Informare ANAF: Persoanele juridice cu venituri între 100.001 și 500.000 de euro în 2016, obligate la plata impozitului pe veniturile microîntrepinderilor
Persoanele juridice române care au realizat la finele lui 2016 venituri cuprinse între 100.001 și 500.000 de euro, inclusiv, și a căror activitate intră sub incidența impozitului specific, sunt obligate, în situația în care îndeplinesc și celelalte condiții prevăzute de Codul fiscal, la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, iar până la data de 25 august trebuie să comunice organelor fiscale teritoriale modificarea sistemului de impunere, informează Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)
„Prin prevederile Legii nr. 177/2017 din 18 iulie 2017, privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, au fost aduse completări și modificări ale regimului fiscal aplicabil veniturilor obținute de către persoanele juridice care, începând cu data de 01.01.2017 au fost supuse impunerii potrivit regulilor impozitului specific. Ca urmare a noilor prevederi, începând cu data de 01.08.2017, persoanele juridice române care intră sub incidența Legii nr. 170/2016 și care la data de 31 decembrie 2016 au realizat venituri cuprinse între 100.001 euro — 500.000 euro, inclusiv, sunt obligate la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, în situația în care îndeplinesc și celelalte condiții prevăzute de Codul fiscal”, se arată în comunicatul ANAF remis luni AGERPRES.
Astfel, plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor se realizează dacă au realizat venituri, altele decât cele obținute din desfășurarea activităților în domeniul bancar, în domeniile asigurărilor și reasigurărilor, al pieței de capital, cu excepția persoanelor juridice care desfășoară activități de intermediere în aceste domenii, în domeniul jocurilor de noroc sau desfășoară activități de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor petroliere și gazelor naturale; dacă au realizat venituri, altele decât cele din consultanță și management, în proporție de peste 80% din veniturile totale; capitalul social este deținut de persoane, altele decât statul și unitățile administrativ-teritoriale; nu se află în dizolvare, urmată de lichidare, înregistrată în registrul comerțului sau la instanțele judecătorești, potrivit legii.
„Contribuabilii care intră sub incidența noilor reglementări au obligația ca, până la data de 25 august 2017, să comunice organelor fiscale teritoriale modificarea sistemului de impunere, prin completarea și depunerea declarației 010 — „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică””, se arată în comunicatul ANAF.
Tot până la data de 25 august 2017 contribuabilii respectivi vor trebui să calculeze, să declare și să plătească impozitul specific, pentru activitatea aferentă codurilor CAEN prevăzute la art.1 din Legea nr.170/2016, respectiv impozitul pe profit — pentru cei care au și alte activități care nu fac obiectul impozitului specific, pentru perioada 1 ianuarie 2017 — 31 iulie 2017.
Potrivit sursei citate, impozitul specific unor activități aferent acestei perioade se determină prin împărțirea impozitului specific anual la 365 de zile și înmulțirea cu numărul de zile aferent perioadei 1 ianuarie 2017 — 31 iulie 2017. Pentru determinarea impozitului specific unor activități se aplică și celelalte reguli prevăzute de Legea nr. 170/2016.
Impozitul pe profit se determină luând în considerare veniturile și cheltuielile înregistrate în perioada 1 ianuarie 2017 — 31 iulie 2017 și se definitivează prin depunerea formularului 101, până la 25 august 2017.
Contribuabilii care se încadrează în prevederile menționate anterior și care au depus deja formularul 100 cu privire la impozitul specific datorat pentru semestrul I 2017, respectiv impozitul pe profit pentru trim II 2017, rectifică suma declarată prin depunerea declarației rectificative — formular 710 având completată cifra ”zero” în coloana Suma datorată corectată.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Comunicat de presă: U.A.T. DAIA ROMÂNĂ anunță finalizarea proiectului „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771
Comunicat de presă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ DAIA ROMÂNĂ, în calitate de beneficiar, cu sediul în Daia Română, Str. Principală, nr. 326, județul Alba, cod poștal 517270, România, derulează proiectul „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771, finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza Contractului de finanţare nr. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun