Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

FOTO, VIDEO: Drumul spre BRUXELLES a început de la ELECTRICA S.A. Miting electoral al Alianţei PSD-UNPR-PC la Alba Iulia

Dragoş Suciu

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

miting electoral47Sute de simpatizanţi din judeţ ai Alianţei PSD-UNPR-PC s-au întâlnit astăzi, la ora 17.00 în faţa Sucursalei de Distribuţie a Energiei Electrice Alba pentru un miting electoral, în vederea alegerilor europarlamentare de duminică, 25 mai.

Aceştia au plecat de pe strada Nicolae Bălcescu, spre Prefectura Alba, magazinul Unirea, Calea Moţilor, Bulevardul Horea, strada Cloşca, Bulevardul Transilvaniei, urmând ca la ora 18.00 să ajungă la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. Mândri că sunt români, pe tot parcursul drumului, în boxele din maşini se aude
cântecul popular, „Doamne ocroteşte-i pe români”, dar şi „Votaţi Alianţa PSD-UNPR-PC”.

miting electoral02Printre manifestanţi se află preşedintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, deputaţii Călin Potor şi Mihai Sturzu, preşedintele PSD Alba Iulia, Ovidiu Jidveian, preşedintele TSD Alba, Bogdan Medrea, candidatul la europarlamentare, Victor Negrescu, Dorin Sandea, Marcela Dărămuş, Mihaela Mih Dehelean şi alţi membri cu funcţii în partid.

UPDATE: Manifestarea a continuat la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia cu intonarea Imnului României şi mesaje electorale transmise liderii Alianței printre care amintim preşedintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, deputatul Călin Potor, deputatul Mihai Sturzu, candidatul la europarlamentare Victor Negrescu . Mesajul transmis a fost „votaţi PSD” şi „PSD victorie”.

Victor Negrescu le-a spus celor prezenţi să voteze Alianţa apreciind eforturile primarilor PSD din judeţ, mai ales ceea ce a făcut Alexandru Dăncilă, municipiul în care şomajul este zero.

miting electoral11„Partidul social-democrat Alba poate să devină principala organizaţie din judeţ. Primarii noştri au rezultate, sunt o mândrie pentru noi. A conduce o administraţie locala PSD înseamnă mai mult. Si dau exemplu de fiecare dată organizaţia din Sebeş. Au reuşit să demonstreze că unde este primarul PSD este zero şomaj. Acest lucru nu se întâmplă şi la Alba Iulia. Pentru prima dată Alba Iulia poate avea un reprezentant în Parlamentul European si sunt mândru de asta. Acest lucru se poate face doar cu ajutorul dumneavoastră. Alături de noi se află omul care m-a invitat în PSD, omul pentru care fac politică cu atâta energie, domnul Titus Corlăţean şi vreau să-l aplaud”, a spus candidatul judeţului Alba la europarlamentare, Victor Negrescu.

Venit la Alba Iulia pentru marşul electoral deputatul Mihai Sturzu s-a arătat mândru că este român.

„Noi ca partid şi noi ţara asta suntem o mare familie. Vreau să vă întreb un lucru, italienii sunt mândri că sunt francezi, nemţii sunt mândri că sunt nemţi. Acest lucru nu ni-l poate lua nimeni. Pentru prima dată un europarlamentar, Monica Macovei a cerut ca propria ţară să fie penalizată. A cerut ca dreptul de vot să fie suspendat, fondurile să fie tăiate. În acelaşi timp, Băsescu şi ai lui, au tăiat pensii, au tăiat salarii. Şi-au bătut joc de ţară şi au dezbinat oameni. În acest timp europarlamentarii noştri au ţinut partea României. Ai noştri s-au bătut spunând că românii au drepturi egale la fel ca şi orice alt cetăţean din Europa. Guvernul Victor Ponta în prima lună de când a fost instalat a întregit pensiile şi salariile că nu a fost normal să fie tăiate (…) Sunt mândru, vă spun din suflet şi nu există bucurie mai mare în sufletul meu decât să bat ţara în lung şi în lat şi să mă întâlnesc cu colegii mei”, a spus deputatul Mihai Sturzu.

miting electoral110În urma alegerilor europarlamentare, preşedintele PSD Alba Ioan Dîrzu vrea ca partidul pe care îl conduce să obţină 35%, la toamnă la Palatul Cotroceni să fie Victor Ponta, iar la următoarele alegeri Mircea Hava în opoziţie.

„Sunt foarte mândru că sunt român, sunt foarte mândru că sunt albaiulian şi sunt foarte mândru că am în spatele dumneavoastră o echipă de colegi foarte buni care se implică de fiecare dată. Sunt sigur că vom obţine un rezultat foarte bun în data de 25 mai. Şi vreau să transmit că şi noi la Alba Iulia vom câştiga alegerile. Şi noi la Alba Iulia îl vrem pe Victor Ponta preşedinte (…) Am fost foarte mâhnit când am primit o adresă din partea Biroului Electoral Judeţean, politiei si administraţiei locale că trebuie să dam jos bannerul cu Victor Ponta. Am spus nu-l dăm jos, o să-i demonstrăm edilului din Alba Iulia că vom câştiga alegerile din 25 mai, în noiembrie îl trimitem pe Victor Ponta la Cotroceni şi la alegerile următoare pe Hava în opoziţie (…) Sunt mândru că sunt român şi că premierul României e Victor Ponta, care a dat pensiile si salariile. Care a renunţat la 92 de taxe ineficiente şi care vrea să facă din România ceva frumos şi cu care să ne mândrim”, a spus preşedintele PSD Alba, Ioan Dîrzu care şi-a propus un target de 35%, în judeţ.

miting electoral53„Pentru mine ca ministru al Afacerilor de Externe, ca social democrat, ca român, ca şi creştin reprezintă o mare mândrie să onorăm Imnul Naţional al României. Mă gândeam că Ziua de 1 Decembrie se sărbătoreşte aici la Alba Iulia şi am făcut acest lucru alături de dvs. Îmi aducea aminte unul dintre colegi ca în data de 1 Decembrie am depus coroane alături de o fata care ne-a dat o lecţie extraordinara de ceea ce înseamnă să fii român, Sabina, din Covasna. Aici simţim cel mai bine ce înseamnă să fii român. Ziua de 25 mai este importantă. Pe scurt câteva motive care sunt pentru mine relevante şi explică de ce este important ca lista PSD-UNPR-PC să câştige aceste alegeri. În primul rând ca avem lista cu candidaţii cei mai bine pregătiţi. Sunt oameni cu o educaţie deosebita. Oameni cu experienţă. Unii dintre ei ne-au făcut cinste în Parlamentul European (…) În funcţie de cine va câştiga în Europa va fi mai bine sau mai rău pentru noi. Vreau sa va aduc aminte perioada când Guvernul PSD negocia aderarea la Uniunea Europeană. Cei care ne-au susţinut atunci au fost social-democraţii europeni şi Martin Schulz care este şi astăzi candidatul nostru la preşedinţia Comisiei Europene (… ) Ne interesează ca viitorul preşedinte de la Bruxelles să fie omul care susţine Romania, care promovează soluţiile social democrate”, a spus ministrul Afacerilor de Externe, Titus Corlatean.

Liderii PSD consideră că victoria din 25 mai va prevesti și victoria din toamnă, de la alegerile prezidențiale.

[nggallery id=1787]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO Albaiulianca Mihaela Mih-Dehelean, CAMPIOANĂ BALCANICĂ la Culturism și Fitness: ”O cupă în care am strâns toate speranțele, lacrimile, durerile și bucuriile a mii de ore de antrenament”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Albaiulianca Mihaela Mih-Dehelean, CAMPIOANĂ BALCANICĂ la Culturism și Fitness: ”O cupă în care am strâns toate speranțele, lacrimile, durerile și bucuriile a mii de ore de antrenament” Albaiulianca Mihaela Mih-Dehelean este CAMPIOANĂ BALCANICĂ la Culturism și Fitnes. Performanța remarcabilă a fost anunțată chiar de sportivă pe pagina de Facebook: ”O cupă în care am strâns […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea