Ştirea zilei

FOTO/VIDEO: La 10 ani, Paul Butuza din Alba Iulia, este Prince of the Universe. El a cucerit 3 mari premii la Concursul International de Modă de la Georgia

Ioana Oprean

Publicat

în

La începutul lunii mai, mai precis între 5-10 mai, Paul Butuza a reprezentat România la 14th Children’s International festival of Culture, Style & Arts din Georgia.

La numai 10 ani, Paul a căștigat titlurile de: Prince of the Universe 2019 – Super Grand Prix, Mister Europa și Locul I pe categoria de vârstă – Young Mister Universe – Grand Prix. Adică, cel mai bun dintre 40 de participanți din toată lumea…

Paul a trecut cu brio probele din concurs: talent, prezentare, costum de seară și costum național și proba interviului.

 

Paul Butuza a reuşit să pătrundă în lumea pretenţioasă a modelingului, să se facă remarcat prin frumuseţe şi atitudine. La cei 10 ani ai săi, visele lui au devenit realitate.

Că nu doar fetele pot deveni modele, a demonstrat-o Paul, iar noi suntem convinşi că aceasta reprezintă o oportunitate de a-i face cunoscută ambiţia.

Lumea modelingului este plină de frumuseţe şi sensibilitate, dar şi băieţii au demonstrat interes şi pasiune pentru acest domeniu. Paul e un exemplu pentru toţi cei care până acum au admirat manechinele numai din backstage sau din faţa televizoului.

După cum spune mama sa, ”Paul este un copil foarte frumos şi sensibil. Aceste calităţi trebuie puse în valoare. Iar răbdarea de care dă dovadă, este un atuu pentru el. De mic a fost sensibil la tot ce e frumos în jurul său.  De la şase ani, îşi cumpără singur obiectele de vestimentaţie şi îşi asortează ţinutele. Acesta a fost încă un motiv pentru a-l îndruma spre modeling. În timpul liber, pe lângă modeling, Paul face obiecte de artizanat”.

Paul a participat la numeroase şedinţe foto – apariţii în reviste de specialitate foarte cunoscute la nivel mondial – Dean Magasin, evenimente fashion pentru copii, prezentând ţinute casual outfits, sport a diferitelor branduri foarte cunoscute. A prezentat ţinute ale unor designeri foarte cunoscuţi pe plan naţional şi internaţional.

La cel mai important eveniment de modă organizat în România – City Fashion Week, Cluj-Napoca 2018, Paul a prezentat o ţinută sub semnătura designerului internaţional Ioana Şuteu, ceea ce a atras noi colaborări.

În luna iunie va avea loc lansarea primei sale colecţii vestimentare SERVUS. Evenimentul este unul inedit pentru România, va avea loc la Alba Iulia şi este destinat în exclusivitate micilor designeri din ţară şi din străinătate. Felicitări

[nggallery id=7097]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Cetatea Alba Carolina, CÂȘTIGĂTOARE la ,,Destinația Anului” 2026, categoria Sanctuare ale istoriei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cetatea Alba Carolina, CÂȘTIGĂTOARE la Destinația Anului 2026, categoria Sanctuare ale istoriei Cetatea Alba Carolina a fost aleasă “Destinația Anului 2026” în cadrul unui eveniment organizat la Cazinoul din Constanța, astăzi, 14 mai 2026.  ,,Vă mulțumim pentru votul dat. Alba Iulia este un oraș viu, în care s-a investit mult și se investește în continuare. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Polițist lovit cu piciorul în cap într-o autospecială MAI de un bărbat aflat în stare de ebrietate: Amendă penală decisă în instanță în urma incidentului dintr-o comună din Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițist lovit cu piciorul în cap într-o autospecială MAI de un bărbat aflat în stare de ebrietate: Amendă penală decisă în instanță în urma incidentului dintr-o comună din Alba Judecătoria Alba Iulia a pronunțat, joi, 14 mai 2026, sentința într-un dosar de ultraj și distrugere, având ca inculpat un bărbat trimis în judecată pentru că […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | ,,Va fi un fel de Arena Leilor”: 13 echipe de liceeni prezintă planurile de afaceri în semifinala județeană la „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” 2026, la Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

,,Va fi un fel de Arena Leilor”: 13 echipe de liceeni prezintă planurile de afaceri în semifinala județeană la „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” 2026, la Alba Iulia Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) – Sucursala Alba a început joi, 14 mai 2026, de la ora 10:00, la Sala de Evenimente Primăria Alba Iulia, semifinala județeană […]

Citește mai mult