Funcția de director al DGASPC Alba, remunerată cu aproape 14.000 de lei pe lună, vizată de trei candidați
Funcția de conducere a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba (DGASPC), remunerată cu aproape 14.000 de lei brut lunar, este vizată de trei candidați.
În 7 noiembrie s-a încheiat perioada de depunere a dosarelor de candidatură în cadrul concursului lansat pentru ocuparea postului de director general, după ce acesta a fost vacantat în vara acestui an.
Au fost înregistrate dosarele a trei candidați: Valentin Frăcea (director adjunct al DGASPC, care momentan ocupă prin delegație funcția de director general interimar al direcției), Mihaela Albu (fost subprefect și prefect de Alba din partea PNL, actualmente jurist în cadrul Instituției Prefectului Alba) și Ana Popescu (inspector social superior la Biroul de Inspecție Socială din cadrul AJPIS Alba).
Locul a rămas vacant după ce fostul director, Sorin Valerian Chirilă, care a condus instituția timp de 15 ani, a fost obligat să se retragă ca urmare a împlinirii vârstei legale de pensionare. El a fost eliberat din funcție prin vot al consilierilor județeni în ședința din 13 iunie 2018, ocazie cu care au decis totodată preluarea conducerii DGASPC, pe bază de delegație, de către directorul adjunct al instituției, Valentin Frăcea. Anunțul de concurs a fost afișat pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP) în data de 19 octombrie. Data de susținere a probei scrise este 20 noiembrie 2018.
În perioada următoare vor fi analizate dosarele celor trei candidați pentru a se stabili dacă aceștia îndeplinesc condițiile impuse. ”Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în unul dintre următoarele domenii: asistenţă socială sau sociologie, psihologie sau ştiinţe ale educaţiei, drept, ştiinţe administrative, sănătate, economie sau management, finanţe, contabilitate (pot participa la concursul organizat pentru ocuparea postului şi absolvenţi cu diplomă de licenţă ai învăţământului universitar de lungă durată în alte domenii decât cele prevăzute mai sus, cu condiţia să fi absolvit studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice); studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 7 ani”, se arată în anunțul de recrutare.
Postul de conducere al DGASPC, cea mai ”grea” instituție din subordinea CJ Alba, cu peste 1.000 de angajați și mii de beneficiari în tot județul, este remunerat cu 13.775 de lei brut lunar. Cel mai probabil bătălia se va da între Valentin Frăcea și Mihaela Albu. Primul este un om și un specialist al sistemului, care activează de foarte mulți ani în cadrul DGASPC Alba. Mihaela Albu se bucură în schimb de susținerea politică a PNL Alba. Ea a ocupat pentru scurt timp, în perioada 2016 – 2017, funcțiile de subprefect și prefect al județului Alba. Numele soțului său, Nicolae Albu, secretar general adjunct în Biroul Politic Județean al PNL Alba și consilier județean, a fost vehiculat pentru ocuparea funcției de vicepreședinte al CJ Alba în această primăvară, după dispariția tragică a lui Alin Cucui. Deși era cotat printre favoriți, Nicolae Albu nu a mai candidat, vorbindu-se la vremea respectivă despre un posibil troc politic privind postul de la conducerea DGASPC, pentru care ar fi urmat să fie susținută soția sa.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Record trist: Alba Iulia, 50 de zile fără transport public. Conflictul dintre STP și Primărie continuă, iar soluția întârzie
Record trist: Alba Iulia, 50 de zile fără transport public. Conflictul dintre STP și Primărie continuă, iar soluția întârzie Alba Iulia a ajuns la 50 de zile de la oprirea transportului public local, după ce autobuzele STP au încetat să mai circule începând cu 16 iunie 2026. Marți, 4 august 2026, criza este departe de […]
Primăria Blaj, investiție majoră în inteligență artificială și digitalizare robotică: Piesa de rezistență, asistentul virtual „AURA”
Primăria Blaj, investiție majoră în inteligență artificială și digitalizare robotică: Piesa de rezistență, asistentul virtual „AURA” Primăria Municipiului Blaj a lansat, în 30 iulie 2026, o licitație deschisă pentru implementarea soluțiilor RPA și AI, de la asistentul virtual AURA la procese administrative complet automatizate. Administrația publică locală din Municipiul Blaj face un pas uriaș către […]
Foto | Alexandru Palamariu, copilul cu rădăcini în Alba Iulia care scrie povești din Singapore pentru cititorii din întreaga lume
Alexandru Palamariu, copilul cu rădăcini în Alba Iulia care scrie povești din Singapore pentru cititorii din întreaga lume Nu mulți copii își pot trece în CV statutul de autor publicat internațional înainte de a împlini 10 ani. Alexandru Palamariu, un scriitor precoce care și-a lansat miercuri, 22 iulie 2026 volumul „Spy at the Airport” la […]