Opinii - Comentarii

În 29 decembrie, Biserica Ortodoxă îi pomenește pe Sfinţii 14.000 de prunci ucişi din porunca lui Irod

Ioana Oprean

Publicat

în

În 29 decembrie, Biserica Ortodoxă îi pomenește pe Sfinţii 14.000 de prunci ucişi din porunca lui Irod

Mergând cei trei magi în Betleem să se închine lui Hristos, nu s-au mai întors la Ierusalim ca să-l anunţe pe Irod unde se afla dumnezeiescul Prunc. La porunca îngerului aceştia s-au întors în ţara lor urmând altă cale. Văzând că a fost înşelat de magi, Irod s-a mâniat şi a poruncit uciderea tuturor pruncilor de parte bărbătească, din tot Beleemul Iudeii şi din împrejurimi, gândind că astfel va ucide pe noul împărat. S-a împlinit astfel prorocia: „Glas se aude în Rama, bocet şi plângere amară. Rahila îşi plânge copiii (Ieremia 31: 15; Matei 2: 18).

Crima aceasta fără seamăn s-a petrecut la un an după Naşterea Mântuitorului, când Irod cauta Pruncul ca o fiară sălbatică, ca să îl ucidă. Prin voia lui Dumnezeu, familia sfântă şi Pruncul Iisus s-au refugiat în Egipt şi astfel a scăpat de mânia împăratului.

Tot în această vreme, la porunca lui Irod, Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, pentru că nu l-a dat pe fiul la moarte, a fost ucis de către soldaţi în Templul din Ierusalim.

După moartea acestuia, Irod a pus la cale omorârea bătrânilor lui Israel, cei pe care îi întrebase despre Prunc, şi care îi spuseseră că are să se nască în Betleemul Iudeii. Tot atunci au fost ucişi: Hircan, Marele Preot, şi cei şaptezeci de bătrâni ai Sinedriului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

21 februarie: 122 de ani de la moartea lui Sava Henția, unul dintre marii maeștri ai picturii românești

Ioana Oprean

Publicat

în

21 februarie: 122 de ani de la moartea lui Sava Henția, unul dintre marii maeștri ai picturii românești Vineri, 21 februarie 2026, se împlinesc 122 de ani de la moartea lui Sava Henția (1848-1904), unul dintre marii maeștri ai picturii românești. Citește și: Autoportret inedit al pictorului Sava Henția, expus în premieră la Muzeul Municipal […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

21 februarie: Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Timotei, cel din Simboli

Ioana Oprean

Publicat

în

21 februarie: Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Timotei, cel din Simboli Despre viața Sfântului Cuvios Timotei se cunosc relativ puține lucruri. Ceea ce a rămas în amintirea Bisericii au fost faptele sale deosebite și înălțimea virtuților la care a ajuns. Citește și: Când este Paștele Ortodox și Paștele Catolic în anul 2026, 2027, […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

20 Februarie: A fost decretată Constituţia regelui Carol al II-lea, începutul drumului către dictatura regală. Reintroducerea pedeapsei cu moartea, printre măsuri pentru siguranța Statului

Ioana Oprean

Publicat

în

20 Februarie: A fost decretată Constituţia regelui Carol al II-lea, începutul drumului către dictatura regală. Reintroducerea pedeapsei cu moartea, printre măsuri pentru siguranța Statului „Constituţia din 1938” a fost un obiectiv al suveranului urmărit cu mult timp înainte, chiar de la Restauraţie (8 iunie 1930). Prestaţia partidelor politice a scăzut de la an la an […]

Citește mai mult