FOTO, VIDEO. „Pomeana copiilor” şi „fugăritul mirelui”, obiceiuri străvechi de Paşte, păstrate într-un sat din Alba

De Paşte, într-un alt sat din judeţul Alba, copiii primesc o pomană dată în numele celor morţi şi a celor care nu au fost pomeniţi niciodată în biserică, iar după slujbă are loc „fugăritul mirelui“ – tânărul din sat care s-a căsătorit ultimul în anul anterior este fugărit de doi feciori necăsătoriţi.

La Presaca Ampoiului din comuna Meteş, în a doua zi de Paşte comunitatea participă la „pomeana copiilor“, „fugăritul mirelui“ şi „jucatul lopţii în bâtă“. Bătrânii satului povestesc că „pomeana copiilor“ este un obicei unic în România, care începe în Duminica Floriilor, când gospodinele din sat duc făină la „prescurariţă“ – femeia din localitate care coace prescurile pentru biserică.

Aceasta face câteva sute de colaci, dar şi unii de dimensiuni mici care vor fi folosiţi la „pomeana copiilor“. În a doua zi de Paşte, după slujba religioasă, colăceii sunt aşezaţi pe iarbă, în curtea bisericii, pe două rânduri, iar în interiorul lor femeile satului aşează ouă roşii. Toţi copii din sat se aşează ulterior, câte unul, în spatele colacilor, primind „pomeana“, sfinţită de preoţi.

Sărbătoarea este interpretată din punct de vedere religios ca o celebrare a cultului morţilor, pomana dată copiilor simbolizând o pomană dată în numele celor morţi şi a celor care nu au fost pomeniţi niciodată în biserică.

După terminarea slujbei religioase, urmează „fugăritul mirelui“ – o cursă în care tânărul din sat care s-a căsătorit ultimul în anul anterior este fugărit de doi feciori necăsătoriţi. Dacă este prins, mirele va trebui să-i cinstească pe ceilalţi tineri, în timp ce sătenii vor spune glume şi vor râde pe seama lui, iar dacă nu va fi prins, el va trebui cinstit cu vin şi bucate de urmăritori.

Bătrânii satului povestesc că în trecut obiceiul se practica chiar în ziua nunţii, când mirele era fugărit de feciorii satului. La fel de inedit este şi obiceiul „jucatul lopţii în bâtă“, un fel de sport local asemănător oinei tradiţionale româneşti. Băieţii satului formează echipe de câte 5 sau 8 jucători, trasează terenul şi înfig doi ţăruşi în pământ, unul de la care se porneşte şi unul la care trebuie să se ajungă.

Jucătorii trebuie să parcurgă distanţa dus-întors dintre cei doi ţăruşi fără să fie loviţi de „loptă“, o minge realizată din cârpe legate la un loc. Jucătorii echipei adverse vor lovi lopta cu bâte, având dreptul la câte trei lovituri fiecare, iar fiecare jucător care îşi epuizează loviturile schimbă rolul cu cel pe care trebuia să-l lovească cu lopta. Echipa care îşi va epuiza prima loviturile va fi declarată învinsă.

[nggallery id=7058]

Secțiune Știri sub articolul principal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News