Începe returul la volei şi baschet feminin
*Alba atacă Cetatea Băniei *Sâmbătă, ora 16.15, SCMU Craiova – Volei Alba Blaj
Sâmbătă, 12 ianuarie, Sala „Ion Constantinescu” din Craiova va găzdui un interesant cuplaj sportiv, volei şi baschet feminin, două partide ce contează pentru prima rundă a returului în care sunt angrenate SCM Craiova şi, o premieră dată de coincidenţa programării, reprezentantele judeţului Alba, Volei Alba Blaj, respectiv CS Universitatea Alba Iulia (ambele clasate pe poziţia a 4-a la finele primei părţi a stagiunii regulate).
Primul meci se va disputa în etapa a 12-a a Diviziei A1, între SCM U Craiova (locul 6, 18 puncte) şi Volei Alba Blaj, de la ora 16.15 (transmis în direct pe DigiSport 2), urmat de disputa contând pentru runda a 16-a a Ligii Naţionale de baschet, dintre SCM U Craiova (locul 8, 21 puncte) şi CSU Alba Iulia (ora 19.00).
Întărită substanţial în intersezon, cu argentiniana Josefina Fernandez şi americanca Sherisa Livingston, achiziţii ce vor debuta astfel oficial în garnitura blăjeană, formaţia din „Mica Romă”, deşi nou-promovată, tinde să-şi continue ascensiunea şi vizează un al treilea succes consecutiv în sezonul regulat (precedentele fiind în decembrie, 3-2 acasă cu CSM Bucureşti şi 3-0 în deplasare cu Volei Argeş Piteşti – ce s-a retras).
*30 de suporteri blăjeni la meci
Volei Club Alba Blaj (23 de puncte, 8 victorii şi 3 înfrângeri) a susţinut un test amical extern miercuri, câştigat cu 4-0 cu Universitatea Cluj-Napoca şi are un moral excelent înaintea startului returului, ce aduce o etapă extrem de interesantă (CSM Bucureşti – Ştiinţa Bacău, astăzi; întâlnirea Tomis Constanţa – Dinamo a fost amânată pentru 13 februarie).
„Vom întâlni o echipă dificilă, imprevizibilă, arţăgoasă, care în prima parte a campionatului a pierdut numai în compania ocupantelor primelor 5 poziţii. Ne aşteaptă un adversar incomod, fiind prima etapă din retur, când motoarele se turează mai greu, dar trebuie să ne ridicăm la nivelul pretenţiilor şi să câştigăm”, a apreciat Sergiu Ştefănescu, preşedintele formaţiei din Blaj, ce va fi încurajată iarăşi de aproximativ 30 de suporteri.
„Mergem să luăm 3 puncte, sau măcar două, adică să învingem. Este, totuşi, un meci în deplasare, într-o sală nouă, există circumstanţe pentru a fi atenţi să nu păşim greşit”, a apreciat antrenorul Marius Macarie, care poate conta şi pe cele două nou-venite. „Vor face deplasarea, sunt incluse în lot, însă e nevoie să mai avem răbdare să se integreze, să se acomodeze. Cel puţin în startul jocului voi miza pe formula consacrată din toamnă. Mă bucură această coincidenţă a partidelor de volei şi baschet, şi firesc că îmi doresc ca reprezentantele judeţului Alba să realizeze două victorii”, a încheiat antrenorul principal al revelaţiei din „Mica Romă”.
În tur, la debutul pe prima scenă, Volei Alba Blaj s-a impus cu scorul de 3-1.
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Raul Șteau și Nicolae Carnat, fotbaliștii din Alba, pe lista CSM Unirea Alba Iulia Fotbaliștii din Alba, aiudeanul Raul Șteau și Nicolae Carnat (originar din Mihalț) sunt pe lista de achiziții a divizionarei terțe CSM Unirea Alba Iulia. Citește și: Marius Lupu, atacantul din Alba, la Gloria Bistrița, în stagiunea 2026/2027! Fotbalistul, pe lista Unirii […]
Mihai Dăscălescu, triplă lovitură încasată: out de la CSM Unirea Alba Iulia, FRF și din funcția de vicepreședinte al AJF Alba!
Triplă lovitură încasată, la 1 iulie 2026, de albaiulianul Mihai Dăscălescu (49 de ani), care pierde 3 funcții importante: preeșdinte secție de fotbal CSM Unirea Alba Iulia, poziția de reprezentant al Ligii 3 în Comitetul Executiv al FRF și aceea de vicepreședinte al AJF Alba Mihai Dăscălescu, cel mai longeviv conducător al clubului din Cetatea […]
România, eșec surprinzător cu Muntenegru, în European League, în „Alba Blaj” Arena, la volei feminin România a pierdut surprinzător în „Alba Blaj” Arena, 1-3 cu Muntenegru, într-un meci contând pentru European League. Citește și: FOTO | 15 ani de existență pentru Volei Alba Blaj: Aniversare de preț pentru cea mai galonată echipă de volei din România […]