FOTO:Elevii Colegiului „Alexandru Domşa” din Alba Iulia, premiaţi pentru „naturaleţe” şi „cea mai bună realizare tehnică” în cadrul proiectului „Sincron”
În perioada 4-7 octombrie 2013, s-a desfăşurat proiectul „Sincron”, organizat de Agenţia Naţională Pentru Protecţia Mediului în situl Valea Cepelor, localitatea Arieşeni. Proiectul a vizat participarea a 10 şcoli din judeţul Alba având ca obiective informarea elevilor cu privire la situl Valea Cepelor ca arie protejată precum şi conştientizarea acestora asupra importanţei protejării mediului înconjurător.
Colegiul Tehnic „Alexandru Domşa” din Alba Iulia a fost reprezentat la acest eveniment prin participarea activă a elevilor Roxana Barabaş, Cosmin Banciu, Răzvan Crişan, Alexandra Herlea, Elisa Lup, Bogdan Muntean, Răzvan Muntean, Călin Oniţa, Claudiu Popescu, Elena Smeu-Mare, sub îndrumarea prof. Anca Cosma.
„Evenimentul a vizat 2 secţiuni: prezentarea în şcoală a unui film documentar despre situl protejat precum şi o excursie în localitatea Arieşeni, unde au avut loc activităţi de ecologizare, activităţi de plantare pomi în zonele protejate natural şi training-uri educative despre protecţia mediului şi ecologie.
Elevii Colegiului „Alexandru Domşa” au realizat 2 colaje cu tema „Natura 2000 prin ochii copiilor” obţinând „Premiul Pentru Naturaleţe” şi „Premiul Pentru Cea Mai Bună Realizare Tehnică”, ne-a transmis Alina Alexandru, responsabil Comisia de activităţi extracurriculare Colegiul Tehnic Al. Domşa.
[nggallery id=453]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Parc fotovoltaic de aproape 1 MW la Aiud: Documentațiile pentru proiect, la aprobare în Consiliul Județean Alba
Parc fotovoltaic de aproape 1 MW la Aiud: Documentațiile pentru proiect, la aprobare în Consiliul Județean Alba Consiliul Județean Alba are pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 22 octombrie 2026, două proiecte de hotărâre legate de investiția „Parc fotovoltaic, județul Alba”. Primul vizează aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici, iar […]
Amenzi URIAȘE pentru munca la negru date de ITM Alba în perioada 12-16 octombrie 2026: 8 persoane depistate muncind ,,la negru” în județ. Alte nereguli
Amenzi URIAȘE pentru munca la negru date de ITM Alba în perioada 12-16 octombrie 2026: 8 persoane depistate muncind ,,la negru” în județ. Alte nereguli În perioada 12 – 16 octombrie 2026, inspectorii ITM Alba au aplicat amenzi în valoare de 387.000 de lei și au acordat 62 de avertismente în urma controalelor efectuate. Prin […]
Accident în Livezile: O persoană rănită în evenimentul rutier în care a fost implicată o motocicletă
Accident în Livezile: O persoană rănită în evenimentul rutier în care a fost implicată o motocicletă Un accident rutier s-a produs luni, 19 octombrie 2026, cu puțin înainte de ora 16.00, la Livezile. Polițiștii din municipiul Aiud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe raza localității Livezile, pe DJ 107 […]
