Rămâi conectat

Sport

„Gabello” a explodat după eşecul lamentabil de la Deva

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Antrenorul unirist Gabi Stan şi-a vărsat năduful după înfrângerea penibilă de la Deva, explodând practic la conferinţa de presă de după joc, când şi-a atacat virulent fotbaliştii. „Sunt într-un moment jenant, rar mi-a fost dat să mă întâlnesc cu aşa ceva. Este doar vina mea, întrucât am preluat echipa cu o săptămână înaintea startului şi am acceptat starea de fapt existentă”, a spus tehnicianul unirist, cu trimitere directă la subţirimea lotului.
lAcuzaţii dure către fotbalişti
„Jucătorii cu experienţă s-au complăcut într-o situaţie de care a profitat din plin Mureşul Deva. Pe unii i-a copleşit situaţia, iar alţii nu şi-au dat silinţa. Am dominat actul întâi, golul primit ne-a turnat plumb în picioare, la pauză m-am dat la ei, am crezut că înţeleg, dar a fost mai rău, schimbările nu au adus nimic”, a mai adăugat Stan, ce nu şi-a menajat elevii, puşi practic la zid. „Avem jucători tineri, de perspectivă, dar care acum nu pot ajuta echipa”, a mai precizat „principalul” albaiulienilor.
l”Nu accept să-şi bată jucătorii joc de mine”
Deşi a confirmat că s-a „aruncat cu capul înainte” când a acceptat să preia FC Unirea Alba Iulia, Stan susţine că nu va ceda în viitorul apropiat, deşi este conştient de ameninţarea serioasă a retrogradării. „Şansele sunt mici, dar eu cred în continuare. Şi dacă mai aduc 7-8 fotbalişti şi mai pierdem câteva meciuri, tot fac echipă. Nu stau la mâna jucătorilor, să-şi bată joc de mine”, s-a revoltat Stan, printre rânduri înţelegându-se „săgeţile” trimise spre campania de transferuri a clubului. Antrenorul unirist a mai menţionat că nu regretă că a preluat o echipă cu probleme, dar nu-şi permite să sufere în continuare. „Nu-mi pare rău că am venit la Alba Iulia! Dacă ei îşi bat joc de oraş, eu nu-mi permit. Dacă eram de la început la echipă, nu rămânea nici picior de fotbalist din ce avem acum”, a concluzionat evident Stan.
lEnervat de „subiectul” Silviu Mureşan
Întrebat despre „cazul” Mureşan, în contextul evoluţiilor dezamăgitoare ale atacanţilor la Deva, Gabi Stan a răbufnit la adresa jucătorului. „Credeţi că dacă Mureşan era în teren ne ajuta, putea fi el salvatorul echipei? Ce să fac după un asemenea gest? El s-a certat cu toată lumea şi cu Falub şi cu Marian Pană, am înţeles că are probleme familiale… Etapa trecută am avut nevoie de Mureşan, l-a trecut la schimbări şi n-am avut de unde să-l iau”, a mai spus Stan. Gestul vârfului în vârstă de 19 ani poate fi catalogat drept incalificabil, dar cu siguranţă că „ieşirea” sa are la bază modalitatea de titularizare în contexul în care înainte de partida cu Alro, Ad. Câmpeanu lipsise câteva zile de la antrenamente din motive medicale.
l10 absenţi la Deva!
FC Unirea Alba Iulia abia a putut alinia un prim-unsprezece la confruntarea disperării de la Deva, în condiţiile absenţei a 11 jucători! Pe lista indisponibililor, pe lângă Selagea şi Mureşan (probleme cu clubul), M. Oprea (suspendat) şi accidentaţii Bucurică, M. Pistol, T. Stan, G. Ivan, Bălu s-au adăugat Cl. Oara (acuză probleme medicale) şi internaţionalii de juniori N. Stanciu (va pleca luni în Elveţia pentru a fi testat de Young Boys Berna) şi Al. Giurgiu, s-au întors răciţi cobză de la o acţiune a reprezentativei Under 19 (fundaşul stânga a intrat abia după pauză). Datorită acestei crize de efectiv, în primul unsprezece şi-au făcut apariţia 6 nume noi, respectiv Camara, Ciofu, Al. Filip (debutanţi la Unirea în actuala stagiune), Negură, Bălaş şi F. Himcinschi (la primul meci ca titular), ce i-au înlocuit pe Bălu, Potopea, G. Ivan, Al. Giurgiu, T. Stan şi N. Stanciu. De asemenea, Potopea (a bifat 90 de minute cu Slatina) a rămas pe banca de rezerve, fiindu-i preferat ocnamureşanul Vali Ciofu, acesta nemaijucând un meci oficial din toamna anului trecut, de aproape un an, de când activa la CS Zlatna! „Am avut de ales între Ciofu şi Potopea şi am optat pentru primul, am crezut că dă mai bun randament”, a explicat Stan. Pe de altă parte însă, o alternativă viabilă pentru echipa de start putea fi utilizarea lui Potopea în flancul drept al defensivei (aşa cum jucase un sezon la CSM Sebeş) şi mutarea lui Negură în zona centrală a liniei de mijloc în locul inexistentului Al. Filip…
Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Rezultate excelente obținute de sportivii de la Dojokan Activ Aiud, la Campionatul National de Copii WUKF de la Mediaș

Unirea Ziarul

Publicat

în

Rezultate excelente obținute de sportivii de la Dojokan Activ Aiud, la Campionatul National de Copii WUKF de la Mediaș În zileie de 6 și 7 aprilie 2024, la Medias a avut loc Campionatul National de Copii WUKF, unde au participat 664 sportivi de la 56 cluburi, scrie aiudinfo.ro Câstigătorii aiudeni sunt: – Maier Sara Locul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea