Fraudă în sistemul de sănătate! Certificate de handicap false pentru persoane apte de muncă
Fraudă în sistemul de sănătate! Certificate de handicap false pentru persoane apte de muncă
În România, persoane cu boli minore, dar apte de muncă, beneficiază de certificat de handicap, astfel este fraudat sistemul de sănătate. Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap. „România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de certificat de handicap”, a anunțat ministrul Muncii, Petre-Florin Manole, la Antena 1.
„Sunt din ce în ce mai multe persoane care au astfel de certificate (de handicap, n.r.), de la același medic, pentru aceeași în ghilimele boală. Există fraudă în sistem și avem un mecanism de transparentizare astfel încât, pe de o parte, să diminuăm, poate chiar să eliminăm frauda și, pe de altă parte, să putem trage la răspundere pe aceia dintre medici care se folosesc în mod nelegitim de parafa pe care o au și de profesia onorabilă pe care ar trebui să o exercite pentru a face astfel de falsuri. Ei vor trebui să răspundă cât de aspru se va putea și lucrăm împreună cu Ministerul Sănătății inclusiv pentru a gestiona lista criteriilor. România are niște boli care sigur că sunt o problemă pentru fiecare cetățean dar care nu ar trebui să fie un motiv de certificat de handicap”, a declarat ministrul Muncii, marți, 15 iulie 2025.
Citește și: Cum a încercat un bărbat din Alba să scape de muncă în folosul comunității cu un certificat de handicap: A fost condamnat pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului

Acesta a subliniat că acest gen de fraudă distruge bugetele locale ale unor localități mici, care nu au industrie mare și nici bugete mari.
Campanie națională pentru depistarea muncii la negru, în derulare
Pe de altă parte, ministrul a anunțat că de două zile se derulează o campanie națională pentru depistarea muncii la negru, demers care a început cu sectorul construcțiilor dar se va extinde și în alte domenii de activitate.
„Azi, când vorbim, suntem în a doua zi a unei campanii naționale în care peste 1.000 de inspectori de muncă din toată țara, din toate județele, concomitent, merg într-o campanie pentru a depista munca la negru. E important din mai multe motive. În primul rând, să se înțeleagă faptul că nu este o noutate pentru Inspecția Muncii. Doar luna trecută sunt peste 200 de amenzi, sancțiuni care s-au dat pentru că s-au depistat astfel de probleme fără să fi fost o temă specifică. Acum e o temă specifică pentru că e important ca oamenii care muncesc cinstit în această țară, în construcții, de exemplu, să primească legal și oficial și cu toate taxele plătite la zi, banii pe care îi merită pentru munca lor”, a subliniat ministrul de resort.
Manole a anunțat sancțiuni pentru angajatorii care încalcă legea și a precizat, de asemenea, că o astfel de campanie este necesară pentru că angajatorii onești suferă în urma unei concurențe neloiale care trebuie corectată.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
9 noiembrie 2026 | Nouă persoane salvate pe munte în România în ultimele 24 de ore: Câte apeluri au primit salvatorii montani
Nouă persoane salvate pe munte în România în ultimele 24 de ore: Câte apeluri au primit salvatorii montani Dispeceratul Național Salvamont a înregistrat, în ultimele 24 de ore, 8 apeluri prin care a fost solicitată intervenția de urgență a echipelor de salvare montană, în urma cărora au fost salvate 9 persoane, a anunțat Salvamont România […]
Pensionarii primesc bani în plus în decembrie 2026! Cine încasează 500 de lei înainte de Crăciun și ce sume intră pe lângă pensie
Pensionarii primesc bani în plus în decembrie 2026! Cine încasează 500 de lei înainte de Crăciun și ce sume intră pe lângă pensie Vești importante pentru milioane de pensionari din România! Luna decembrie 2026 vine cu bani în plus pentru persoanele cu venituri de până la 3.000 de lei. Statul acordă a doua tranșă a […]
Ursula von der Leyen vine astăzi în România: Se întâlnește cu Nicușor Dan și Luca Niculescu
Ursula von der Leyen vine astăzi în România: Se întâlnește cu Nicușor Dan și Luca Niculescu Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va efectua luni o vizită în România, în cadrul unui turneu în regiunea Mării Negre. Aceasta se va întâlni cu președintele Nicușor Dan și cu premierul Luca Niculescu. Potrivit programului transmis de […]
