Politică Administrație

Guvernul nu este de acord ca o parte din redevențele miniere să fie plătite la bugetul local

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

*Propunerea legislativă privind redevențele miniere, inițiată de deputatul Clement Negruț, a primit aviz nefavorabil

Propunerea legislativă de modificare a Legii nr.273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale, iniţiată de deputatul de Alba, Clement Negruţ, şi alţi 13 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al PDL, a primit astăzi aviz nefavorabil din partea Guvernului.

Inițiativa legislativă aflată pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de astăzi aducea completări la lege astfel încât o parte din sumele încasate din plata redevenţelor miniere (25%) să revină bugetelor autorităţilor locale pe teritoriul căreia se află exploatarea minieră. De asemenea, 50% din valoarea taxei pentru activitatea de prospecțiune, explorare și exploatare a resurselor minerale să fie plătită către bugetul autorităților locale pe teritoriul cărora se află teritoriul previzat în licență/exploatare.

”Resursele minerale situate pe teritoriul şi în subsolul ţării şi al platoului continental în zona economică a României din Marea Neagră fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi aparţin statului român. Punerea lor în valoare prin activităţi miniere conduce la obligaţia titularilor de licenţe/permise, conform art. 39. lit. t) din Legea minelor nr. 85/2003 de a achita taxele privind activitatea minieră şi redevenţa minieră potrivit legii.

Titularii licenţelor/permiselor sunt obligaţi la plata către bugetul de stat a unei taxe pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale. De asemenea, titularii licenţelor/permiselor sunt obligaţi la plata către bugetul de stat a unei redevenţe miniere pentru activitatea de exploatare (incluzând şi exploatarea experimentală desfăşurată în timpul activităţii de explorare), care se plăteşte trimestrial şi reprezintă o cotă procentuală din valoarea producţiei miniere realizate în trimestrul respectiv.

Având în vedere că resursele minerale reprezintă bogăţii de interes public naţional, neregenerabile sau greu regenerabile în unele cazuri, care aparţin domeniului public al statului, activităţile de explorare şi exploatare a acestora reprezintă interes public care trebuie să conducă la bunăstare şi creştere economică. Legea actuală prevede ca această taxă să ajungă la bugetul de stat, situaţie care dezavantajează foarte multe localităţi din ţară. Primăriile îşi pot recupera aceste drepturi financiare, însă trebuie să dea în judecată societăţile miniere.

Luând în considerare dezechilibrele existente în dezvoltarea zonelor miniere se impune adoptarea în regim de urgenţa a unor măsuri prin care o parte din aceste venituri să revină direct bugetului local. Faţă de cele prezentate mai sus a fost elaborată prezenta propunere legislativă pe care o supunem spre dezbatere şi adoptare Parlamentului”, se arăta în expunerea de motive la propunerea legislativă inițiată de Clement Negruț.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Proiect de peste 5 milioane de lei pentru reabilitarea completă a Parcului Municipal din Aiud: Contractul de finanțare a fost semnat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Proiect de peste 5 milioane de lei pentru reabilitarea completă a Parcului Municipal din Aiud: Contractul de finanțare a fost semnat Astăzi, 12 iunie 2026, a fost semnat contractul de finanțare pentru un proiect de peste 5 milioane de lei pentru reabilitarea completă a Parcului Municipal din Aiud. Obiectivul general al proiectului „ZONE DE SOCIALIZARE […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unui post vacant de muncitor calificat II, în cadrul Compartimentului Administrare Baze sportive din cadrul Serviciului Economic, Investiții. Calendar și condiții de participare

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unui post vacant de muncitor calificat II, în cadrul Compartimentului Administrare Baze sportive din cadrul Serviciului Economic, Investiții. Calendar și condiții de participare Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unui post vacant de muncitor calificat II, în cadrul Compartimentului Administrare Baze sportive din […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Parcare publică cu 82 de locuri, amenajată la baza sportivă din Tiur. Investiție de peste 1 milion de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Parcare publică cu 82 de locuri, amenajată la baza sportivă din Tiur. Investiție de peste 1 milion de lei Primăria Blaj a solicitat marți, 9 iunie 2026, emiterea acordului de mediu de către Direcția Județeană de Mediu Alba, pentru realizarea unei parcări pentru autoturisme ce va deservi baza sportivă din Tiur. La Blaj se află […]

Citește mai mult