Industria Galda de Jos, „start” sub comanda lui Himcinschi | Lupșan, Vl. Domșa, Borșai și D. Maier, noutățile găldenilor
Industria Galda de Jos, „start” sub comanda lui Himcinschi, noul antrenor principal al divizionarei terțe. D. Lupșan, Vl. Domșa, Borșai și D. Maier au fost noutățile găldenilor la reunire
Industria Galda de Jos s-a reunit sub comanda noului antrenor principal Adorian Himinschi, cel care l-a substituit pe banca tehnică în această pauză competițională pe Doru Oancea. Cu gândul la evitarea retrogradării, gruparea “galben-albaștrilor”, care iernează pe penultima poziție a ierarhiei Seriei 9, i-a avut ca noutăți la primul antrenament al anului pe mijlocașul D. Lupșan (31 de ani, Hidro Mecanica Șugag), portarul D. Maier (n. 2005, CSU Alba Iulia, revenire după 6 luni), fundașul lateral R. Borșai (n. 2001, ex-GT Sport Alba Iulia) și teiușeanul Vl. Domșa (20 de ani, fost la CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia sezonul trecut).
“Sunt încrezător și totodată optimist. Cunosc valoarea lotului, ne dorim și câteva transferuri, mă bazez că putem crește în primăvară”, a spus Himcinschi. 
La întâlnire a fost prezent și primarul Romulus Raica, acesta dându-le asigurări jucătorilor că va exista finanțare și pentru partea a doua a campionatului, inclusiv pentru achitarea celor 3 salarii restante, datorii cu care s-a intrat în vacanță.
*Grosu, spre Metalurgistul Cugir
Au fost prezenți 23 de jucători, absentând mijlocașii P. Medrea și Grosu. Primul dintre aceștia ar fi o propunere pentru funcția de antrenor secund, în cazul în care programul îi va permite, o discuție lămuritoare urmând să se poarte în această săptămână. Al doilea, jucător under, se găsește pe lista de achiziții a Metalurgistului Cugir, motiv pentru care nu a participat la reunirea echipei cu care se află sub contract până la vară. Să mai adăugăm faptul că președintele Gligor Udrea va continua activitatea la divizionara terță, deși și-a anunțat demisia, iar Dan Comșa va părăsi formația nou-promovată, în semn de solidaritate cu Doru Oancea, din staff-ul căruia a făcut parte.
Lotul prezent: Căt. Suciu, Kelachukwu, D. Maier – Juncan, Potopea, Șt. Radu, Căt. Ivașcu, Oneț, B. Popescu, D. Lupșan, Borșai, Frențiu, Circov, Grecu, Giorgiu, Oniche, Puha, Cioară, Baghiu, An. David, S. Mureșan, Vl. Domșa, Stănilă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Alba în SuperLigă: abrudeanul Ovidiu Bic, victorie uriașă cu „U” Cluj, cu FCSB, pe „Cluj Arena”! Aiudeanul Andrei Cordea a refuzat să joace pentru CFR Cluj în confruntarea de pe „Ilie Oană” cu Petrolul Ploiești (1-1, „lupii galbeni”, revelația stagiunii, păstrându-se pe locul 4)! Extrema dreaptă din Alba a apelat la acest gest extrem nemulțumit […]
Dansatorii de la Life is Dance Alba Iulia, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia, remarcați la Transylvania Grand Prix
Dansatorii de la Life is Dance Alba Iulia, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia, remarcați la Transylvania Grand Prix, competiția internațională de la Cluj-Napoca Un weekend plin de emoție, eleganță și rezultate frumoase pentru sportivii albaiulieni. În acest sfârșit de săptămână, la Cluj-Napoca, în cadrul spectaculosului Wonderland Resort, s-a desfășurat prestigioasa competiție internațională […]
Campioana CSM Unirea Alba Iulia, debut în Conference Cup, în Bazinul Olimpic, în 6-8 noiembrie 2026 | Adversari de calibru din Grecia, Spania și Ungaria, vezi programul
Campioana CSM Unirea Alba Iulia, debut în competiția continentală, cu adversari de calibru din Spania, Grecia și Ungaria. În Bazinul Olimpic din Alba Iulia, grupă de Conference Cup, în 6-8 noiembrie. În weekend, în perioada 6-8 noiembrie, în Bazinul Olimpic din Alba Iulia, CSM Unirea Alba Iulia, campioana României la polo feminine, găzduiește o grupă […]
