Ştirea zilei

Guvernul pregăteşte… recuperări zero pentru bugetari!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Guvernul nu şi-a asumat până acum nicio variantă oficială cu privire la recuperarea tăierilor cu 25 la sută a salariilor. Mai mult, potrivit declaraţiei preşedintelui PSD Alba, Ioan Dîrzu, „se poate afirma că Guvernul doreşte permanentizarea reducerilor de salarii cu 25 la sută. În cea mai favorabilă variantă vehiculată – de creştere a salariilor cu 15 la sută – vorbim de fapt despre un nivel zero al recuperărilor. De ce? Pentru că, în realitate, nu este vorba decât o redistribuire a tăierilor iniţiale de 25 la sută la nivelul întregului an. La aceasta s-ar adăuga, eventual, o parte din inflaţie, dar nu toată. Deci, puterea de cumpărare, în termeni reali, va scădea”. Şi dacă la acestea se adaugă şi eliminarea sporurilor şi, cel mai probabil, al celui de-al treisprezecelea salariu, atunci toate categoriile de bugetari din România vor avea veniturile diminuate prin proiectul Legii salarizării propus de Guvern. În opinia liderului PSD Alba „este inacceptabil ca în stabilirea grilei de salarizare să se plece de la nivelul salariilor tăiate cu 25 la sută. O astfel de măsură poate fi neconstituţională, asta pentru că Guvernul şi-a luat angajamentul că reducerile de salarii sunt temporare”. Deocamdată, sindicatele şi patronatele nu s-au înţeles cu Guvernul pe tema salariului minim pe economie. Sindicaliştii propun un salariu de 750 lei, iar patronatele acceptă o creştere a salariului minim la 650 lei, dacă ar scădea cota unică. O parte a patronatelor susţin că, de fapt, Guvernul a decis ca salariul minim pe economie să fie de 670 lei, dar nu a avut curajul să recunoască. Aşa cum a precizat Ioan Dîrzu, „Guvernul nu este în stare să aplice un moratoriu nici măcar în cadrul dialogului social, atât de necesar în această perioadă. Sindicatele şi patronatele sunt chemate la discuţii degeaba, pentru că nu se ţine seama de propunerile lor. Guvernul încearcă să obţină acordul sindicatelor şi patronatelor pe un nivel al salariului minim deja decis în cadrul Executivului. Din păcate, Guvernul refuză să accepte necesitatea socială şi bugetară a majorării salariului minim pe economice. Creşterea salariului minim pe economie ar duce, automat, la creşterea încasărilor la buget, ar reduce presiunea socială tot mai mare”. E clar că oamenii nu pot trăi cu venituri diminuate drastic, în timp ce preţurile cresc. Inflaţia s-a accentuat, iar perioada de iarnă va fi pentru cei mai mulţi dintre români un calvar. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Prezența unui URS, semnalată din nou în comuna Rimetea: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă

Ioana Oprean

Publicat

în

Prezența unui URS, semnalată din nou în comuna Rimetea: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă Prezența unui urs a fost semnalată din nou în comuna Rimetea, intervenția jandarmilor în zonă fiind în desfășurare. În Rimetea a fost semnalată din nou prezența unui urs. Reamintim că marți, 19 mai 2026, sălbăticiunea a fost […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Doliu în familia Furdui-Iancu: Viorica Furdui, mamă, bunică și străbunică, a trecut la cele veșnice. ,,O lumânare aprinsă și o rugăciune pentru un suflet bun”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Doliu în familia Furdui-Iancu: Viorica Furdui, mamă, bunică și străbunică, a trecut la cele veșnice. ,,O lumânare aprinsă și o rugăciune pentru un suflet bun” Viorica Furdui, mamă, bunică și străbunică, a trecut la cele veșnice. Anunțul a fost făcut de Tudor Furdui Iancu și Nicolae Furdui Iancu într-o postare pe o rețea de socializare. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Poarta I a Cetății Alba Carolina, la un pas de inaugurare după lucrările de restaurare. De când o vor putea revedea albaiulienii și turiștii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Poarta I a Cetății Alba Carolina, la un pas de inaugurare după lucrările de restaurare. De când o vor putea revedea albaiulienii și turiștii Inaugurarea Porții I a Cetății Alba Carolina, după lucrările de restaurare, va avea loc pe data de 27 mai 2026. Astfel, turiștii și albaiulienii o vor putea vedea și vizita din […]

Citește mai mult