Guvernul român a cerut reprezentanţilor UNESCO amânarea deciziei în privința sitului Roşia Montană
Joi, Guvernul român a cerut reprezentanţilor UNESCO să amâne decizia referitoare la o eventuală includere a sitului minier Roşia Montană pe lista patrimoniului mondial, marcând astfel o nouă schimbare de direcţie într-o saga ce durează de aproape 20 de ani, informează AFP.
Cunoscut încă din Antichitate pentru importantele sale zăcăminte de aur, acest sit cu galerii miniere romane, unic în Europa, figurează printre cele 30 de dosare care sunt examinate de Comitetul patrimoniului mondial din cadrul UNESCO, întrunit în această perioadă în Bahrain până pe 4 iulie, în vederea includerii în patrimoniul universal.
Situl Roşia Montană face însă obiectul unui arbitraj internaţional solicitat de grupul canadian Gabriel Resources, care a obţinut în 1999 o primă licenţă pentru a deschide o mină de aur cu exploatare în aer liber. Compania canadiană dorea să extragă 300 de tone de aur în următorii 14 ani, folosind cianuri.
După 14 ani, Parlamentul român a stopat definitiv proiectul, pe fondul manifestaţiilor masive ale ecologiştilor şi apărătorilor patrimoniului, care au avertizat în privinţa riscurilor de poluare a mediului şi de distrugere a galeriilor antice de la Roşia Montană.
Grupul canadian s-a adresat jurisdicţiei de arbitraj internaţional a Băncii Mondiale (CIRDI) din Washington şi solicită despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari.
„Nu suntem dispuşi să plătim din buzunarul cetăţeanului cele 4 miliarde de dolari”, a declarat Ministerul Culturii într-un comunicat. „Guvernul României nu solicită retragerea dosarului, ci amânarea acestuia până la soluţionarea litigiului”, precizează acelaşi document.
Mai multe ONG-uri au cerut în aceste ultime zile autorităţilor de la Bucureşti să nu blocheze dosarul, considerând că în absenţa unei protecţii oferite de UNESCO „zona va fi condamnată la subdezvoltare”. Includerea pe lista patrimoniului mondial ar reprezenta o veritabilă mană cerească pentru situl Roşia Montană, care ar putea să atragă turişti şi să beneficieze de stimulente financiare.
Autorităţile de la Bucureşti au ezitat multă vreme să depună acest dosar la UNESCO, încurajând, în schimb, continuarea extracţiei miniere, înainte de a depune totuşi dosarul în 2016.
Sursa: AGERPRES
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Pensii în România: Tot mai puțini angajați vor susține un număr tot mai mare de vârstnici. Avertismentul INS privind criza demografică
Pensii în România: Tot mai puțini angajați vor susține un număr tot mai mare de vârstnici. Avertismentul INS privind criza demografică România se confruntă cu o criză demografică tot mai accentuată, ale cărei efecte vor pune la încercare piața muncii, sistemul public de pensii, serviciile medicale și protecția socială. Datele provizorii ale Institutului Național de […]
CFR Călători modifică perioada de cumpărare a biletelor în avans pentru luna decembrie 2026. De când se pot face rezervări
CFR Călători modifică perioada de cumpărare a biletelor în avans pentru luna decembrie 2026. De când se pot face rezervări CFR Călători a anunțat că perioada standard de cumpărare a biletelor în avans va fi redusă temporar, în contextul pregătirii noului Plan de Mers al Trenurilor 2026/2027. Programul va intra în vigoare pe data de […]
Avertismentul transmis de un cunoscut economist după publicarea inflației din octombrie 2026: „Într-o singură lună, prețurile au crescut cu 0,82%, de două ori mai mult decât în SUA”
Avertismentul transmis de un cunoscut economist după publicarea inflației din octombrie 2026: „Într-o singură lună, prețurile au crescut cu 0,82%, de două ori mai mult decât în SUA” Economistul Radu Georgescu avertizează asupra evoluției economiei României, invocând creșterea inflației, ieșirile de capital, scăderea rezervelor valutare și dificultățile din sectorul imobiliar. Acesta a criticat lipsa de […]
