Gicu Grozav, aventură încheiată în Turcia? Karabukspor renunţă la toţi românii din lot!
Aventura albaiulianului Gheorghe Grozav (27 de ani) în Turcia este pe cale să se încheie după numai şase luni, din pricina faptului că echipa la care a ajuns în vară, Karabukspor, are mari probleme financiare în
această perioadă! Şeful clubului a renunţat să mai investească, nu s-au plătit salariile de câteva luni, iar “lanterna roşie” trebuie să găsească rapid noi surse de finanţare. Ultimul succes în prima ligă turcească s-a produs în 14 octombrie, acum mai bine de două luni, 1-0 cu Kayserispor, în etapa a 8-a!
Ameninţată cu retrogradarea, echipa ce are în lot 5 români îşi va schimba radical lotul în 2018. Cr. Tănase, Torje, Gh. Grozav, Papp şi V. Găman sunt pe “lista neagră” şi anunţaţi de club că trebuie să îşi caute echipe. De altfel, în ultima rundă patru dintre ei nu au fost incluşi în efectiv, jucând doar Găman, întrucât Karabukspor nu avea fundaşi centrali disponibili. La începutul sezonului, sub contract cu Karabukspor erau nu mai puţin de 8 români. Între timp, trei dintre fotbaliştii romani au plecat. Latovlevici a ajuns la Galatasaray, în timp ce I. Neagu şi Alexe şi-au reziliat acordurile.
Clubul, aflat la un pas de faliment, i-a anunţat pe cei patru că nu vor mai continua la echipă şi le-a spus să îşi anunţe impresarii alături de care să vină la club şi să semneze rezilierea contractelor. Cotat la 1,8 milioane de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.de, Gicu Grozav a jucat 14 partide în Super Lig, marcând în două rânduri, şi alte două partide în Cupa Turciei, adunând 931 de minute pentru ultima clasată, ce are numai 8 puncte după 16 etape. De altfel, ex-uniristul nu a fost inclus în lot în ultimele două partide, cu Fenerbahce (0-2, marţi) şi în cupă, cu Istanbulspor (0-1, în 14 decembrie). Ultimul meci în care a evoluat, Konyaspor – Karabukspor, scor 2-0, s-a disputat în 11 decembrie. Implicat financiar din vară la Unirea Alba Iulia, echipa sa de suflet, alături de Mihai Oancea, Gicu Grozav s-a despărţit de Akhmat Grozny, semnând cu Karabukspor din postura de jucător liber de contract
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto | Laura Bogdan, de la CS Unirea Alba Iulia, campioană europeană U23 la judo! Aur la Napoli, după o finală câștigată în 29 de secunde. Alexandru Sibișan, în lupta pentru bronz
Laura Bogdan, de la CS Unirea Alba Iulia, campioană europeană U23 la judo! Aur la Napoli, după o finală câștigată în 29 de secunde. Alexandru Sibișan, în lupta pentru bronz CS Unirea Alba Iulia încheie Campionatele Europene de Judo U23 de la Napoli, Italia, cu un titlu continental cucerit de Laura Bogdan și un loc […]
Foto | Blăjeanul Victor Oniga, titular în Cipru – România 0-2, în preliminariile EURO 2027 la U17: Tricolorii, calificați în următoarea rundă preliminară
Blăjeanul Victor Oniga, titular în Cipru – România 0-2, în preliminariile EURO 2027 la U17: Tricolorii, calificați în următoarea rundă preliminară Tânărul jucător Victor Oniga, originar din Blaj și legitimat la FK Csikszereda, a fost titular în meciul România U17 – Cipru U17, disputat luni, 2 noiembrie 2026, contând pentru prima rundă a calificărilor pentru […]
Liga 3, comparație după tur: CSM Unirea Alba Iulia – constantă, CIL Blaj – în progres, Metalurgistul Cugir și, mai ales, CSU Alba Iulia – deziluzii
Liga 3, comparație după tur: CSM Unirea Alba Iulia – constantă, CIL Blaj – în progres, Metalurgistul Cugir și, mai ales, CSU Alba Iulia – deziluzii! O concluzie după încheierea turului în Seria 7 din Liga 3, 11 jocuri, în ceea ce privește conjudețenele, în ediția 2026/2027: CSM Unirea Alba Iulia – constantă, CIL Blaj – […]
