Un nou eșec pentru Primăria Alba Iulia: Municipiul va organiza Târgul de Crăciun 2026, după ce singura firmă ofertantă s-a retras
Un nou eșec pentru Primăria Alba Iulia: Municipiul va organiza Târgul de Crăciun 2026, după ce singura firmă ofertantă s-a retras
Primăria Alba Iulia a transmis joi, 5 noiembrie 2026, un comunicat de presă prin care anunță că administrația locală va organiza și în acest an Târgul de Crăciun, după ce singura firmă care a depus o ofertă în cadrul procedurii de concesionare a serviciilor de organizare a evenimentului s-a retras.
Mai exact, este vorba despre WERKSTATT SRL, care și-a retras oferta depusă pentru organizarea Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște din Piața Cetății Alba Carolina.
Reprezentanții companiei au explicat că decizia a fost luată din cauza calendarului prea strâns, întrucât intervalul rămas între finalizarea procedurii și deschiderea târgului nu ar permite pregătirea evenimentului la standardele propuse.

Poziția ofertantului
WERKSTATT SRL și-a retras oferta depusă în procedura de concesionare a serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște din Piața Cetății Alba Carolina.
Decizia are în vedere calendarul primei ediții. Intervalul rămas între finalizarea procedurii și deschiderea târgului nu permite pregătirea la standardul propus. În acest timp ar fi trebuit transformat în realitate conceptul pe amplasamentul târgului, avizele aferente proiectului propus, contractarea furnizorilor și a artiștilor, a vendorilor și tot ceea ce înseamnă organizarea unui astfel de eveniment.
Am considerat că un concept gândit pentru patru ani și pentru un spațiu de patrimoniu precum Cetatea Alba Carolina merită pregătit în condiții care să-i garanteze calitatea. Mulțumim Municipiului Alba Iulia pentru deschidere și colaborare și rămânem interesați de proiectele culturale ale orașului – Sebastian Marcovici (Werkstatt SRL)
Ce spune Municipiul Alba Iulia despre organizarea Târgului de Crăciun 2026
Primăria Alba Iulia transmite că a luat act de decizia ofertantului. Astfel, procedura de concesiune se va relua, cu un calendar care să ofere operatorilor interesați timpul necesar pregătirii unor ediții pe măsura Cetății, explică reprezentanții administrației locale.
Așadar, Târgul de Crăciun 2026 va avea loc în Piața Cetății Alba Carolina, cu deschidere în data de 27.11.2026. Ediția din acest an va fi organizată de Municipiul Alba Iulia prin serviciile și instituțiile subordonate, în colaborare cu operatori culturali și economici care vor asigura imaginea și specificul evenimentului.
Poziția Municipiului Alba Iulia
Municipiul Alba Iulia ia act de decizia ofertantului și apreciază responsabilitatea cu care a fost luată. Procedura de concesiune se va relua, cu un calendar care să ofere operatorilor interesați timpul necesar pregătirii unor ediții pe măsura Cetății.
Târgul de Crăciun 2026 va avea loc în Piața Cetății Alba Carolina, cu deschidere în data de 27.11.2026. Ediția din acest an va fi organizată de Municipiul Alba Iulia prin serviciile și instituțiile subordonate, în colaborare cu operatori culturali și economici care vor asigura imaginea și specificul evenimentului. Vor fi prezenți producători și artizani din Alba Iulia, din județ și regiune. Programul va include concerte, activități pentru copii și familii și Festivalul de România, de 1 Decembrie. Detaliile vor fi anunțate în zilele următoare, se arată într-un comunicat transmis astăzi de Primăria Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Update video | Accident grav pe autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu: O cisternă încărcată cu acid sulfuric, implicată. O persoană, încarcerată
Accident grav pe autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu: O cisternă încărcată cu acid sulfuric, implicată. O persoană, posibil încarcerată Un accident rutier grav, în care este implicată o cisternă, s-a produs pe autostrada A1, la kilometrul 297, pe sensul de mers Sebeș – Sibiu, miercuri seara. Din primele informații o persoană ar fi […]
Stație de pompare îngropată, pentru ca în două comune din Alba apa potabilă să ajungă la rezervor și în verile secetoase: În ce stadiu este proiectul
Stație de pompare îngropată, pentru ca în două comune din Alba apa potabilă să ajungă la rezervor și în verile secetoase: În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Îmbunătățire alimentare cu apă potabilă a localităților Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de […]
Video | Parcul Arini din Sebeș, în transformare! Investiții de 40 de milioane de lei în regenerare urbană, infrastructură verde și pădure urbană. Dorin Nistor: „Indiferent de vârstă, fiecare va avea ce să facă”
Parcul Arini din Sebeș, în transformare! Investiții de 40 de milioane de lei în regenerare urbană, infrastructură verde și pădure urbană. Dorin Nistor: „Indiferent de vârstă, fiecare va avea ce să facă” Parcul Arini din Sebeș se află într-un amplu proces de renovare și revitalizare. Primăria Municipiului Sebeș investește peste 40 de milioane de lei […]
