Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Horoscopul chinezesc 2015 pentru fiecare zodie, sub semnul Caprei (Oii) de lemn

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Horoscop chinezesc 2015Sobolan, Bivol, Tigru, Iepure, Dragon, Sarpe, Cal, Oaie, Maimuta, Cocos, Caine, Porc.

În zodiacul chinezesc, anul 2015 este al Caprei (Oii) de lemn sau al Caprei verzi de lemn, care începe pe 19 februarie 2015 şi se termină pe 7 februarie 2016. Semnul Caprei de Lemn nu suportă rutina, indiferenţa, plictiseala şi îi va împinge pe nativii mai comozi spre o viaţă activă. În acest an vor avea loc schimbări importante la nivel personal. Capra sau Oaia reprezintă o energie Yin, un simbol al păcii, al coexistenţei armonioase şi al liniştii. Aceasta va fi starea de spirit primară şi fundamentală din 2015. Capra (Oaia) este un simbol pentru arte, asociat cu evoluţia spirituală, dezvoltarea personală, descoperirea ţelurilor, a drumului în viaţă. Dacă starea de armonie se va menţine şi vor exista compromisuri, dacă se vor lăsa orgoliile la o parte, astfel se vor evita şi conflictele între naţiuni, menţinându-se o stare de linişte şi pace. Cu planeta Saturn în semnul Săgetătorului şi planeta Pluto în semnul Capricornului, nu va mai exista grija unor conflicte la nivel global. Este nevoie şi de ceva intuiţie pentru a găsi soluţii la cele mai aprinse probleme mondiale. Dezvoltarea economică, precum şi cea spre armonie, se face prin căi paşnice, nu prin violenţă. În plan financiar sunt favorizate persoanele născute în zodiile Şobolan, Capră, Maimuţă, Mistreţ.
În plan sentimental le va merge bine celor în Câine, Şarpe, Tigru, Cocoş şi Capră. La capitolul sănătate Dragonul, Iepurele şi Bivolul trebuie să fie ceva mai atenţi, mai disciplinaţi.

Citește și: Mesaje de dragoste • Mesaje de iubire • Declarații de dragoste • Declarații de iubire

ŞOBOLAN

2015 va fi un an bun pentru nativii Şobolan, mai bun decât cel care a trecut. Nu vor avea progrese inimaginabile, dar vor fi moderate şi importante. Succesul va fi în funcţie de devotamentul fiecăruia, muncă şi dorinţa de a realiza ceva. În a doua jumătate a anului, pentru Şobolan lucrurile vor merge şi mai bine. Atenţie la problemele care pot să apară pe neaşteptate. Semnul zodiacal stă în acest an sub câteva stele negative. În dragoste, Şobolanul care nu este angajat într-o relaţie serioasă poate avea parte de un an interesant. Cei care au o familie pot avea grijă ca relaţia lor să funcţioneze şi mai bine. În privinţa banilor şi a carierei, Şobolanul trebuie să menţină o relaţie bună la serviciu, să nu sufere de grandomanie pentru a atrage tensiuni şi conflicte la locul de muncă. Sănătatea este un punct forte al Şobolanului, anul acesta. Organismul puternic reacţionează bine în faţa problemelor pentru a păsatra un echilibru.
CELE MAI BUNE LUNI ALE ANULUI PENTRU ŞOBOLAN: ianuarie, februarie, martie, iulie şi decembrie.

BIVOL
Noul an reprezintă o provocare pentru Bivol. Acest lucru se datorează faptului că Oaia (Capra) este a opta ca semn în zodiacul chinezesc şi se opune Bivolului, care este pe a doua poziţie. Poate fi un an complicat pentru unii dintre nativi. În filozofia chinezească se spune că atunci când se întâlnesc capetele, ceea ce era negativ se poate transforma în ceva pozitiv.
Bivolul trebuie să urmeze cursul evenimentelor, cu speranţe şi cu o stare de spirit pozitivă. Rezultatele finale vor fi în favoarea lor. Nu trebuie să se descurajeze pentru obstacolele minore. În dragoste, Bivolii vor avea un magnetism mai mare decât de obicei. Problemele pot apărea din cauza excesului. Căsătoria şi viaţa de familie sunt bine protejate. Bivolul reuşeşte, la capitolul carieră şi bani, prin inteligenţă şi performanţă, dar şi discreţie. Situaţiile care la un moment dat par negative se pot transforma în unele pozitive, exact când te aştepţi mai puţin. În acest an sănătatea trebuie să fie o prioritate. Bivolul are nevoie de o viaţă sănătoasă, care să cuprindă atât activităţi fizice, cât şi mentale.
CELE MAI BUNE LUNI ALE ANULUI PENTRU BIVOL: aprilie, august, septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie.

Citește și: Mesaje de comemorare • Mesaje de condoleanțe • Anunțuri de deces

TIGRU
La prima vedere, energiile Tigrului şi cele ale Caprei nu se combină. Capra este legată de o dezvoltare paşnică a vieţii, în care sunt evitate extremele, în timp ce Tigrul are o predispoziţie spre provocări şi o abordare radicală a vieţii, de aceea vor avea impresia că totul se mişcă lent şi neinteresant. Vor realiza în cele din urmă că lucrurile nu stau chiar aşa. Anul Caprei de Lemn este unul constructiv pentru nativi. Prietenii vor fi aproape dacă le cereţi ajutorul. Banii puşi deoparte pentru zile mai proaste se vor dovedi o acţiune bună. În dragoste, Tigrului îi va merge bine. Va fi fericit. Va avea parte de o căsătorie, celibatarul, iar cei deja căsătoriţi se vor bucura de armonie în familie. La locul de muncă sunt şanse de promovare. Tigrul are capacitatea de a se descurca în situaţii dificile şi le ţine sub control. Dacă vreo afacere sau vreun proiect nu are baze solide nu trebuie să se implice, există riscul unui colaps. Investiţiile cu risc sunt de evitat. Cu sănătatea, Tigrul nu are probleme. Au mult noroc la acest capitol şi reuşesc să ocolească problemele natural.
CELE MAI BUNE LUNI ALE ANULUI PENTRU TIGRU: februarie, martie, iunie şi noiembrie.
IEPURE
Anul Caprei de Lemn sau al Oii este unul favorabil pentru nativii din Iepure. Cu puţin efort nu vor rata cele mai bune ocazii pentru ei. Profită de oportunităţi. Norocul nu va întârzia să apară, iar acest lucru are un impact pozitiv asupra psihicului lor. Cu disciplină vor avea parte de realizări şi schimbări în bine. Iepurii vor fi răsplătiţi pentru binele făcut semenilor lor, până acum. Un an cu recompense de tot felul. În dragoste, Iepurele trebuie să se concentreze asupra a ceea ce au alături, în loc să alerge după ceva nou. La capitolul carieră şi bani, Iepurii stau bine. Vor avea un an bun, cu proiecte şi afaceri noi. Au un caracter puternic şi o capacitate dezvoltată de a ţine duşmanii la distanţă. Este un an bun pentru investiţii şi tranzacţii. Au o intuiţie bună în afaceri. Cu sănătatea Iepurii stau, în general, bine, dar asta nu înseamnă că sunt feriţi de eventuale accidente, mai ales de cele legate de apă.
CELE MAI BUNE LUNI ALE ANULUI PENTRU IEPURE: aprilie, iulie, septembrie, octombrie şi decembrie.
DRAGON
Dragonul are stelele de partea sa, toate favorabile. Poate depăşi obstacolele şi îşi impune voinţa. Au nevoie de discreţie şi sunt într-o permanentă alertă. Trebuie să termine lucrurile pe care le-au început. În dragoste, Dragonii simt nevoia unei atenţii din partea sexului opus. Au nevoie de cineva alături să-şi exprime afecţiunea. Dragonii vor avea anul acesta succes în carieră, trebuie doar să-şi păstreze limitele. Cine face acum anumite concesii, va culege mai târziu şi roadele. Dragonii sunt consideraţi înţelepţi, iar acest lucru nu face altceva decât să atragă şi succese financiare. Atenţie la cheltuieli, pentru a nu ieşi pe minus la finele anului. Cu puţin efort, Dragonii îşi vor menţine o stare de sănătate bună, urmând, desigur, şi principiile de bază ale unei vieţi sănătoase.
CELE MAI BUNE LUNI ALE ANULUI PENTRU DRAGON: februarie, mai, august şi noiembrie.
ŞARPE
Pentru Şarpe, anul Caprei de Lemn va fi mai bun decât cel de dinainte. Vor mai avea probleme şi obstacole de trecut, dar vor izbuti. Drumul spre succes şi fericire este legat de o atitudine axată pe îndeplinirea sarcinilor proprii, rezolvarea problemelor, precum şi evitarea de a se amesteca în treburile altora. Atenţie la critici pentru a nu fi interpretaţi greşit. Există posibilitatea unei călătorii care vă poate schimba viaţa în mod pozitiv. Tot ce înseamnă contact cu străinătatea ar trebui privit ca pe un lucru pozitiv şi salutat cu braţele deschise. Anul 2015 va fi un an de cultivare personală, dar şi a relaţiilor cu cei din jur care pot fi de ajutor în viitor. Şarpele ar trebui să nu aibă mari aşteptări în amor. Dacă va fi totuşi ceva la orizont se va întâmpla spontan. Relaţiile cu alte persoane, căsătorite, prieteni, familie, vor fi în armonie. Tensiunile ce apar ar trebui rezolvate imediat. Şarpele ar trebui să urmeze o strategie conservatoare şi defensivă în carieră şi să ia în calcul cucerirea de noi teritorii. Vor avea parte de progrese şi lucruri pozitive mai ales datorită destinului şi a norocului, şi nu datorită eforturilor depuse. 2015 nu este un an favorabil iniţiativelor şi noilor proiecte, doar dacă acestea sunt cumva conectate cu străinătatea. În privinţa banilor, dacă Şarpele a ales să ducă o viaţă normală, în care veniturile lunare sunt mai mari decât cheltuielile, nu vor fi probleme. Când se pierde echilibrul, când sunt tentaţii de investiţii mari, atunci apar problemele. Cu sănătatea, Şarpele va sta bine. Pot profita din plin de starea fizică şi psihică bună.
CELE MAI BUNE LUNI ALE ANULUI PENTRU ŞARPE: aprilie, iulie, august, septembrie şi decembrie.
zodiacCAL
Calul şi Capra de Lemn (Oaia) au o relaţie armonioasă, astfel că 2015 va fi unul favorabil pentru nativi. Calul este un semn de acţiune şi aventură, dar nativii nu au de obicei condiţiile obiective şi subiective pentru a da frâu liber filozofiei lor de libertate pentru a se bucura de viaţă. Sunt multe şanse pentru Cal ca toate visele lor să se realizeze. Vor avea parte de o mulţime de oportunităţi. Calităţile lor vor fi recunoscute, vor trece peste obstacole şi probleme, iar energia din acest an le va permite Cailor să depăşească momentele dificile. Obţineţi mai mult de la viaţă.

Citește și: Mesaje pentru copii. FELICITĂRI pentru copii. URĂRI de ”La mulți ani” pentru copil care pot fi transmise prin SMS

Persoanele născute în anul Calului sunt pasionale şi emoţionale de la natură. Cei care nu sunt într-o relaţie ar trebui să se aştepte la multe lucruri bune. Cei căsătoriţi vor avea zile pline de viaţă, de pasiune. Cele două stele importante care apar în destinul Calului în 2015 îi vor aduce popularitate, sprijin din partea prietenilor şi colegilor. Pericolul care există este acela că atmosfera de succes se poate întoarce împotriva lor. Pentru a trece cu bine trebuie să depună puţin efort să menţină o atitudine discretă. Financiar, nativii vor sta bine, dar este indicat ca nimeni să nu forţeze norocul. Calul să evite dorinţa de a câştiga bani la jocuri de noroc sau prin speculaţii. Calul trebuie să fie mai atent cu sănătatea, să facă o vizită de rutină la medic, căci are tendinţa de a neglija acest aspect al vieţii.
CELE MAI BUNE LUNI ALE ANULUI PENTRU CAL: februarie, mai, iunie şi decembrie.

CAPRĂ
Teoretic, anul Caprei (al Oii) este favorabil celor născuţi sub acest semn. Totuşi, predicţiile pentru acest an, potrivit astrologilor, vin cu o analiză mai puţin pozitivă. Există unele stele negative care apar în destinul lor. Deşi potenţialul pozitiv provine din faptul că este anul lor, cei născuţi sub semnul Caprei vor trebui să câştige anumite provocări înainte de a da peste partea bună a destinului. Ei trebuie să fie discreţi, să ţină ochii deschişi şi să încerce să rezolve problemele care apar, căci ele au mereu tendinţa de a se agrava. Lăsaţi la o parte timiditatea şi acceptaţi laudele care vin. Dacă nu profitaţi de generozitatea primită aveţi şansa ca a doua oară să nu o mai întâlniţi. Într-un an în care Capra nu primeşte chiar tot ce îşi doreşte, dragostea şi familia vor constitui un suport important. În dragoste trebuie să aibă grijă de ceea ce au, în loc să alerge după noi cuceriri. O stea ce apare în destinul lor este pozitivă, până la un anumit moment. Această stea are simbolul succesului, dar şi al singurătăţii care se ascunde dincolo de aparenţe şi care este, de cele mai multe ori, o caracteristică a celor bogaţi şi faimoşi. La capitolul bani nu stau rău. Nu au niciun noroc prea mare, dar nici ghinion. O viaţă normală, cu echilibru financiar şi cheltuieli înţelepte îi pot face pe nativi să nu ajungă în impas. Nici cu sănătatea nu stau excelent anul acesta, căci au o predispoziţie spre accidente. Atenţie la obiectele ascuţite.
CELE MAI BUNE LUNI ALE ANULUI PENTRU CAPRĂ: iulie, august, septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie.

Citește și: Calendar creștin: Cand pică Paștele ortodox și cel catolic în 2021. Sărbători de Paște în urmatorii ani. Când cade în anul: 2021, 2022, 2023, 2024, 2025, 2026, 2027, 2028, 2029, 2030

MAIMUŢĂ
Pentru Maimuţă, anul Caprei de Lemn este plin cu veşti bune, în contrast cu anii precedenţi. În acest an nativii vor avea un start bun, constructiv, ce va rămâne aşa următoarele luni. Nativii sunt protejaţi de Soare, care are un simbolism asociat energiei Yang, de natură masculină, dinamic şi autoritar. Datorită prezenţei sale, ceea ce este negativ se va dizolva ca prin farmec. Nativii care au plănuit căsătoria anul acesta sunt binecuvântaţi. Tot ceea ce este legat de iubire stă sub o stea norocoasă. Este un an bun şi pentru a aduce copii pe lume. Maimuţele au parte de promovare la locul de muncă, ating şi cunosc succesul. Vor fi în 2015 în lumina reflectoarelor. În a doua parte a anului sunt favorabile lansări de proiecte noi, precum şi de activităţi. Cei născuţi sub acest semn au în anturaj prieteni falşi şi linguşitori, gata să profite de cea mai mică greşeală. La capitolul bani, Maimuţele trebuie să aibă grijă de acest aspect, să cheltuiască banii cu prudenţă. O structură favorabilă din punct de vedere financiar apare în a doua parte a zilei. Conjunctura este una favorabilă în ce priveşte starea de sănătate a nativilor Maimuţă. Cu puţină disciplină evită neplăcerile care pot apărea.
CELE MAI BUNE LUNI ALE ANULUI PENTRU MAIMUŢĂ: ianuarie, februarie, martie şi noiembrie.

COCOŞ
În 2015, Cocoşul ar trebui să-şi stabilească obiectivele, să facă un efort în acest sens, spre realizarea lor. Este modalitatea prin care este garantat progresul. În caz contrar vă puneţi într-o poziţie vulnerabilă. Problemele vor fi rezolvate punctual. Schimbările sunt la orizont şi sunt importante pentru viitor. S-ar putea să fie nevoie şi de câteva sacrificii. În dragoste le va merge bine. Vor avea mereu pe cineva alături care să-i înţeleagă şi să îi sprijine psihologic. Un an bun pentru o nouă relaţie de dragoste sau o căsătorie. Cocoşul va trebui să ştie cum să gestioneze problemele. Trebuie să acţioneze inteligent şi să nu amestece lucrurile între ele. Nimeni din jur nu trebuie să vadă punctele slabe sau greşelile pe care nativii le pot face. Nu vor lipsi nici banii, care nu vin cu orice idee pusă în aplicare. Trebuie să adopte o strategie înţeleaptă şi conservatoare, axată pe controlul cheltuielilor. Dacă nu se respectă acest principiu pot să apară dezechilibre. Starea de sănătate va fi, în general, una bună, organismul apărându-se în faţa ameninţărilor. De evitat stresul, ce poate crea dezechilibre.
CELE MAI BUNE LUNI ALE ANULUI PENTRU COCOŞ: aprilie, iulie, august, octombrie şi decembrie.
CÂINE
Anul Caprei de Lemn va fi unul mai degrabă al fericirii decât al succesului. Problemele de dragoste, viaţă de familie şi de bani vor fi mai favorizate decât viaţa profesională. Dificultăţile lui 2015 sunt legate de o tendinţă de conflict cu persoane sau instituţii. Luna, de putere Yin, va lumina viaţa şi destinul nativului. Există multe oportunităţi, dar fără puţin efort nu se pot materializa. Alungă leneşul din tine pentru a păşi spre succes. Nu numai că dragostea va merge ca pe roate pentru Câine, ci toate relaţiile cu cei din jur vor evolua într-un mod interesant şi constructiv. Viaţa sentimentală este un aspect protejat. Acesta poate fi începutul unei noi relaţii, al unei căsătorii, al unei vieţi fericite, căci conjuncţia pozitivă poate avea diferite manifestări. În privinţa carierei şi a banilor, pentru Câine lucrurile nu sunt foarte simple. Nu poate depăşi obstacolele cu puterea forţei, ci cu inteligenţă. Nu trebuie pierdută din vedere nici situaţia de ansamblu. A nu se acţiona sub efectul emoţiilor. Nativii atrag banii fără să facă nimic special. Va fi bine dacă nativul va păstra echilibrul financiar şi vor avea sub control cheltuielile. Cu sănătatea, Câinii stau bine. Trebuie să evite momentele de stres, care au un efect negativ asupra organismului.
CELE MAI BUNE LUNI ALE ANULUI PENTRU CÂINE: ianuarie, februarie, mai şi iulie.

Citește și: Mesaje de 8 Martie • Mesaje pentru mama • Felicitări de 8 Martie care pot fi transmis prin SMS de ziua femeii • La mulți ani mama, mesaje, scrisori emoționane de ziua mamei

MISTREŢ
În general, anii de Capră (oaie) sunt buni pentru cei născuţi în anul Mistreţului (Porcului). Ambele au ramuri pământeşti ceea ce creează armonie.
În 2015 sunt, totuşi, câteva stele maligne care conduc spre previziuni mai puţin optimiste. Acestea ar putea sta la baza problemelor. Ei au puterea de a depăşi obstacolele şi de a câştiga în faţa adversarilor, reuşind să-şi atingă astfel obiectivele. Mistreţul va cunoaşte schimbări profesionale, expansiune, cunoaştere. 2015 nu va fi unul nici prost, căci va fi plin de creativitate şi speranţă, de oportunităţi şi planuri de viitor. În dragoste, nativii au o predispoziţie spre conflict. Dacă ştiţi să aplanaţi problemele nu se vor ajunge la momente grave. Cei singuri vor cunoaşte armonia până spre o formă a unei relaţii sentimentale frumoase care poate schimba totul. În ciuda dificultăţilor care pot apărea în cale, la capitolul carieră şi bani predicţiile spun că rezultatele vor fi favorabile, chiar câştigătoare. Nu trebuie să se grăbească în luarea deciziilor, să analizeze situaţiile la rece înainte de a decide ceva. Sunteţi şi în acest an atenţi la duşmanii din jur, care nu se arată cu adevărat, dar cu care este mai greu de dus o luptă. Gestionarea echilibrată a banilor va fi cheia succesului. În ce priveşte starea de sănătate, micile probleme ar putea veni din sfera emoţiilor intense, a tensiunilor interioare. Combaterea stresului şi o viaţă echilibrată menţin corpul şi mintea în formă.
CELE MAI BUNE LUNI ALE ANULUI PENTRU MISTREŢ: iulie, septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Nu contează cine votează, contează cine numără voturile

Unirea Ziarul

Publicat

în

Nu contează cine votează, contează cine numără voturile Mare e grădina… alegerilor. Dacă nu luăm în seamă acei lăudătorilor plătiți, ar trebui să lăsăm pentru o dată ulterioară enumerarea efectelor negative sau pozitive ale unei alianțe, mai ales în perioada pre-electorală. Oricum, efectele unor astfel de alianțe pot fi și puțin benefice, de natură să […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea