Curier Județean

Incinte pentru colectarea deșeurilor la Cugir, cu acces pe bază de cartelă. Investiție de peste 600.000 de lei

Adela Spătar

Publicat

în

Primăria Cugir a investit peste 600.000 de lei în efectuarea unor incinte pe domeniul public special amenajate pentru colectarea deșeurilor, cu acces pe bază de cartelă. S-a estimat achiziţionarea unui număr de 15.000 de cartele, câte două pentru fiecare apartament arondat punctului de colectare corespunzător.

Petrecerea Divorțaților

Primăria oraşului Cugir a finalizat procedura publică şi a semnat un contract în valoare de 608.010 lei în scopul amenajării unui număr de 59 de incinte de colectare deşeuri cu acces limitat.

Licitaţia a fost adjudecată de societatea Arikan Serv SRL Oradea. Obiectul contractului vizează furnizarea şi montarea unor incinte în care să se amplaseze containerele destinate colectării deşeurilor menajere, care vor fi amplasate pe domeniul public al oraşului Cugir, în punctele stabilite prin hotărâre a Consiliului Local. Acestea vor fi executate din structuri metalice şi vor fi dotate cu sisteme de acces pe bază de cartelă.

Incintele vor fi realizate din structuri modulare demontabile care, în funcţie de necesităţi, vor putea fi extinse şi compartimentate şi vor înmagazina un număr de şase containere pentru colectarea deşeurilor, fiecare având volumul de 1,1 metri cubi. În cadrul acestora vor fi introduse containerele în care se va realiza colectarea separată a deşeurilor, proces care va fi implementat în perioada următoare.

Dimensiunile unei incinte vor fi de 420/37/220 cm, iar deschiderea automatizată a uşilor se va putea face atât din exterior cât şi din interior. Cititorul trebuie să permită citirea unui număr nelimitat de cartele. Acestea ar urma să deţină elemente de securitate care să nu permită multiplicarea de către persoane neautorizate. S-a estimat achiziţionarea unui număr de 15.000 de cartele de acces, câte două pentru fiecare apartament arondat punctului de colectare corespunzător. Incintele sunt montate de către furnizor pe platforme speciale amenajate în acest scop.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Acțiune caritabilă în mediul rural, din zona Sântimbru, Galda de Jos și Teiuș: Torturi aniversare de la Fundația – Societatea de Caritate Kulik Apulum, pentru copiii defavorizați care își serbează ziua în noiembrie sau decembrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Acțiune caritabilă în mediul rural, din zona Sântimbru, Galda de Jos și Teiuș: Torturi aniversare de la Fundația – Societatea de Caritate Kulik Apulum, pentru copiii defavorizați care își serbează ziua în noiembrie sau decembrie Ecoul concertului caritabil de muzică clasică organizat în data de 9 octombrie 2026, la Căminul Cultural din Geoagiu de Sus, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Aproape 800 de elevi din Alba, pregătiți pentru piața muncii prin proiecte europene de peste 7,3 milioane de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 800 de elevi din Alba, pregătiți pentru piața muncii prin proiecte europene de peste 7,3 milioane de lei Trei proiecte europene derulate de Inspectoratul Școlar Județean Alba au oferit 776 de elevi din învățământul profesional și tehnic șansa de a dobândi experiență în medii reale de lucru. Dintre aceștia, 739 au obținut certificarea competențelor […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cum a scăpat de procesul penal un bărbat care a luat un portofel uitat într-o spălătorie auto și a păstrat banii: Decizie la Judecătoria Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum a scăpat de procesul penal un bărbat care a luat un portofel uitat într-o spălătorie auto și a păstrat banii: Decizie la Judecătoria Blaj A luat un portofel uitat pe aparatul de taxare al unei spălătorii auto, a păstrat o parte din bani și l-a restituit abia după ce cazul a ajuns în atenția […]

Citește mai mult