HC Alba Sebeş, primul eşec din acest sezon, suferit în faţa liderului Mureşul Târgu Mureş *29 – 23 (16 – 10) în sala Florin Fleşeriu
Atât HC Alba Sebeş, cât şi Mureşul Târgu Mureş erau neînvinse după primele 3 etape ale actualului sezon. Însă, meciul direct dintre cele două pretendente la accederea în Liga Naţională de handbal feminin a fost câştigat de către formaţia din judeţul Mureş cu 29-23 (16-10).
Primul meci important al sezonului în care se doreşte cu tărie promovarea în prima ligă, al formaţiei HC Alba Sebeş a însemnat şi prima înfrângere. În derby-ul locurilor 1 şi 3, Mureşul Târgu Mureş s-a impus cu scorul de 29-23, 16-10 la pauză, această victorie distanţându-le pe mureşence la 6 puncte distanţă de HC Alba Sebeş. „A fost un meci foarte greu aşa cum am anticipat. Însă echilibrul din teren s-a rupt în ultimele 10 minute ale primei reprize, când handbalistele mele au făcut foarte multe greşeli pe contraatac şi au ratat ocazii importante de gol. Le mulţumim fanilor prezenti la această partidă pentru sprijinul acordat.” a declarat Alexandru Weber, antrenor HC Alba Sebeş.
Reuşitele echipei din judeţul Alba au fost trecute în dreptul jucătoarelor: Marcela Malac – 7 goluri, Ana Ciolan – 6, Paula Chirilă – 3, Lavinia Dobromir – 2, Bianca Bogdan – 2, Viorica Muntean – 1, Alexandra Oncu – 1 şi Ioana Tămaş – 1. Următoarea partidă pentru sebeşence va fi tot una de foc, sâmbăta viitoare, în deplasare, contra echipei CSM Slatina.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Aiudeanul Andrei Cordea pleacă în China! CFR Cluj a ajuns la un acord cu Yunnan Yukun. Transferul a fost parafat, iar fotbalistul se pregătește de o nouă aventură în Asia
Aiudeanul Andrei Cordea pleacă în China! CFR Cluj a ajuns la un acord cu Yunnan Yukun. Transferul a fost parafat, iar fotbalistul se pregătește de o nouă aventură în Asia Aiudeanul Andrei Cordea este pe punctul de a încheia aventura la CFR Cluj, după ce negocierile cu formația chineză Yunnan Yukun au ajuns la un […]
Video | Aiudeanul Bogdan Andone, sub presiune la FC Argeș: „Nu voi pleca de la echipă în acest moment dificil”
Aiudeanul Bogdan Andone, sub presiune la FC Argeș: „Nu voi pleca de la echipă în acest moment dificil” „Nu voi pleca de la echipă în acest moment dificil”, a anunțat antrenorul aiudean Bogdan Andone, miercuri, 4 noiembrie 2026, în conferința de presă premergătoare meciului FC Argeș – Dinamo din SuperLiga. Bogdan Andone este sub presiune […]
Liga 3, Seria 7: CIL Blaj conduce ierarhia în derby-urile „de Alba” după tur | Încă 3 dueluri între conjudețene în 2026
Liga 3, Seria 7: CIL Blaj conduce ierarhia în derby-urile „de Alba” după tur | Încă 3 dueluri între conjudețene în 2026 CIL Blaj conduce ierarhia conjudețenelor, după cele 6 derby-uri „de Alba” derulate în turul campionatului Seriei 7 de Liga 3. Echipa din „Mica Romă” a câștigat confruntările cu Metalurgistul Cugir și CSM Unirea […]
