FOTO: Volero Le Cannet – Volei Alba Blaj 3-2, în primul meci din Liga Campionilor | Eșec dramatic, la revenirea în competiția stelară
Volei Alba Blaj a revenit după 3 ani cu un eșec dramatic în grupele Champions League, campioana României pierzând în deplasare cu Volero Le Cannet, scor 2-3 (23-25, 25-18, 25-23, 21-25, 7-15), în meciul de debut din cadrul grupei B.
O partidă echilibrată, cu urcușuri și coborâșuri pentru ambele formații, în care a fost nevoie de setul decisiv în care Le Cannet a condus cu 4-2, 6-4, 8-4 și 11-5. Un adevărat maraton voleibalistic, o confruntare ce a durat 144 de minute, ce se rezumă la un duel lângă fileu între rusoaicele Vita Akimova – 43 de puncte (!!!!), desemnată MVP-ul confruntării, și Victoriia Russu – 21 de puncte. O confruntare pe munchie de cuțit, cu răsturnări de situație, de la 1-0, la 1-2 și apoi 3-2 pentru deținătoarea eventului în Franța. Și astfel, Volei Alba Blaj s-a trezit cu un singur punct după un meci care părea la un moment dat că-l controlează, după ce a preluat conducerea cu 2-1 și avea 16-12 în setul al 4-lea. Au fost însă multe oscilații în evoluție, căderi inexplicabile, dar problema majoră a fost preluarea.
În deplasarea din Franța, formația ardeleană a pierdut în fieful principalei contracandidate la locul secund, poziție care asigură o prezență în play-off-ul pentru sferturile de finală. A fost o dispută în care elevele lui Stevan Ljubičić au revenit de la 0-1, au condus cu 2-1, au fost egalate, au ratat total tie break-ul și au înregistrat primul eșec din cele 5 dispute cu Volero Le Cannet!!!
Echipa din „Mica Romă” a trecut prin toate stările posibile în acest meci. În setul inaugural, vizitatoarele păreau desprinse în câștigătoare, după ce au deținut un avantaj confortabil: 20-13 și 22-16, însă au căzut inexplicabil și l-au pierdut, în condițiile în care oponentele au recuperat spectaculos și au preluat inițiativa cu 7 puncte la rând, 23-22 pentru Le Cannet. Echilibrul a fost prezent și în setul secund, până la 17-18, moment în care Blajul a capturat 6 puncte succesive, desprinzându-se decisiv la 24-17. Nici în următorul parțial scenariul nu s-a modificat: oaspetele au avut 20-14, se părea că se vor impune fără emoții, dar de la 24-19, adversarele au anulat 4 mingi de set și au strâns periculos scorul, la 23-24. Gruparea din Alba a început modest al 4-lea set, fiind condusă cu 7-2, 9-5 și 10-7, însă a revenit în prim-plan și a preluat conducerea după o perioadă excelentă, scor 16-12, însă s-a trezit egalată la „16”. S-a mers cap la cap până la 19-19, când iarăși a intervenit o cădere, tradusă prin 4 puncte consecutive adjudecate de Volero, care a remontat și a egalat situația pe tabelă.
Volei Alba Blaj: Gergana Dimitrova – 16 puncte, Slađana Mirković – 7 p, Raisa Ioan – 5 p, Bojana Milenković – 14 p, Victoriia Russu – 21 p, Jovana Kocić – 9 p, Andra Cojocaru (libero); Andreea Ispas (l), Sorina Miclăuș, Jovana Cirković, Georgiana Faleș –un punct, Iarina Axinte – un punct, Andrea Kossanyiová. Antrenor Stevan Ljubičić. În celălalt meci al grupei, Vero Volley Monza – Prometey Dnipro 3-0 (25-17, 25-20, 25-21)
Până la finele acestui an Volei Alba Blaj mai are 3 întâlniri în Divizia A1, în ordine, cu FC Argeș Pitești (sâmbătă, ora 12.00), CSM Târgoviște (17 decembrie, acasă), Rapid București (28 decembrie, deplasare), iar miercuri, 21 decembrie, la Tg. Mureș va fi primul meci pe teren propriu din Champions League, cu Vero Volley Monza.
Anul 2023 începe cu un meci în deplasare în Cehia, cu Prometey Dnipro pe 10 ianuarie, urmat de o vizită la Milano, pe 18 ianuarie. Echipa de la Blaj își va încheia campania în grupă cu două meciuri acasă, cu Volero Le Cannet, în 1 februarie, și Prometey, în 8 februarie.
Sursa foto: CEV
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Olimpia Aiud, dublă campioană județeană, la Under 14 și Under 15 clasic, fără înfrângere! „Olimpicii” duc mai departe tradiția fotbalului din municipiu
Olimpia Aiud, dublă campioană județeană, la Under 14 și Under 15 clasic, fără înfrângere, în competițiile AJF Alba | „Olimpicii” duc mai departe tradiția fotbalului din municipiu În această ediție, 2025/2026, Olimpia Aiud a devenit de două ori campioană județeană, la Under 14 clasic și Under 15 clasic. La categoria Under 14, gruparea aiudeană dă […]
FOTO | Cu Guillermo Naranjo Hernández, antrenorul de la Volei Alba Blaj, la timonă, naționala de volei feminin a Românei debutează în European League la Riga: Când vor fi următoarele meciuri în „Mica Romă”
Cu Guillermo Naranjo Hernández, antrenorul de la Volei Alba Blaj, la timonă, naționala de volei feminin a Românei debutează în European League la Riga: Când vor fi următoarele meciuri în „Mica Romă” Mai e foarte puțin până până la debutul naționalei de volei feminin a României, condusă de Guillermo Naranjo Hernández, antrenorul de la Volei […]
FOTO | Zlătneanul Andrei Mărginean a ratat Europa, după barajul Dinamo – FCSB: „Raport” despre ceilalți reprezentanți ai Albei din SuperLiga
Zlătneanul Andrei Mărginean a ratat Europa, după barajul Dinamo – FCSB: „Raport” despre ceilalți reprezentanți ai Albei din SuperLiga Ultimul reprezentant al Albei care a evoluat în ediția abia încheiată a SuperLigii a fost zlătneanul Andrei Mărginean. Acesta a jucat 65 de minute în distribuția „câinilor roșii” în barajul de pe „Arcul de Triumf”, pierdut […]