FOTO/ VIDEO/ Performanță REMARCABILĂ a polisportivului Avram Iancu: A terminat pe LOCUL 3 Ultramaratonul Arctic
Polisportivul hunedorean Avram Iancu a terminat pe locul al treilea maratonul arctic. Este al patrulea român care a reuşit să încheie cursa desfăşurată în condiţii extreme.
Faţă de anii trecuţi, traseul a fost mai lung cu 48 de kilometri. Iar bibliotecarul din Petroşani a reuşit să parcurgă cei 611 kilometri în 206 ore şi jumătate.
Nouă din cei 15 concurenţi au abandonat cursa pe parcurs.
„Mi-am dus drumul până la capăt. Până la capătul lumii. Şi, deşi am reuşit, nu am niciun merit, e doar îngăduinţă divină. Iar locul 3 obţinut la una dintre cele mai grele curse din lume e doar o răsplată nesperată pentru tot ceea ce am îndurat aici. Dumnezeu să binecuvânteze ROMÂNIA!”, a scris sâmbătă, pe Facebook, Avram Iancu.
Ultramaratonul de la Cercul Polar de Nord „6633 Arctic Ultra” este considerat ca unul dintre cele mai dificile din lume din cauza temperaturilor scăzute la care trebuie să facă faţă participanţii.
Avram Iancu se află pentru a doua oară la startul ultramaratonului de la Polul Nord, după ce, anul trecut, a fost nevoit să abandoneze cursa la numai o zi din cauza unei dureri puternice apărute la gamba piciorului drept.
Iancu este primul român care a traversat Canalului Mânecii înot, fără întrerupere, şi care a parcurs întregul curs al Dunării, de la izvoare la vărsare în premieră mondială fără costum de neopren, în 89 de zile. Este şi primul român care a înotat în Marea Neagră până la Istanbul, în 60 de zile.
Anul trecut, Maratonul Arctic a fost câștigat de românul Tibi Ușeriu, care reușea performanța pentru a treia oară consecutiv.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele
ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele ANAF pregătește o schimbare majoră a strategiei de control fiscal. Începând din 2027, fiecare contribuabil din România va primi un calificativ de risc fiscal – mic, mediu sau ridicat –, iar verificările vor fi coordonate […]
Un șofer de camion român, reținut după carambolul cu 11 morți și 51 de răniți de pe autostrada din Bulgaria
Un șofer de camion român, reținut după carambolul cu 11 morți și 51 de răniți de pe autostrada din Bulgaria În urma accidentului rutier grav produs pe Autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut un cetățean român, șofer al unui camion implicat în evenimentul rutier. Acesta este singura persoană aflată în arest în acest moment, […]
Foto | Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea a ajuns la 82%: Situația la principalele categorii de lucrări
Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea a ajuns la 82%: Situația la principalele categorii de lucrări Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea, la începutul lunii noiembrie 2026, este de 82%, potrivit unui mesaj publicat de DRDP Timișoara pe o rețea de socializare. La principalele categorii de lucrări, […]
