INCENDIUL de la UM Cugir, din august 2025: Cercetări ”in rem” în cazul incidentului din una din halele unde era depozitată muniție. Nicio persoană nu este urmărită penal
INCENDIUL de la UM Cugir, din august 2025: Cercetări ”in rem” în cazul incidentului din una din halele unde era depozitată muniție. Nicio persoană nu este urmărită penal
Nicio persoană nu este urmărită penal în cazul incendiului produs în vara anului trecut la Uzina Mecanică (UM) Cugir, într-una din halele destinate depozitării muniției, în cauză fiind efectuate în continuare cercetări ”in rem” (cu privire la fapte).
Potrivit unui răspuns transmis miercuri, la solicitarea AGERPRES, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, dosarul penal ”se află în faza ‘in rem’, fiind efectuate cercetări, sub supravegherea unui procuror, de către organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, raportat la comiterea infracțiunilor de distrugere din culpă (…) și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătatea în muncă (…)”.
Citește și: Cum s-a produs INCENDIUL, urmat de EXPLOZII, de la Uzina Mecanică Cugir: În hală se aflau aproximativ 400.000 de cartușe

În urmă cu câteva luni, Parchetul a transmis că cercetările în cazul incendiului produs în 2 august 2025 erau efectuate ”in rem”, iar ”în ipoteza în care apar date sau împrejurări noi se poate dispune schimbarea încadrării juridice sau extinderea urmăririi penale”.
Procurorii au susținut atunci că nu există indicii cu privire la existența unor acte de sabotaj, primele constatări arătând că incendiul ar fi pornit de la o încăpere a halei în care era depozitată necorespunzător o cantitate mare de pulbere pirotehnică, de diferite tipuri.
Conform unui comunicat transmis, în august, de către unitatea de parchet, ”din primele constatări rezultă faptul că incendiul a pornit de la o încăpere a halei în care era depozitată necorespunzător o cantitate mare de pulbere pirotehnică, de diferite tipuri, iar ulterior s-a extins către partea din hală în care era depozitată muniția”.
Procurorii menționau faptul că, ”la momentul de față, ancheta fiind într-un stadiu incipient, nu se pot emite concluzii certe cu privire la cauzele aprinderii pulberii, însă nu există indicii cu privire la existența unor acte de sabotaj”.
Au fost audiate mai multe persoane, au fost ridicate imagini video și documente de gestiune, de evidență a accesului, documente tehnice și de protecția muncii, instrucțiuni și proceduri. De asemenea, au fost prelevate probe criminalistice, materiale și echipamente ce urmau a fi expertizate.
Potrivit Parchetului, în incendiul care a cuprins una dintre halele destinate depozitării muniției a fost distrusă cantitatea de 51.120 de bucăți cartușe calibrul de 14,5 și 5,56, dintr-un total de 727.760.
După producerea incendiului, la fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul IPJ Alba și specialiști din cadrul Institutului Național Criminalistic din cadrul IGPR. pentru a efectua cercetarea la fața locului, fiind asistați de reprezentanți ai Insemex Petroșani.
Nu au fost înregistrate victime omenești. Angajații fabricii se aflau atunci în concediu.
La UM Cugir se fabrică armament de diverse calibre, pistoale automate și semiautomate de calibru 9 mm, accesorii.
Uzina din Cugir a fost înființată în 1799, în timpul Imperiului Habsburgic, sub denumirea de Fabrica de Fier și Oțel.
În 2004, societatea s-a împărțit în UM Cugir și Fabrica de Arme.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Tânăr de 22 de ani, blocat în abrupt pe Colții Trascăului: Salvamontiștii din Alba l-au coborât în rapel
Tânăr de 22 de ani, blocat în abrupt pe Colții Trascăului: Salvamontiștii din Alba l-au coborât în rapel Un tânăr de 22 de ani din Cluj-Napoca, plecat singur pe munte, a rămas blocat duminică după-amiază, 25 octombrie 2026, în abruptul Colților Trascăului. Acesta a cerut ajutor printr-un apel la 112, iar salvamontiștii din Rimetea au […]
Profesor la școala gimnazială din Hopârta, condamnat la 6.000 de lei amendă penală pentru că a strâns de gât un elev de 14 ani
Profesor la școala gimnazială din Hopârta, condamnat la 6.000 de lei amendă penală pentru că a strâns de gât un elev de 14 ani Un profesor de la Școala Gimnazială din Hopârta a fost condamnat de Judecătoria Aiud la o amendă penală de 6.000 de lei pentru purtare abuzivă, după ce a strâns de gât […]
Bani „fără număr” pentru CSM Unirea Alba Iulia și Centrul Cultural Palatul Principilor: Ce aduce pentru… unii rectificarea bugetară din octombrie 2026
Bani „fără număr” pentru CSM Unirea Alba Iulia și Centrul Cultural Palatul Principilor: Ce aduce pentru… unii rectificarea bugetară din octombrie 2026 Consiliul Local Alba Iulia se va reuni luni, 26 octombrie 2026, în ședință ordinară. Pe ordinea de zi se află și un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general de venituri și cheltuieli […]
