În Cupa Regiunilor, Alba – Maramureş 3-0 (1-0) *Echipa AJF Alba calificată în semifinale cu maximum de puncte şi fără gol primit
Alba s-a calificat în semifinalele Cupei Regiunilor cu maximum de puncte şi fără gol primit, a 4-a victorie consecutivă fiind obţinută la Blaj, cu Maramureş 3-0 (1-0), marcatori fiind R. David (40, 69), Birk (90). Echipa pregătită de trioul Alin Hancăş, Ioan Ilie şi Adrian Bicheşi a acumulat 12 puncte (golaveraj 7-0, reuşite semnate de Romică David – 4, Baghiu, Cr. Bodea, Birk)
*Golgheterul şi-a făcut datoria, 5 „roşii”
Atacantul moţilor, Romică David a confirmat iar că este un marcator prin excelenţă, semnând o „dublă” într-o partidă în care au fost acordate 5 cartonaşe roşii: Alba a avut trei eliminaţi: Fleacă – minutul 55 şi Cioară minutul 88 (abia intrat, după o altercaţie cu un adversar), respectiv Ad. Neag (90+2); în tabăra maramureşenilor roşiile au fost acordate în minutul 56, respectiv 88). Echipa care reprezintă AJF Alba aşteaptă să-şi cunoască adversarul pentru semifinale de miercuri, 13 noiembrie, împerecherea urmând să fie în 7 noiembrie.
Alba a mizat pe formula alcătuită din: Ştef – D. Nemeş, Borşoi, Căt. Ivaşcu, Ad. Neag, D. Goangă, Fleacă, Cr. Bodea (85, Cioară), Iuoraş (61, Cr. Ivaşcu), Frenţiu (80, Dendiu), R. David (76, Birk), rezerve Leba, Cr. Ivaşcu. Comparativ cu lotul anunţat, au absentat R. Szabo, Baghiu, M. Lupşan, Cătălina (fiind convocaţi Leba, Fleacă, Iuoraş, Birk).
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto: Volei Alba Blaj a câștigat turneul Nomikeia, la Santorini | 3-0, în finală, cu AO Thiras Santorini
Volei Alba Blaj a câștigat turneul Nomikeia, la Santorini | 3-0, în finală, cu AO Thiras Santorini. În 17 octombrie, Supercupa României, cu CSO Voluntari, la Tulcea Volei Alba Blaj a câștigat turneul Nomikeia, la Santorini, după ce a trecut în finala mare de echipa gazdă AO Thiras, scor 3-0 (25-18, 27-25, 25-15). Citește și: CSM […]
Progresul Pecica – CIL Blaj 2-1 (2-1) | „Un meci slab, scorul putea fi mai mare”, Daniel Tătar! Liderul, primul eșec stagional
Progresul Pecica – CIL Blaj 2-1 (2-1), în Liga 3 | Liderul, primul eșec stagional Liderul CIL Blaj a plecat pentru prima dată steagul în stagiunea curentă, echipe din „Mica Romă” pierzând, în etapa a șaptea din Seria 7, 1-2 (1-2), la Semlac, cu Progresul Pecica. Citește și: Foto: CIL Blaj – CSM Deva 5-5 […]
Video: Viitorul Arad – CSM Unirea Alba Iulia 0-4 (0-3) | „Important este că am crescut calitatea jocului”, Pustai! „Alb-negrii” au făcut instrucție la Cermei! Trei victorii, 17-0 golaveraj
Viitorul Arad – CSM Unirea Alba Iulia 0-4 (0-3) | „Alb-negrii” au făcut instrucție la Cermei, în etapa a șaptea din Liga 3! Etapa a șaptea, la Cermei, CSM Unirea a câștigat clar și are 3 victorii consecutive, cu 17-0 golaveraj „A fost un meci controlat de echipa noastră, am înscris destul de repede și […]
