Monden-Clubbing

FOTO, VIDEO. Distracție, muzică bună și relaxare, la Festivalul Blaj aLive 2018. Mii de persoane, la concertele de pe Câmpia Libertății

Ioana Oprean

Publicat

în

Mii de persoane participă, sâmbătă, la cea de-a șasea ediție a Festivalului Blaj aLive, organizat pe Câmpia Libertății, unde în 1848, la Marea Adunare Naţională, 40.000 de români au strigat ”Noi vrem să ne unim cu ţara!”. Concertează Vama, Alma, The Mono Jacks, Satellites și Melting Dice.

Participanții la Festivalul Blaj aLive au parte, pe lângă muzică și distracție, de relaxare în hamace, dar și de zone dedicate pasionaților de gastronomie.

Organizatorii Festivalului au transmis, într-un comunicat de presă, că cei care vor să se bucure de natură pot veni cu pături de picnic.

Pentru a susține autoritățile locale în eforturile de reabilitare a Câmpiei Libertății, la fel ca la ediția anterioară, festivalul a fost nevoit să comaseze energia celor două zile tradiționale de concerte și de petreceri într-una singură, fără a mai putea include zona de camping, au transmis organizatorii.

La Blaj aLive 2018, fanii ascultă și dansează pe ritmurile unora dintre cei mai îndrăgiți artiști: Vama (Ro), ALMA (Fin), The Mono Jacks (Ro), Satellites (Ro) și Melting Dice (Ro). Accesul în festival s-a făcut de la ora 14.00, iar un bilet a costat 60 de lei.

Concertul artistei de origine finlandeză, Alma, care vine în premieră în România, începe de la ora 21.00, în vreme ce trupa pop-rock Vama va urca pe scenă de la ora 22.30. La spectacol sunt așteptate mii de persoane.

Ajuns la a șasea ediţie, festivalul Blaj aLive, organizat în fiecare an pe Câmpia Libertăţii, promovează libertatea, educaţia şi inovaţia ca suport tehnologic pentru dezvoltarea culturală şi găzduieşte iniţiativele tinerelor organizaţii, parte din noua revoluţie culturală.

De asemenea, Festivalul susţine unirea comunităţilor de pretutindeni, devenind locul de întâlnire pentru petrecerea unei experienţe culturale binevenite pentru dezvoltarea unei comunităţi de oameni frumoşi, uniţi şi pregătiţi să aducă un plus de culoare şi valoare în jurul lor.

Ideea acestui festival a apărut în 2013, inspirată de încărcătura istorică a Câmpiei Libertăţii şi de rolul important pe care Blajul l-a jucat în formarea României de azi.

Ansamblul Câmpiei Libertății, unde în 1848 circa 40.000 de români au strigat „Noi vrem să ne unim cu ţara”, a fost reabilitat. S-au făcut alei carosabile şi pietonale, s-a amplasat mobilier urban, corpuri de iluminat stradal, bănci, cișmele, o fântână arteziană, gardul a fost reamenajat din lemn de stejar, spațiile verzi au fost refăcute, iar cele 26 de busturi aflate aici sunt, acum, iluminate arhitectural.

[nggallery id=5714]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Monden-Clubbing

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 1 – 7 mai 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Bogdan Ilea

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 1 – 7 mai 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Mortal Kombat II 2D / VIP 2D Avanpremiera  Regia: Simon McQuoid  Cu: Karl Urban, Hiroyuki Sanada, Damon Herriman, Martyn Ford, Tadanobu Asano, Jessica McNamee  Gen Film: Actiune, Aventuri, Fantastic, SF, Thriller  Durată: […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Cirque du Soleil aduce spectacolul OVO la Cluj-Napoca

Dan HENEGAR

Publicat

în

Cirque du Soleil aduce spectacolul OVO la Cluj-Napoca, în perioada 23-26 aprilie Cluj-Napoca devine, în perioada 23-26 aprilie, gazda unuia dintre cele mai spectaculoase show-uri de divertisment din lume, după ce producția OVO semnată de Cirque du Soleil ajunge în fața publicului din România. Citește și: În 11 aprilie: „Carte Blanche à Julien Cottereau”, spectacol-prefață […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 10 – 16 aprilie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 10 – 16 aprilie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Lee Cronin’s The Mummy / MUMIA de la Lee Cronin Avanpremiera Regia: Lee Cronin Cu: Jack Reynor, Laia Costa, Veronica Falcón, May El Calamawy, Billie Roy Gen Film: Horror Durată: 133 min […]

Citește mai mult