost nevoie de 10 ani de investigaţii şi consulturi medicale pentru ca numele ei să poată fi dezvăluit. Între timp Sami şi-a încurajat părinţii, a mai mers la şcoală şi nu şi-a pierdut speranţa că „o să mă fac bine, mami nu plânge!”.

Petrecerea Divorțaților

Tratamentul bolii lui Sami este acum precizat: transplant de celule stem cât mai repede Este un tratament atât de costisitor încât Sami are nevoie urgentă de ajutor. Are nevoie de sprijin emoţional pentru ca el să ştie că nu este singur. Şi mai are nevoie de sprijin financiar. Acestea sunt motivele pentru care membrele Asociaţiei „Maria Agapia”, mame şi bunici la rândul lor, au înţeles că este momentul să sară în ajutorul lui Sami. Iubirea ce o simţim pentru el este necondiţionată dar la partea financiară avem nevoie de ajutorul tuturor.

Am declanşat o campanie de colectare de fonduri în perioada 23 ianuarie – 12 februarie. Mulţumim părinţilor de la şcoala lui Sami pentru donaţiile lor din seara de 23 ianuarie. Le mulţumim nespus pentru generozitate. Mulţumim dascălilor şi doamnei director. A fost atât de minunat să simţim solidaritate în jur! Dar campania noastră campania noastră nu este gata.

Vom fi la şcoala lui Sami, Școala Gimnazială Ovidiu Hulea Aiud, în data de 12 februarie la ora 17.00, pregătite cu o mulţime de inimioare pe care să le oferim în dar celor care vor dori să-l ajute pe acest copil greu încercat. Inimioarele sunt doar un simbol: părticica din inima noastră dăruită vouă pentru inima generoasă.

Conturi deschise pe numele tatălui lui Sami : Silviu Crișan RO15RZBR0000060016350152 ( LEI ) RO20RZBR0000060016350159 (EURO)

Asociaţia „Maria Agapia” Dr. Adriana Câmpean, preşedintă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Un drapel uriaș de 42 de metri pătrați va putea fi văzut pe Catedrala Încoronării din Alba Iulia de 1 Decembrie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Un drapel uriaș de 42 de metri pătrați va putea fi văzut pe Catedrala Încoronării din Alba Iulia de 1 Decembrie 2026 Pregătirile de la Alba Iulia pentru 1 Decembrie 2026 continuă și la capitolul steaguri. Palatul Principilor a realizat frecent o achiziție directă intitulată „Servicii realizare steaguri 1 Decembrie“. Cea mai spectaculoasă piesă din […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | La Colegiul Militar din Alba Iulia, Magia Disney coboară pe scena Balului Bobocilor 2026! 14 boboci luptă pentru coroană: Când se vor alege laureații

Lucian Dărămuș

Publicat

în

La Colegiul Militar din Alba Iulia, Magia Disney coboară pe scena Balului Bobocilor 2026! 14 boboci luptă pentru coroană: Când se vor alege laureații Șapte perechi de boboci, probe captivante și momente artistice inspirate din universul Disney – toate promit o seară de poveste la Balul Bobocilor 2026 al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba […]

Citește mai mult

Curier Județean

Victorie în primă instanță pentru Consiliul Local Alba Iulia în disputa cu STP privind reorganizarea transportului public: Ce a decis Tribunalul Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Victorie în primă instanță pentru Consiliul Local Alba Iulia în disputa cu STP privind reorganizarea transportului public: Ce a decis Tribunalul Alba Un litigiu important pentru viitorul transportului public din Alba Iulia s-a încheiat, în primă instanță, cu o soluție favorabilă administrației locale. Tribunalul Alba a respins, joi, 11 noiembrie 2026 ca neîntemeiată, cererea de […]

Citește mai mult