Ziarul Unirea

Gabriel Cherebețiu, originar din Blaj, voleibalistul român nominalizat pentru Hall of Fame!

Gabriel Cherebețiu, originar din Blaj, este voleibalistul român nominalizat recent pentru Hall of Fame-ul voleiului internațional, listă pe care nu a ajuns deocamdată niciun reprezentant al țării noastre.

Conjudețeanul nostru, stabilit în Mexic de peste 5 decenii, este un personaj extraordinar, fiind protagonistul unui articol de senzație publicat de Gazeta Sporturilor, material pe care îl redăm în cele ce urmează. Cherebețiu a făcut parte din generația de aur a voleiului masculin din România, în perioada în care naționala urca pe podiumul competițiilor supreme: argint la Paris la Mondiale (1958?), bronzuri în 1960 și 1962, alt bronz la întrecerea europeană (1958).

ELIT

Conform Gazetei Sporturilor, Gabriel Cherebețiu a contribuit la dezvoltarea voleiului din multe posturi: jucător, antrenor, medic. «Viața unui om ajuns la 85 de ani se poate oricând materializa într-o carte, într-un film sau în povești spuse nepoților într-o seară liniștită în Mexico City. Acest om poate fi Gabriel Cherebețiu, recent nominalizat pentru Hall of Fame-ul voleiului internațional. Douăzeci și cinci de persoane cu merite deosebite au fost trecute pe listă în acest an, iar decizia finală va fi anunțată în luna în curs. Deocamdată acolo nu a acces niciun român de la înființarea sa, în 1985.

Gabriel Cherebețiu s-a născut la Blaj în 1935, dar copilăria și tinerețea le-a petrecut la Cluj-Napoca. „Îmi plăcea sportul, am început cu baschet, apoi am ajuns la înot, am făcut vreo cinci ani de natație, am ajuns să fiu al treilea junior din țară la 400 și 800 de metri”, a spus el într-un interviu pentru EM360, acordat nepotului său Adrian Măniuțiu.

*Amintirea primului meci la națională

Faptul că antrenorul său l-a forțat să facă pasul la seniori într-o cursă, deși era încă junior, l-a determinat să se îndrepte spre volei, pe care începuse să-l joace la școală. „Am intrat în echipa școlii, care era în campionatul național și ne băteam cu două formații universitare, noi ca elevi, apoi m-au chemat în echipa Facultății de Medicină și am rămas după ce am intrat acolo, după care am fost selecționat în națională în decembrie 1955″, a adăugat Cherebețiu pentru sursa citată. A jucat de-a lungul carierei în campionatul național doar pentru două echipe, Știința Cluj si Progresul București.

ADEZIUNE PLUS ALBA

Era perioada în care voleiul românesc avea rezultate extraordinare la nivel de cluburi, câștigând multe cupe europene, dar și cu echipa națională. Amintirile sale colorate în alb și negru conturează o imagine frumoasă a acelor vremuri. „Îmi aduc aminte foarte viu de meciul meu de debut. În 1955 echipa națională a jucat la Brașov, împotriva Uniunii Sovietice, campioana mondială în acel moment. Am jucat titular și am câștigat meciul cu 3-2. A fost o mare satisfacție pentru mine și o surpriză pentru antrenori”, a spus Gabriel Cherebețiu zilele trecute pentru Gazeta Sporturilor, intermediat de fiica sa cea mare, Dana.

*Performanțe greu de repetat

Satisfacțiile aveau să devină și mai mari pentru că în anul următor a participat cu echipa națională la Campionatul Mondial, la Paris, unde România s-a clasat pe locul doi, după Cehoslovacia. „Conduceam cu 2-0 și 11-6, dar s-a întâmplat ceva cu arbitrajul și ne-am deconcertat și am pierdut setul și meciul. După finală a venit antrenorul Nicolae Sotir și ne-a spus că e un lucru mare, dar să știm că imnul nu se cântă decât pentru locul întâi”, a povestit Cherebețiu. Era prima medalie mondială din istoria voleiului masculin românesc, după care au mai venit două bronzuri, în 1960 și 1962, iar Gabriel Cherebețiu a contribuit la cucerirea lor. De atunci, România nu a mai urcat pe podiumul mondial, iar din 1986 nu s-a mai calificat la CM. La întrecerea europeană, Cherebețiu a cucerit cu echipa României un bronz în 1958, la Praga.

*Momentul decisiv

Cariera de voleibalist s-a încheiat destul de abrupt în 1962, după o accidentare pe care nimeni nu a știut să o diagnosticheze. În timp ce activa ca jucător, el a avut timp să urmeze și cursurile Facultății de Medicină, iar acest lucru l-a ajutat pentru a merge mai departe. În 1963, când România a organizat Campionatul European la București, Cherebețiu a fost medicul și antrenorul secund al echipei campioane, singurul aur din istoria voleiului masculin românesc. În anul următor, se pregătea să însoțească naționala la Jocurile Olimpice de la Tokyo, însă a fost deturnat, iar viața sa s-a schimbat din nou.

Cu trei săptămâni înainte de plecare, a fost chemat la Comitetul Olimpic și anunțat că nu va mai face deplasarea, ci că va merge în Mexic, la solicitarea forului olimpic de acolo. Scopul era acela de a forma și a pregăti echipa de volei în calitate de antrenor și medic al lotului, în vederea participării la Jocurile Olimpice, pe care Ciudad de Mexico avea să le găzduiască 4 ani mai târziu, în 1968. A revenit în țară imediat după acest eveniment, pentru că vicepreședintele COR semnase pentru el, garantând că se va întoarce. Între timp, a renunțat la antrenorat, după ce a mai participat, în 1970, la un CM alături de naționala României și a contribuit la dezvoltarea Centrului de medicină sportivă.

*Cum s-a stabilit în Mexic, țara în care a rămas

La șase ani de la întoarcerea sa în țară, o delegație oficială din Mexic, în frunte cu ministrul sportului, a vizitat România pentru a căuta și a duce peste hotare valori ale diverselor discipline, din dorința de a-și consolida performanțele sportive. Întâmplarea face că ministrul sportului din Mexic era un fost jurnalist care îl cunoștea și îl aprecia foarte mult pe doctorul Cherebețiu pentru ceea ce făcuse în voleiul mexican.

Impresionat de ceea ce realizase la Centrul de medicină sportivă din România, i-a propus să meargă din nou în Mexic pentru a pune acolo bazele medicinei sportive, iar după 2 ani de formalități, invitația s-a și concretizat. Însă au mai trecut câțiva ani până când familia sa, formată din Anca, soție, Dana și Sorin, copii, să fie reunită în țara nord-americană, pentru că regimul de atunci i-a tot pus piedici. Până la urmă, lucrurile s-au rezolvat, iar doctorul Gabriel Cherebețiu și-a făcut o altă viață în Mexico City, păstrând legături strânse cu sportul.

*Modalități diferite

Conceptul de Hall of Fame a fost introdus în 1900 în SUA, unde în 1901 a fost inaugurată și o galerie de sculpturi ale celor mai cunoscuți americani, o idee inspirată din Ruhmeshalle, construită în Munchen de Leo von Klenze pentru Ludwig I al Bavariei între 1830 și 1843. De atunci, ideea s-a extins în mai multe domenii, printre care și sportul. Unii chiar au muzee, pe când la alții sunt doar liste cu titlu onorific, menite să recunoască valoarea celor care au activat sau contribuit la dezvoltarea fiecăruia dintre sporturi. Aceste „Hall of Fame” fie au fost o inițiativă particulară, cum este cazul gimnasticii sau al tenisului, fie una a federațiilor internaționale, așa cum sunt hocheiul pe gheață sau tenisul de masă.

România în Hall of Fame la nivel international: *gimnastică (11): Nadia Comăneci, Bela Karolyi, Ecaterina Szabo, Teodora Ungureanu, Daniela Silivaș, Simona Amânar, Octavian Bellu, Lavinia Miloșovici, Gina Gogean, Aurelia Dobre, Andreea Răducan; *scrimă (8): Ecaterina Stahl, Laura Badea, Mihai Covaliu, Petru Kuki, Olga Orban Szabo, Ana Pascu, Ioan Pop, Reka Lazăr Szabo; *haltere (3): Nicu Vlad, Marta Baroga, Lazăr Baroga; *tenis (2): Ilie Năstase, Ion Țiriac; *hochei pe gheață (2): Eduard Pană, Doru Tureanu; *natație (2): Cornel Mărculescu, Diana Mocanu; *atletism (1): Iolanda Balaș.

*„Am primit vestea nominalizării cu mare satisfacție si cu o mulțumire în suflet”

De peste Ocean, Gabriel Cherebețiu a vorbit despre viața sa, în care a atins performanța în toate domeniile în care a activat.

– Domnule Cherebețiu, cum v-a găsit și cum v-a făcut să vă simțiți această nominalizare pentru Hall of Fame-ul voleiului mondial?

– Am primit-o cu mare satisfacție si cu o mulțumire în suflet, că după cincizeci de ani de activitate mi s-au recunoscut anumite merite.

– Povestea dumneavoastră de viață este fascinantă, și am aflat-o cu ajutorul nepotului dumneavoastră. Care credeți că au fost cele cinci episoade care v-au schimbat viața?

– În privința dezvoltării profesionale, neluând în considerare viața de familie, aș putea spune că ar fi: intrarea în echipa de volei a Universității de Medicină din Cluj, selecționarea în echipă națională a României în 1955, participarea la 3 campionate mondiale, două europene și 3 campionate mondiale universitare, plecarea în Mexic ca antrenor de volei pentru echipa mexicană olimpică, pentru JO din 1968, și participarea la acele Jocuri Olimpice, realizarea specializării in medicina sportivă și ca antrenor de volei.

– Ați activat ca jucător de volei, ca antrenor, ca medic sportiv, care dintre aceste domenii v-a adus cele mai mari satisfacții?

– Cred că cea mai mare satisfacție am avut-o în calitate de jucător, pentru că am participat efectiv pe teren și am contribuit la succesul echipelor în care am jucat.

– V-ați născut și ați cunoscut consacrarea în sport în România, apoi v-ați mutat în Mexic și ați construit din nou ceva și acolo. Dacă e să vă gândiți, care este locul căruia îi spuneți “acasă”? Când ați fost ultima oară în România?

– În momentul de față, consider “acasă” Mexicul pentru că trăiesc aici de cincizeci de ani, având și cetățenia mexicană. După schimbarea regimului comunist, am încercat să mă întorc în țară, cam la 2-3 ani, dar n-a fost să fie. În România, ultima dată am fost în toamna lui 2019.

– Dacă s-ar scrie o carte despre sportul românesc, ce ați vrea să fie scris la pagina despre dumneavoastră?

– Evoluția mea ca jucător, am ajuns să fiu maestru emerit al sportului, și ca director sportiv și antrenor prin care am ajutat la dezvoltarea relațiilor româno-mexicane. Pentru aceasta, în anul 2000 am fost răsplătit de președintele Emil Constantinescu, prin intermediul ambasadorului român în Mexic, Dan Vasile, cu decorația Ordinul Național Pentru Merit în gradul de ofițer. Ar trebui menționată și participarea, ca profesor, la numeroase cursuri de volei și pregătire fizică. Pe partea medicală, s-ar putea menționa patentarea unei metode de evaluare a calităților neuromusculare și potența anaerobică, după conceptul doctorului Miron Georgescu.

*„O susțin pe Simona Halep”

Viața fără sport nu există pentru Gabriel Cherebețiu, el orientându-se spre tenis și participând în anul 2018 chiar în circuitul veteranilor federației internaționale. „Aveam nevoie de mișcare și m-am gândit că tenisul ar fi un sport bun. Cum deja aveam coordonarea necesară, am început sa mă antrenez la tenis. Apoi, prin intermediul fiului meu Sorin, am ajuns să concurez la turneele din circuitul veteranilor. Am admirat și continuu să admir performanțele lui Federer, Nadal si Djokovic la masculin, iar la feminin întotdeauna o susțin pe Simona Halep când joacă”.

*Comparație între epoci

Cherebețiu a părăsit activitatea de jucător activ în 1962, așa că l-am provocat să ne spună dacă un voleibalist din perioada sa ar face față în epoca actuală. „Cred că jucătorii contemporani cu mine ar putea face față la voleiul de azi, dar e nevoie de anumite modificări de tehnică și tactică. Elementele de bază sunt aceleași. Astăzi, voleiul se caracterizează însă prin viteză, forță și perfecțiunea tehnicii”.

*Pionier în medicina din Mexic

La o căutare pe Google, unul dintre rezultatele despre Gabriel Cherebețiu este un material elogios despre contribuția sa în medicina din Mexic. „În 1992, doctorul Gabriel Cherebețiu a fost pionierul care a dezvoltat în țara noastră specialitatea de medicină sportivă și a fondat Departamentul de Reabilitare Cardiacă la spitalul Angeles del Pedregal din Mexico City ca parte a Departamentului Fiziologie Cardiovasculară al cărui director era”, se arată în acesta. „Am 85 de ani și continuu să practic medicina. În medicina sportivă și de reabilitare, medicina cardiacă și cea ortopedică merg mână în mână. Cred că am contribuit mult la reabilitarea pacienților atât cu suferințe cardiace, în mod special infarctul miocardic, cu care am avut mari satisfacții văzând recuperarea lor, cât și ortopedice, reabilitare post accidente sau operații ortopedice”, a spus doctorul.»

sursa articolului (text-foto): Gazeta Sporturilor

Dan HENEGAR

Te-ar putea interesa și:

După un an 2020 în “alb” și “negru”, Daniel Nicula vrea să plece de la Gaz Metan Mediaș pentru a juca mai mult

Pentru Daniel Nicula, puștiul minune crescut la Așezământul Social “Sf. Ghelasie” din Stremț, anul 2020 a fost unul cu lumini… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Industria Galda de Jos – șanse minime de a primi finanțare de la consilierii locali în acest an | Divizionara terță, foarte aproape de abandonul competițional, după aproape 7 ani!

Se prefigurează o iarnă amară pentru Industria Galda de Jos! Conform unor informații neoficiale deocamdată, aleșii locali nu intenționează să… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Unirea Alba Iulia – o primăvară a reconstrucției | “Alb-negrii” își creionează strategia la începutul săptămânii viitoare

Unirea Alba Iulia iernează pe poziția a 6-a a Seriei a 9-a, după un parcurs considerat nesatisfăcător de către oficialii… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Ovidiu Pănăzan (powerlifting), pentru al șaselea an consecutiv desemnat cel mai bun antrenor din Alba la secțiunea sporturi neolimpice

Gala Sportului Județean 2020, una derulată doar în mediul online, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, i-a adus… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

FOTO, LIVE-TEXT: CSO Cugir – CS Hunedoara 0-1 (0-1)! Uriașă surpriză, „roș-albaștrii” s-au împiedicat sub Drăgana!

Uriașă surpriză sub Drăgana, un eșec cugirean tocmai într-un moment în care se visa la fotoliul de lider, după 4… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro