FOTO: Volei Alba Blaj – Penicilina Iaşi 3-0 | A doua victorie pentru campioana din „Mica Romă”!
La prima reprezentaţie internă din acest sezon, campioana României a învins fără emoţii, scor 3-0 (25-18, 25-15, 25-18), în Sala „Timotei Cipariu” pe Penicilina Iaşi.
„Este scurt timp de când suntem împreună și am încercat în aceste zile puține care le-am avut la dispoziție să pregătim echipa. Noi am construit echipa cu valori individuale, dar mai ales cu fete de calitate. Doar așa se poate face performanță. Avem timp până la play-off, nu mă îngrijorează că nu vom obține forma dorită. Însă primul meci din Champions League ne va arăta forma noastră actuală. Pot să spun însă la început de campionat, că toată viața mea până acum a fost „război” pentru titlu. Așa va fi și în acest an„, a declarat Darko Zakoc.
Sala „Timotei Cipariu” a fost plină, la întâlnirea cu campioanele, care s-au impus fără să forțeze, lipsa de omogenitate și de relații de joc fiind evidentă.
Au evoluat: Ana Grbac, Dubravka Duric, Ioana Nemțanu, Jovana Vesovic, Silvana Chausheva, Adriana Bobi și Marina Vujovic (libero); au mai intrat Leticia Boscacci, Adina Salaoru, Anamaria Berdilă, pe foaie Denisa Viloiu, Carmen Mateaş (n-a prins lotul Ivana Plchotova).
Pentru a pregăti cum se cuvine debutul în Liga Campionilor, din Franţa, echipa din „Mica Romă” va evolua miercuri, la ora 18.30, la Lugoj, în etapa a 3-a.
Foto: Volei Alba Blaj
[nggallery id=1136]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
România lui Gheorghe Hagi, umilită în Polonia, 0-6, SET, în Nations League! Polonia – România, în Nations League, a fost 6-0 (1-0), un coșmar pentru naționala lui Gheorghe Hagi, cu triplă Lewandowski! O umilință trăită acum 59 de ani, 1-7 cu Elveția! Citește și: Nicolae Stanciu, liderul naționalei României în meciul cu Bosnia-Herțegovina: Pe ce alt […]
Volei Alba Blaj, 3-2 cu Panathinaikos Atena, și calificare în finala turneului Nomikeia, la Santorini
Volei Alba Blaj, victorie, 3-2 cu Panathinaikos Atena, și calificare în finala turneului Nomikeia, la Santorini Volei Alba Blaj a învins Panathinaikos Atena, campioana Greciei și participantă în Champions League, scor 3-2, și s-a calificat în finala turneului internațioonal Nomikeia, de la Santorini. Citește și: Volei Alba Blaj, victorie, 3-1, cu Maritza Plovdiv, în „Alba […]
Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 (1-1) | O remiză cât un eșec pentru „roș-albaștri” Metalurgistul Cugir a reușit doar o remiză, la Șag, cu echipa secundă a Politehnicii Timișoara, rezultat care trebuie considerat o decepție Citește și: Politehnica Timișoara 2 – CSU Alba Iulia 3-2 (1-1) | Universitarii, înfrângere total neașteptată! P Un 1-1 […]
