Actualitate

INCENDIU la Postul de Poliție din Mihalț, luni noaptea. Au intervenit pompierii

Ioana Oprean

Publicat

în

Pompierii din Blaj au fost chemați să intervină, luni noaptea, în jurul orei 2.30, pentru stingerea  unui incendiu izbucnit la acoperișul clădirii Postului de Poliție din Mihalț.

Petrecerea Divorțaților

La fața locului, au fost trimise două autospeciale de lucru cu apă și spumă, iar în jurul orei 3.05 incendiul a fost lichidat.

Potrivit IPJ Alba, a fost afectată doar locuința de serviciu de la etaj și nu au fost înregistrate victime.

UPDATE ISU Alba: Marți dimineața, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba a fost anunţat despre producerea unui incendiu în clădirea postului de poliție din localitatea Mihalț. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii de intervenție Blaj, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă și o ambulanță SMURD, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Mihalț. Ca urmare a acestui eveniment, au fost distruse diverse obiecte aflate într-o încăpere a clădirii (parchetul, ușile și ferestrele, două covoare, mobilierul, obiectele de îmbrăcăminte, aparatura electrică, un boiler electric). S-au salvat şi protejat, în urma intervenţiei, bunuri materiale în valoare de aproximativ 250.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la aproximativ 15.000 lei. În urma cercetărilor, s-a stabilit ca și cauza probabilă de incendiu, un scurtcircuit electric produs la un aparat electric de încălzire lăsat sub tensiune.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba reaminteşte cetăţenilor câteva măsuri, şi anume:

  • nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
  • nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
  • nu suprasolicitaţi instalaţia electrică folosind mai multe aparate simultan;
  • nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune;
  • instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului;
  • verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.

 

Foto: arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Video | Gala Tineretului din România 2026, la Alba Iulia: Peste 125 de inițiative în competiția națională dedicată tinerilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Gala Tineretului din România 2026, la Alba Iulia: Peste 125 de inițiative în competiția națională dedicată tinerilor Municipiul Alba Iulia găzduiește, sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor care contribuie la dezvoltarea tinerilor și a comunităților. Peste 125 de inițiative au fost înscrise în competiția din acest an, organizată […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensiile mici, tot mai afectate de scumpiri în România: Puterea de cumpărare a vârstnicilor, sub presiune

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensiile mici, tot mai afectate de scumpiri în România: Puterea de cumpărare a vârstnicilor, sub presiune Veniturile modeste, creșterea prețurilor și lipsa unei indexări generale a pensiilor în 2026 îngreunează situația financiară a milioane de pensionari din România. Pentru cei cu venituri reduse, acoperirea cheltuielilor de bază devine o provocare tot mai mare. Citește și: […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Jurământul care le marchează destinul militar! Absolvenții Promoției 2026 de la Colegiul Militar din Alba Iulia, emoții la un nou început de drum

Ioana Oprean

Publicat

în

Jurământul care le marchează destinul militar! Absolvenții Promoției 2026 de la Colegiul Militar din Alba Iulia, emoții la un nou început de drum Absolvenții Promoției 2026 a Colegiului Militar din Alba Iulia, care în prezent sunt studenți în anul I în academiile militare, au trăit momentul emoționat al depunerii Jurământului militar. „Pentru absolvenți, depunerea Jurământului […]

Citește mai mult