Ştirea zilei

Video | Patru copii, exploatați la cerșit până aproape de miezul nopții la Alba Iulia! Doi bărbați, arestați pentru trafic de minori

Ioana Oprean

Publicat

în

Patru copii, exploatați la cerșit până aproape de miezul nopții la Alba Iulia! Doi bărbați, arestați pentru trafic de minori

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane, doi bărbați și o femeie (aflată în stare avansată de graviditate), cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, exploatarea cerșetoriei și folosirea unui minor în scop de cerșetorie.

Petrecerea Divorțaților

Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, începând cu luna martie a anului 2026, doi dintre aceștia, un bărbat și o femeie, s-ar fi stabilit în municipiul Alba Iulia, împreună cu cei 4 copii ai lor, cu vârste între 1 și 6 ani, în scopul obținerii unor sume de bani din cerșetorie, prin exploatarea minorilor.

Aceștia ar fi fost însoțiți de un alt bărbat cercetat, astfel, toate cele 7 persoane ar fi locuit într-un apartamentul închiriat în regim hotelier.

Ulterior, până în luna august 2026, aproape zilnic, minorii ar fi fost obligați la practicarea cerșetoriei atât direct, când aceștia ar fi apelat la mila publicului atât verbal sau prin gesturi, cât și prin însoțirea unuia dintre bărbați, în unele situații până aproape de miezul nopții.

Persoanele cercetate i-ar fi transportat în zone intens frecventate din municipiul Alba Iulia, în apropierea lăcașurilor de cult, a teraselor și a localurilor, victimele fiind supuse inclusiv la acte de violență, expuse la temperaturile ridicate din timpul zilei, fără a beneficia de hrană și îngrijire corespunzătoare.

Sumele, până la 1.000 de lei pe zi, obținute de către minori, ar fi fost însușite de către persoanele cercetate, împărțite și folosite pentru întreținerea proprie.

La data de 21 octombrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus reținerea celor doi bărbați și măsura controlului judiciar față de femeia cercetată.

Astăzi, 22 octombrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Alba a dispus arestarea preventivă a bărbaților, pentru 30 de zile.

La data de 21 octombrie 2026, victimele, identificate în localitatea Hârseni, au fost preluate de reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

sursa video: IPJ Alba

foto: arhivă (cu rol ilustrativ)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Diguri și consolidări pe zeci de kilometri pe râul Arieș: În ce stadiu este proiectul amplu de protecție împotriva inundațiilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Diguri și consolidări pe zeci de kilometri pe râul Arieș: În ce stadiu este proiectul amplu de protecție împotriva inundațiilor Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat decizia etapei de încadrare pentru lucrările de apărare împotriva inundațiilor din bazinul Arieșului. Publicul poate trimite observații până pe 30 octombrie 2026. Lucrările urmăresc consolidarea malurilor, igienizarea albiei […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Prima parcare supraetajată din Alba Iulia, recepționată cu mare întârziere: Cum arată noua clădire de pe locul fostului bloc „Turturica”

Ioana Oprean

Publicat

în

Prima parcare supraetajată din Alba Iulia, recepționată cu mare întârziere: Cum arată noua clădire de pe locul fostului bloc „Turturica” Joi, 22 octombrie 2026, a fost recepționată, cu o mare îmtârzire, prima parcare supraetajată din Alba Iulia. Noua parcare din zona fostului bloc „Turturica” a fost proiectată pentru a suplimenta locurile disponibile într-o zonă aglomerată […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Primăria Alba Iulia, „bani fără număr” pentru avocat în dosarele exproprierilor la 10 lei/mp de la Parcul Nord, lângă care primarul încearcă să vândă, prin Trifu Imobiliare, un teren cu 100 de euro/mp

Unirea Ziarul

Publicat

în

Primăria Alba Iulia, „bani fără număr” pentru avocat în dosarele exproprierilor la 10 lei/mp de la Parcul Nord, lângă care primarul încearcă să vândă, prin Trifu Imobiliare, un teren cu 100 de euro/mp Povestea exproprierilor pe ,,bani mărunți” de la Parcul Alba Iulia Nord, din cartierul Orizont, este departe de a se termina. Primăria Alba […]

Citește mai mult