Sport

În ultima partidă a zonei juniorilor A1, CS Ocna Mureș – Victoria Carei 7-6 (1-0, 2-2), după loviturile de departajare *Echipa lui Radu Coroiu a terminat pe locul secund

Dan HENEGAR

Publicat

în

În ultima partidă disputată la turneul de zonă a juniorilor A1 de la Beiuș, CS OcCS Ocna Mures juniori A1 fotbal 1na Mureș a remizat 2-2 (1-0) cu Victoria Carei, impunându-se apoi la loviturile de departajare (criteriu impus de organizatori).

Petrecerea Divorțaților

Echipa din Alba a condus cu 1-0, reușită semnată de R. Lepșa (15), iar adversarii au egalat în minutul 50.

Nou intratul P. Crișan a adus avantajul pentru CS Ocna Mureș, printr-un gol înscris în minutul 80, dar două minute mai târziu, oponenții au egalat iarăși, dintr-o lovitură de pedeaspsă.

Antrenorul Radu Coroiu a mizat pe formula: Mirea – D. Goga, Vasinc, Spînu, Brie, Iosza (Palko), D. Popa, Lepșa (P. Crișan), Dandoș (Mihaly), A. Mureșan , I. Cociș; rezerve Bordean, Vintila,  Cr. Stoica, S. Marton.

La loviturile de departajare, pentru CS Ocna Mureș au înscris Palko, Mihaly, Spînu, Cociș și A. Mureșan, iar adversarii au ratat o execuție.

În acest turneu, CS Ocna Mureș a reușit o victorie (3-1 cu Barcău Nușfalău), un egal (2-2 cu Victoria Carei) – care înseamnă două puncte și un eșec (1-4 cu Bihorul Beiuș, echipa calificată în finală.

„A fost un turneu reușit, iar dacă eram mai puțin mai atenți puteam să ajungem în finală. Arbitrajul a tras pentru echipa gazdă. Noi am făcut o propagandă bună fotbalului ocnamureșean. Am demonstrat că avem potențial și o echipă foarte frumoasă, care poate însemna mult în viitor, dacă vom reuși să o creștem„, a precizat antrenorul Coroiu


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Selecționata Under 12 a județului Alba, la Turneul Selecționatelor AJF, Regiunea 5 Vest la Arad | 18 jucători, de la 9 cluburi, cei mai mulți de la Școala de Fotbal „Ioan Suciu” Blaj

Dan HENEGAR

Publicat

în

Selecționata Under 12 a județului Alba, prezentă la Turneul Selecționatelor AJF, Regiunea 5 Vest la Arad | 18 jucători, de la 9 cluburi, cei mai mulți de la Școala de Fotbal „Ioan Suciu” Blaj Selecționata Under 12 a județului Alba participă, la Arad, la Turneul Selecționatelor AJF, Regiunea 5 Vest, alături de reprezentantele altor 7 […]

Citește mai mult

Sport

Unirea Sântana – CSM Unirea Alba Iulia, meci special pentru Denis Giosu

Dan HENEGAR

Publicat

în

Partida Unirea Sântana (locul 7, 17 puncte) – CSM Unirea Alba Iulia (locul 1, 26 de puncte), sâmbătă, 7 noiembrie, ora 14.00, „Unirea” (în tur 0-1), este una aparte pentru apărătorul Denis Giosu, echpier al gazdelor, după ce până în var[ a evoluat în „alb-negru” Masivul fundaș a marcat goluri extrem de importante pentru candidata […]

Citește mai mult

Sport

CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, derby „de Alba” în prima etapă a returului | CSM Unirea Alba Iulia, descindere la Sântana, CSU Alba Iulia – caută prima victorie!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, derby „de Alba” în prima etapă a returului din Liga 3| CSM Unirea Alba Iulia, descindere la Sântana, CSU Alba Iulia – caută prima victorie! Prima rundă din returul Seriei 7 din Liga 3 propune un nou derby „de Alba”, la Tiur, între CIL Blaj și Metalurgistul Cugir. Vineri, CSU […]

Citește mai mult