GALERIE FOTO: Cununii inedite în Cetatea Alba Carolina
*Vezi cum poate fi organizat ALTFEL cel mai important moment din cadrul nunţii – CUNUNIA
Cununia este un moment de o importanţă deosebită pentru miri, iar două perechi de îndrăgostiţi din Alba Iulia au avut idei inedite pentru ca acest moment din viaţa lor să fie unul de neuitat, atât de către ei cât şi de către invitaţi. Au spus „DA” în faţa ofiţerului de stare civilă într-o atmosferă deosebită, unică, în Grădina Romană din Cetatea Alba Carolina.
Cel mai important moment din viaţa unui cuplu nu mai decurge neapărat după un scenariu bine cunoscut de toţi, ci este personalizat pentru fiecare, aşa cum au făcut-o şi cele două cupluri.
Dornici de a face o cununie ieşită din tiparele tradiţionalului, aceştia pe lângă locaţia deosebită aleasă au reuşit să-şi surprindă invitaţii şi să confere originalitate momentului.
Atenţi la detalii, au ales câteva obiecte decorative de efect precum , „Şerveţele pentru lacrimi de bucurie”, pancarte cu „Au spus DA”, un „Copac al prieteniei” , ochelari de carton de diferite forme şi culori, mustăţi sau ramă de tablou pentru fotografii, care au făcut ca acest moment să fie diferit. De observat bucuria şi euforia ce i-au dominat pe toţi cei prezenţi, care s-au fotografiat în diferite ipostaze amuzante alături de prietenii lor proaspeţi însurăţei, împărtăşind împreună fericirea şi împlinirea momentului.
Sincere felicitări celor două cupluri minunate, iubire veşnică şi….fie ca nunta de aur, peste 50 de ani, să o facă …tot în Grădina romană din Cetatea Marii Uniri!
Pentru cei interesaţi, orice cuplu îşi poate oficia cununia civilă în Cetatea Alba Carolina însă, potrivit reprezentanţilor Primăriei Alba Iulia, trebuie depusă o cerere din timp.
Ei bine şi cu puţină imaginaţie şi câteva idei constructive, iată ce poate să iasă:
FOTO: Romulus Oprişcan şi Alex Maxim
[nggallery id=222]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Monden-Clubbing
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 23 –29 octombrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 23 –29 octombrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall A Talent for Murder / Un talent criminal Avanpremiera Regia: Anton Corbijn Cu: Olivia Cooke, Helen Mirren, Alden Ehrenreich, Juliet Stevenson, James Faulkner Gen Film: Biografic, Crima, Drama, Thriller Durată: 106 min Rating: […]
25 octombrie 2026 | Spectacol inedit de percuție susținut de tinerii muzicieni ai Liceului de Arte din Alba Iulia, pe scena Palatului Cultural din Blaj
25 octombrie 2026 | Spectacol inedit de percuție susținut de tinerii muzicieni ai Liceului de Arte din Alba Iulia, pe scena Palatului Cultural din Blaj Un concert care promite să surprindă prin energie, sonorități spectaculoase și talentul noii generații de muzicieni va avea loc duminică, 25 octombrie, de la ora 18:00, la Palatul Cultural din […]
5 noiembrie 2026 | Oana Bozga-Pintea, alături de Ionuț Fulea și alți mari artiști, la BT Arena: Cursă specială din Alba Iulia pentru festivalul folcloric „Tinerețe”
Oana Bozga-Pintea, alături de Ionuț Fulea și alți mari artiști, la BT Arena: Cursă specială din Alba Iulia pentru festivalul folcloric „Tinerețe” Să păstrăm folclorul viu înseamnă să-l ducem mai departe, pe scenă și în inimile celor tineri. Prin Festivalul „Tinerețe”, Oana Bozga-Pintea își urmează cu perseverență această misiune și aduce la Cluj-Napoca o seară […]
