Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO, VIDEO. Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au primit, după 20 de ani de la căsătorie, ”Verighetele Veșniciei” la Catedrala Încoronării din Alba Iulia

Dragoş Suciu

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au primit, sâmbătă, după 20 de ani de la căsătorie încă o pereche de verighete, numite simbolic ”Verighetele Veșniciei”, în cadrul unei ceremonii religioase oficiată la Catedrala Încoronării de la Alba Iulia. 

Ceremonia religioasă a fost oficiată cu ușile Catedralei închise, la ea participând întocmai ca acum 20 de ani membri ai familiei, prieteni, colegi și colaboratori apropiați, iar oamenii veniți au putut să asculte slujba din curte.

Apropiați ai Casei Regale și preoți au explicat că evenimentul este unul privat, Altețele Lor Regale se bucură de prezența oamenilor, însă pot intra doar cei care au invitație. Unii oameni însă nu au înțeles întocmai mesajul și și-au arătat nemulțumirea spunând că este ”strigător la cer”. ”Noi am venit să fim alături de ei și ei ne scot afară”, a spus un bărbat, în vreme ce o femeie declară că evenimentul nu ar fi trebuit să fie făcut public dacă nu le este permis accesul.

Ceremonia religioasă a fost organizată după ce Altețelor Lor Regale au dorit să aibă o slujbă de binecuvântare a cununiei lor pe pământ românesc, fiind invitați de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop de Alba Iulia, la Catedrala Încoronării, locul unde au fost încoronați Regele Ferdinand și Regina Maria, în 15 octombrie 1922, în calitate de suverani ai României Mari.

Oamenii au primit însă fotografii cu Altețele Lor Regale și cărticele cu Te-Deum Laudatum, oficiat de ÎPS Irineu alături de un sobor de preoți.

Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au fost primiți cu aplauze la intrarea în curtea Catedralei de oameni de toate vârstele, iar mulți i-au fotografiat și filmat. Un grup de fetițe, care nu au avut o poziție favorabilă să-i fotografieze, au cerut celorlalți mai norocoși imaginile.

Ultimele cununii regale care au avut loc în țara noastră au fost cea a Principelui Moștenitor George al Greciei cu Principesa Elisabeta a României, în anul 1921, la Catedrala Mitropolitană din București, și cea a Principesei Ileana cu Arhiducele Anton al Austriei, în anul 1931, la Castelul Peleș. Cu caracter privat, la 11 septembrie 2013 a avut loc cununia religioasă a Principesei Elena a României cu dl Alexander Phillips Nixon, în Catedrala Încoronării de la Alba Iulia.

În 21 septembrie 2016 s-au împlinit 20 de ani de la căsătoria Altețelor Lor Regale, care a avut loc la Lausanne, în Elveția, la Catedrala Ortodoxă din oraș. Slujba a fost oficiată de Înalt Preasfinția Sa Mitropolitul Damaskinos al Elveției, secondat de părintele Alexandru Iossifidis, parohul catedralei, și de părintele Adrian Diaconu, titularul parohiei românești din Lausanne. Serviciul divin a fost rostit în limbile română, latină, greacă și engleză. La eveniment au participat zeci de membri ai Familiilor Regale europene, alături de prieteni ai mirelui și miresei. După tradiția ortodoxă regală, nașii de cununie ai Altețelor Lor Regale au fost Regele Mihai I al României și Regele Constantin al II-lea al elenilor. Nunta nu a putut avea loc în România, fiindcă la acea dată Majestății Sale Regelui Mihai nu-i era permisă venirea în țară, potrivit site-ului romaniaregala.ro.

Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare şi Principele Radu s-au căsătorit religios la 21 septembrie 1996. Din 2001, locuiesc la Palatul Elisabeta din Bucureşti, iar angajamentele lor publice se desfăşoară în capitală, în ţară şi în străinătate.

Crown Princess and Prince Radu of Romania wedding 1996 (5)

Principesa Moştenitoare Margareta s-a născut la Lausanne, pe 26 martie 1949. Este prima fiica a Majestăţilor Lor Regele Mihai I şi Regina Ana ai României. (sursa foto romaniaregala.ro)

Alteţa Sa Regală este licenţiată în Sociologie, Ştiinţe Politice şi Drept Internaţional a Universităţii din Edinburgh, Scoţia, potrivit site-ului oficial al Casei Regale.

Principesa Margareta a fost implicată, înainte de 1989, în proiecte ale Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură din cadrul Naţiunilor Unite şi al Fondului Internaţional pentru Dezvoltarea Agriculturii (IFAD).

În august 1989, Principesa Margareta părăseşte Organizaţia Naţiunilor Unite pentru a se dărui cauzei României.

Soseşte în ţară pe 18 ianuarie 1990. În acelaşi an înfiinţează, împreună cu tatăl său, Regele Mihai, Fundaţia Principesa Margareta a României, dedicată sprijinirii bătrânilor şi tinerilor aflaţi în dificultăţi fizice sau materiale.

Alteţa Sa Regală l-a însoţit pe Regele Mihai în turneele susţinute în 1997 şi 2002 pentru sprijinirea aderării României la NATO şi Uniunea Europeană.

Născut la 7 iunie 1960, la Iaşi, ASR Principele Radu este fiu al profesorului doctor René Duda şi al medicului Gabriela Constandache. Căsătorit cu A.S.R. Principesa Moştenitoare Margareta a României la 21 septembrie 1996, el a fost creat Principe al României şi Alteţă Regală în 2005.

Principele Radu a absolvit Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1984, precum şi Colegiul Naţional de Apărare, seria a XI-a, în 2002. De asemenea, a urmat cursuri la Colegiul George C. Marshall, Garmisch, Germania (Senior Executives) septembrie 2003 şi John F. Kennedy School of Government, Universitatea Harvard (Senior Executives in National and International Security) august 2004.

Acesta este Colonel în Armata României (r) din anul 2005 şi doctor în ştiinte militare (2006).

Din 1974 pâna în 1999, Principele Radu a susţinut o bogată carieră artistică în teatru, film şi televiziune în ţară şi în Franţa, Belgia, Elveţia, Luxemburg, S.U.A., Israel, Macedonia şi Camerun. El a realizat în 1993 primul proiect de terapie prin artă „Artécole”, pentru orfanii din România

Principele a jucat un rol important în cadrul vizitelor oficiale ale Regelui Mihai I din 1997 şi 2002, pentru integrarea României în NATO şi UE în Marea Britanie, Belgia, Spania, Luxemburg, Ţările de Jos, Norvegia, Suedia şi Danemarca.

În 1997-2001, Principele Radu l-a însoţit pe Rege în călătoriile lui în România, Europa şi SUA. Alteţa Sa Regală a creat conceptul Turneului Mileniului, pe care Majestatea Sa l-a făcut în ţară pentru anul 2000. De la revenirea în România, la Palatul Elisabeta, în anul 2001, Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu reprezintă Familia Regală în sute de acţiuni publice anual, în Bucureşti, în ţară şi în străinătate.

Catedrala Încoronării din Alba Iulia a fost construită între anii 1921-1922, cu scopul de a oferi un cadru adecvat încoronării Regelui Ferdinand și Reginei Maria. Busturile acestora se regăsesc la intrare în curtea bisericii.

[nggallery id=2702]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO Georgiana Pavelescu, o tânără din Alba, ambasadoare a cântecului popular de pe Valea Sebeșului, la „Primăvara românească la Bruxelles”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Georgiana Pavelescu, o tânără din Alba, ambasadoare a cântecului popular de pe Valea Sebeșului, la „Primăvara românească la Bruxelles” Georgiana Pavelescu, o tânără originară de pe Valea Sebeșului, județul Alba, a fost weekend-ul trecut ambasadoarea Cântecului Popular Românesc în cadrul evenimentului „Primăvara românească la Bruxelles”, eveniment prin care Europarlamentarul PSD, Victor Negrescu, continuă an de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea