Informare meteo: Averse, descărcări electrice și izolat grindină, în cea mai mare parte a țării, până vineri seara
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi o informare de ploi moderate cantitativ, instabilitate atmosferică și intensificări ale vântului, valabilă până vineri la ora 21.00.
În intervalul 1 aprilie, ora 21:00 – 2 aprilie, ora 21:00, vor fi ploi mai ales sub formă de aversă, însoţite şi de
descărcări electrice, în noaptea de joi spre vineri (1/2 aprilie) şi în prima parte a zilei de vineri (2 aprilie) în Maramureş, Crişana, cea mai mare parte a Transilvaniei şi local în Banat şi în Moldova, iar în cursul după-amiezii zilei de vineri, în special în regiunile sud-estice.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15 – 25 l/mp, favorizând topirea parţială a stratului de zăpadă din zona montană. Izolat, se va semnala grindină.
De asemenea, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, mai ales în cursul zilei de vineri, local şi temporar, cu viteze în general de 45 – 55 km/h, iar în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali, cu peste 70 – 80 km/h.
Meteorologii precizează că vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece la sfârşitul săptămânii în cea mai mare parte a ţării şi, temporar, vor mai fi precipitaţii sub formă de ploaie în zonele joase de relief şi, mai ales, ninsori în zonele montane şi submontane.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Sute de căsuțe din turtă dulce, ornate de 80 de copii din Sebeș: Vor fi vândute la târgul de Crăciun, în scop caritabil. ,,Fiecare înseamnă o mână întinsă, un zâmbet, o masă de Crăciun și puțină speranță”
Sute de căsuțe din turtă dulce, ornate de 80 de copii din Sebeș: Vor fi vândute la târgul de Crăciun, în scop caritabil. ,,Fiecare înseamnă o mână întinsă, un zâmbet, o masă de Crăciun și puțină speranță” La Sebeș, magia Crăciunului are gust de turtă dulce și, mai ales, de solidaritate. Peste 80 de copii, […]
Flaviu Buta și un fost polițist local, RESPINȘI la concursul pentru ocuparea postului de director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Ce punctaje au obținut
Flaviu Buta și un fost polițist local, RESPINȘI la concursul pentru ocuparea postului de director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Ce punctaje au obținut Primăria Alba Iulia a organizat concurs pentru ocuparea funcției de director executiv, clasa conducere, grad II, în cadrul Direcției Patrimoniu Public și Privat. Atât Flaviu […]
Va putea fi operațională noua companie de transport din Alba Iulia din 8 ianuarie 2027? Ce spune primarul Gabriel Pleșa
Va putea fi operațională noua companie de transport din Alba Iulia din 8 ianuarie 2027? Ce spune primarul Gabriel Pleșa Proiectul privind înființarea și operaționalizarea noii societăți de transport public local din Alba Iulia se află în linie dreaptă, autoritățile locale estimând pașii următori pentru ca noua companie să poată prelua activitatea la începutul anului. […]
