Închiderea lotului problemă din Autostrada Orăștie – Sibiu face prima victimă umană
Lotul problemă din autostrada A1, între Cunța și Săliște, a fost închis pentru reparații în urmă cu 17 zile, la doar 9 luni de la inaugurarea sa – cu două zile înaintea turului doi al prezidenţialelor – șoferii fiind redirecționați în această perioadă pe DN 1, rută pe care circulau și înainte de deschiderea autostrăzii.
Din cauza numărului ridicat de accidente grave, porțiunea din DN1 unde acum există autostradă era considerată de mare risc.
Numărul accidentelor grave în această zonă a scăzut semnificativ după darea în folosință a Autostrăzii Orăștie-Sibiu, nemaivorbind de decongestionarea traficului rutier, reducerea timpului de deplasare, nervii șoferilor, poluarea localităților.
Așa cum era de așteptat, statistic vorbind, închiderea tronsonului Săliște-Cunța al autostrăzii Sibiu-Orăștie, respectiv între Nod rutier Sălişte (km 270+020) – Nod rutier Cunţa (km 292+455), a făcut prima victimă umană. Un șofer de TIR de circa 40 de ani a decedat azi-noapte, după ce a derapat, a lovit un indicator și s-a oprit brusc în șanț, într-o zonă neagră din punct de vedere al riscului de accidente rutiere, pe DN1, la intrare în Miercurea, dinspre Sibiu.
Vinovat de producerea acidentului este chiar șoferul decedat. Responsabili de modul în care a fost contruit lotul 3 al autostrăzii, închis acum pentru reparații, nu știm nici până azi cine sunt, CNADNR dând vina pe constructor, proiectant etc și vice-versa.
Invariabil, singurul lucru clar la noi este că “mortul e de vină”. Dumnezeu să-l odihnească!
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită
Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită Direcția Județeană de Mediu Alba a luat decizia etapei de încadrare – fara evaluarea impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Reabilitare conductă de aducțiune apă brută la […]
O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia
O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia O firmă din Sibiu a depus singura ofertă pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia. Este vorba […]
Video | Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă
Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă Marți, 27 octombrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, în vârstă de 26, respectiv 20 de ani, ambii din localitatea […]
