Imagini ce surprind viața cotidiană din Primul Război Mondial, prezentate la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia
Marţi, 29 noiembrie 2016, ora 13.00, la Sala Unirii va avea loc vernisajul expoziţiei „Până la facerea acestei cărţi sunt sănătos … Viaţă cotidiană în Primul Război Mondial”.
Expoziția își propune să surprindă viaţa celor din spatele frontului în timpul Primului Război Mondial. Acest lucru se va realiza cu ajutorul calendarelor populare tipărite între anii 1915-1918, a circularele bisericeşti care transmiteau ordonanţele guvernului referitoare la măsurile necesare în vreme de război (raţionalizarea hranei, interzicerea consumului de carne, transformarea şcolilor în spitale), a ziarelor şi revistelor apărute la Braşov, Sibiu, Blaj şi Orăştie, dar şi prin intermediul câtorva scrisori scrise de soldaţii aflaţi în spitale.
Expoziţia este organizată de Consiliul Judeţean Alba, şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Alba și Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Un tronson dintr-un drum comunal din Cetatea de Baltă în pragul refacerii: Ce presupune proiectul
Un tronson dintr-un drum comunal din Cetatea de Baltă în pragul refacerii: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că autoritățile locale din comuna Cetatea de Baltă au depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Refacere drum de interes local – Drum comunal DC 32 – Tronsonul 2″. Lucrarea […]
Alba Iulia își face propria comisie de avizare integrată a documentațiilor de urbanism: Ce instituții vor fi reprezentate în noua structură
Alba Iulia își face propria comisie de avizare integrată a documentațiilor de urbanism: Ce instituții vor fi reprezentate în noua structură Consilierii locali din Alba Iulia vor decide vineri, 9 octombrie 2026, într-o ședință extraordinară, asupra constituirii Comisiei locale de avizare integrată a documentațiilor de amenajare a teritoriului și a documentațiilor de urbanism a Municipiului […]
Video | Parcul fotovoltaic de la Teiuș va putea asigura o sustenabilitate energetică pentru zeci de mii de gospodării din județul Alba: ,,Unul dintre proiectele de referință pentru infrastructura energetică a României”
Parcul fotovoltaic de la Teiuș va putea asigura o sustenabilitate energetică pentru zeci de mii de gospodării din județul Alba: ,,Unul dintre proiectele de referință pentru infrastructura energetică a României” Sistemul de stocare a energiei electrice în baterii (BESS) de la Teiuș a fost finalizat și pus în funcțiune de Eurowind Energy România, prin compania […]
