FOTO: Volei Alba Blaj – CSO Voluntari 3-0 | Încălzire pentru derby-ul cu Dinamo!
Volei Alba Blaj s-a impus în minimum de seturi, în Sala „Timotei Cipariu”, în partida cu CSO Voluntari, scor
3-0 (25-19, 25-14, 25-13), contând pentru etapa a 18-a a Divziei A1.
A fost o simplă repetiție cu public pentru gruparea blăjeană, în perspectiva derby-ului cu Dinamo București, un meci de foc cu contracandidata la titlu, programat sâmbătă, 15 februarie, de la ora 13.30, tot în Sala “Timotei Cipariu”, aflată la un punct distanță.
Volei Alba Blaj se poziționează pe locul întâi, cu 46 de puncte din 48 posibile.
Spre deosebire de jocul precedent, cu Rapid București, când a dat credit tinerelor, de data aceasta antrenorul Darko Zakoc a apelat la o formulă apropiată de cea ideală, cu Ramona Rus printre titulare (al doilea meci la rând în care volebalista a adunat cele mai multe puncte).
A doua reprezentație internă consecutivă a deținătoarei titlului a însemnat cea mai disproporționată confruntare a rundei intermediare a primei scene, în condițiile în care s-au duelat echipele clasate la polii opuși ai ierarhiei: liderul “Mica Roma” și gruparea din Ilfov – “lanterna roșie”, cu numai două puncte (o victorie și 14 înfrângeri). Să precizăm faptul că în acest meci, ce a durat doar 55 de minute, Volei Alba Blaj a fost considerată echipa vizitatoare, conform programării de pe FRV.
Volei Alba Blaj: Femke Stoltenborg 5p – Nađa Ninković 7p, Maja Aleksić 12p, Ramona Rus 13p, Sanja Gamma 8p, Bianka Buša 8p – Kirsten Knip (libero); au mai intrat Ioana Baciu 9p, Aleksanda Cirovic 3p, Silvija Popovic (libero). Antrenor Darko Zakoc.
În dreptul Blajului stă un parcurs imaculat în 2020 pe prima scenă, cu 6 victorii din tot atâtea meciuri și un singur eșec în cele 8 dispute din acest an (în Liga Campionilor, în deplasare, cu Imoco Conegliano). Practic, acum începe însă greul pentru deținătoarea titlului, pe care o așteaptă un calendar încărcat și dificil în același timp, cu dispute pe două fronturi, examene majore cu Dinamo București (sâmbătă, 15 februarie), Vasas Budapesta (marți, 18 februarie), la Bacău (sâmbătă, 22 februarie) și acasă cu CSM Târgoviște (miercuri, 26 februarie) – în penultima etapă a primei părți a campionatului.
Foto: Nicu GOGA, Radio Blaj
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
FOTO | Aniela Tudor a obținut aur pentru România la Campionatele Europene de gimnastică de la Zagreb. Sportiva română a obținut o medie de 13,383 puncte
Aniela Tudor a obținut aur pentru România la Campionatele Europene de gimnastică de la Zagreb. Sportiva română a obținut o medie de 13,383 puncte Aniela Tudor a cucerit medalia de aur în finala de sărituri a junioarelor, la Campionatele Europene de gimnastică de la Zagreb. Sportiva română a obținut o medie de 13,383 puncte, devansându-le […]
Care este programul rundei inaugurale din Liga 4 Alba, ediția 2026-2027: A fost fixat „țintarul” campionatului regular
Care este programul rundei inaugurale din Liga 4 Alba, ediția 2026-2027: A fost fixat „țintarul” campionatului regular La sediul Asociației Județene de Fotbal Alba a avut loc, în după amiaza zilei de vineri, 14 august 2026, stabilirea prin tragere la sorți a programului campionatului regular din Liga 4 Alba, ediția 2026-2027. Liga 4 este al […]
Foto | Care este programul primei etape din SuperLiga Alba, ediția 2026-2027: A fost stabilit „țintarul” turului și al primelor etape din retur
Care este programul primei etape din SuperLiga Alba, ediția 2026-2027: A fost stabilit „țintarul” turului și al primelor etape din retur La sediul Asociației Județene de Fotbal Alba a avut loc, în după amiaza zilei de vineri, 14 august 2026, stabilirea prin tragere la sorți a programului turului SuperLigii Alba, ediția 2026-2027. SuperLiga Alba este […]