FOTO/VIDEO: Distracție și voie bună la Festivalul „Cetatea Copiilor” de la Alba Iulia. Jocuri gonflabile, picturi pe faţă şi teatru pentru cei mici de ziua lor
Veselia, zâmbetele și mulți, mulți copii au animat joi dimineața Cetatea Alba Carolina. Și în acest an zeci de copilași însoțiți de părinți sau bunici s-au strâns în spaţiu generos, pe platoul de pe strada Militari, unde au fost amplasate corturi, miniterenuri de sport, parcuri gonflabile şi alte echipamente adecvate jocului, spectacolului şi competiţiei.
Vremea a ținut cu cei mici, iar Cetatea Copiilor a fost prilej de mare bucurie pentru copiii de toate vârstele, dar și pentru cei care i-au însoțit și au profitat de timpul frumos pentru a petrece momente plăcute în aer liber. Începând cu ora 9.00, pe Pietonala Mihai Viteazul din Cetatea Alba Carolina s-a desfășurat concursul de biciclete și educație rutieră „Pedalăm și învățăm”, iar de la ora 10.00 Cetatea Copiilor și-a deschis oficial porțile.
Cei mici s-au putut distra cu jocuri gonflabile, ateliere de creație, picturi pe față și multe alte surprize pregătite special pentru ei.
Începând cu ora 11.00, prichindeii sunt așteptați la spectacolul „Capra cu Trei Iezi”- Teatrul de păpuși „Prichindel”, pe Strada Muzeului din Cetatea Alba Carolina.
Distracția și voia bună va continua și vineri, cu un mega spectacol pentru copii, cu Gașca Zurli, „Zece Zurli”, de la ora 18.00 Scena Piața Cetății.
[nggallery id=4084]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Iluminatul public dintr-o comună din Alba, scos la concesiune: Ce valoare are contractul, până când se depun ofertele și ce trebuie să respecte operatorul
Iluminatul public dintr-o comună din Alba, scos la concesiune: Ce valoare are contractul, până când se depun ofertele și ce trebuie să respecte operatorul Primăria Comunei Cenade, din județul Alba, caută un operator pentru serviciul de iluminat public. Valoarea totală estimată a contractului de delegare prin concesiune este de 375.000 de lei, fără TVA, iar […]
Foto | Ilinca Petric, de la CSM Unirea Alba Iulia, performanță remarcabilă: Locul I la competiția ILYO CUP – Kyorugi 2026 din Slovacia
Ilinca Petric, de la CSM Unirea Alba Iulia, performanță remarcabilă: Locul I la competiția ILYO CUP – Kyorugi 2026 din Slovacia Ilinca Maria Petric, legitimată la CSM Unirea Alba Iulia, a obținut locul I la competiția internațională ILYO CUP – Kyorugi 2026, desfășurată în perioada 7–8 noiembrie, în Košice, Slovacia. ,,Suntem mândri să o felicităm […]
Foto | Din suflet, pentru copii: Jandarmii din Aiud au oferit articole de îmbrăcăminte unor copii din Blaj
Din suflet, pentru copii: Jandarmii din Aiud au oferit articole de îmbrăcăminte unor copii din Blaj Jandarmii din cadrul Detașamentului 3 Aiud au oferit articole de îmbrăcăminte unor copii din municipiul Blaj, astăzi, 8 noiembrie 2026. Cunoscând dificultățile cu care se confruntă familiile acestora, colegii noștri au dorit să le ofere un sprijin, cu speranța […]
