Rămâi conectat

Ştirea zilei

Ieri la Alba Iulia a avut loc Gala Sportului Judeţean 2010

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Aseară Pavilionul Expoziţional din parcul „Cetate” din Alba Iulia a găzduit „Gala Sportului 2010”, eveniment organizat de Consiliul Judeţean Alba în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret. În cadrul manifestării, urmată de o masă festivă la hotelul „Cetate”, au fost premiate în jur de 100 de persoane, fiind recompensaţi cu bani, trofee, medalii şi diplome cei mai buni sportivi, antrenori şi conducători de cluburi sportive din judeţul nostru. Totalul premiilor înmânate de Ion Dumitrel, preşedintele CJ Alba se cifrează la peste 50.000 lei (sumă alocată de CJ Alba şi DJST Alba).
lHegemonia AC „Mica Romă” Blaj
Atletismul (5 locuri din 10 în topul sporturilor olimpice) şi în special reprezentanţii clubului AC „Mica Romă” Blaj şi-au tras partea leului la Gala Sportului 2010. Pentru prima dată în istoria sa, clubul blăjean privat înfiinţat în 2002 are cel mai bun sportiv din judeţ – surpriza numită Anca Bunea (sportivă de 16 ani, cu dublă legitimare cu CSŞ Mediaş), colega sa Dana Loghin (tot dublă legitimare cu CSŞ Mediaş) clasându-se pe treapta a treia a podiumului, Cristina Man câştigând alte două distincţii individuale: cel mai bun antrenor şi locul al doilea în ierarhia conducătorilor de cluburi sportive. CS Unirea Alba Iulia, care în ultimii doi ani prin Ana Maria Groza (în 2010 n-a intrat în top, întrucât a abandonat parţial activitatea competiţională) şi-a adjudecat titlul de cel mai bun sportiv al judeţului o are pe podium pe Ana Rodean (şi-a păstrat la fel ca în 2009 locul al doilea), punctând prin Gabriel Avram, Ioan Frăţilă (antrenori) şi Marius Anghel (locul întâi la conducători) şi în celelalte două clasamente. „A fost un an extraordinar pentru noi, în 2009 nici nu îndrăzneam să ne gândim că vom realiza asemenea rezultate remarcabile. Avem o generaţie foarte talentată de atleţi, iar Anca Bunea, cu care lucrez de 4 ani are un potenţial remarcabil, progresează de la an la an. Sincer, nu mă aşteptam să fie atât de bine, să luăm atâtea distincţii, e ceva fabulos, greu de descris în cuvinte”, a declarat antrenorul Cristina Man (34 ani).
lÎn premieră s-au alcătuit două clasamente!
Cum în fiecare an, după anunţarea celor mai buni sportivi au existat nemulţumiri şi comentarii, organizatorii au decis ca în 2010 pentru prima dată în istoria sportivă a judeţului, să întocmească două ierarhii destincte, una pentru sporturi olimpice şi cealaltă pentru sporturi neolimpice, încercând astfel să facă ordine (o bilă albă în acest sens) şi să se pună capăt diverselor critici. Dar iată topurile sportive ale anului 2010 în judeţul Alba:
lSporturi olimpice, primii 10 performeri: 1. Anca Maria Bunea, atletism (antrenor Cristina Man, Atletic Club „Mica Romă” Blaj) – 111 puncte (foto mare, în dreapta, alături de Dana Loghin), 2. Ana Rodean, atletism (Gabriel Avram, CS Unirea Alba Iulia) – 109 (la mică distanţă), 3. Dana Elena Loghin, atletism (Cristina Man, „Mica Romă” Blaj) – 95, în premieră în top, 4. Alexandru Bogdan, judo (Ioan Todor, CS Unirea Alba Iulia) – 93, 5. Alina Boholţan, atletism (Gabriel Avram, CS Unirea Alba Iulia)  – 76, 6. Ana Maria Sturza, haltere (Ioan Frăţilă, CS Unirea Alba Iulia) – 62, 7. Marcel Cercea, judo (Ioan Todor, CS Unirea Alba Iulia) – 61, locurile 8-10: Andreea Simu (Barna), atletism (Cristina Man, „Mica Romă” Blaj), Alexandra Avram, haltere (Ioan Frăţilă, CS Unirea Alba Iulia), Armina Cistelecan, haltere (Ioan Frăţilă, CS Unirea) – toţi 49; lantrenori: 1. Cristina Man (atletism, „Mica Romă” Blaj) – foto mic, 2. Gabriel Avram (atletism, CS Unirea Alba Iulia), 3. Ioan Frăţilă (haltere, CS Unirea); lconducători de cluburi sportive: 1. Marius Anghel (director, CS Unirea Alba Iulia), 2. Cristina Man (preşedinte, „Mica Romă” Blaj), 3. Nicuşor Marcu (director, LPS/ CSŞ Alba Iulia);
lSporturi neolimpice, primii 10 performeri: 1. Alexandru Stancu, karate (Gabriel Haşa, CS Fudokan Sebeş) – 202 puncte, 2. Andreea Dănilă, orientare (Marius Anghel, CS Unirea Alba Iulia) – 191, 3. Tamaş Bogya, orientare (Marius Anghel, CS Unirea) – 176, 4. Florin Ţuncu, orientare (Marius Anghel, CS Unirea) – 115, 5. Liviu Dodoc (Nicolae Crăciun, CS Dojokan Activ Aiud) – 110, 6. Carmen Pârva, powerlifting (Ioan Frăţilă, CS Zamolxis Alba Iulia) – 88, 7. Irina Maiorescu, orientare (Marius Anghel, CS Unirea) – 76, 8. Cristina Boancă, karate (Nicolae Crăciun, Dojokan Aiud) – 75, 9. Ana Maria Sturza, powerlifting (Ioan Frăţilă, CS Zamolxis) – 70, 10. Robert Marcu, karate (Gabriel Haşa, Fudokan Sebeş) – 68; lantrenori: 1. Ovidiu Pănăzan, powerlifting (CS Zamolxis Alba Iulia), 2. Marius Anghel, orientare (CS Unirea Alba Iulia), 3. Nicolae Crăciun, karate (Dojokan Aiud); lconducători de cluburi sportive: 1. Ioan Frăţilă, powerlifting (CS Zamolxis), 2. Marius Anghel, orientare (CS Unirea Alba Iulia), 3. Nicolae Crăciun, karate (Dojokan Aiud).
Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Supermarket-urile NU vor fi închise în weekend: Ciolacu – ”Nu este oportun, nu mai suntem în pandemie”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Supermarket-urile NU vor fi închise în weekend: Ciolacu – ”Nu este oportun, nu mai suntem în pandemie” Marcel Ciolacu a declarat, joi, la începutul ședinței de Guvern, că din semnalele primite din rândul societăţii, rezultă clar că nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Programul de funcționare a supermarketurilor din România nu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea