Ştirea zilei

FOTO, VIDEO. API – Dezastru pe lotul 2 al Autostrăzii Sebeș-Turda: De la finalul lunii octombrie 2018 și până acum câteva zile, „progresul” este insesizabil!

Ioana Oprean

Publicat

în

Asociașia Pro Infrastructură a realizat un studiu comparativ pe lotul doi al autostrăzii Sebeș-Turda, unde grecii de la Aktor au realizat un avans fizic de doar 5 puncte procentuale, în tot anul 2018.

„DEZASTRU, AȘA NU SE MAI POATE!!! După ani de zile de promisiuni nerespectate și termene depășite, grecii de la Aktor își demonstrează încă o dată neputința pe lotul 2 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda, după ce CNAIR i-a păsuit de nenumărate ori.

În tot anul 2018 avansul fizic a fost de, atenție, doar 5 puncte procentuale, de la 44% la 49%! Mai grav, constructorul tot nu reușește să se mobilizeze. Dovada este un clip video care compară două filmări din dronă realizate de Ziarul Unirea din 30.10.2018, respectiv 18.03.2019.

De la finalul lunii octombrie 2018 și până acum câteva zile, „progresul” este insesizabil! Zone întregi sunt NEATINSE! Înțelegem că a fost și iarna la mijloc, dar chiar și așa, șantierul arată dezolant: utilaje răzlețe pe 24 de km, cele mai multe parcate și câțiva muncitori pe ici pe colo.

Tronsonul are ZERO șanse să fie gata în 2019, în ciuda promisiunilor iresponsabile ale autorităților! Chiar și finalul lui 2020 este problematic. De fapt, în acest ritm, se va ajunge la rezilierea contractului.

Cerem constructorului să se mobilizeze DE URGENȚĂ, în al doisprezecelea ceas! Solicităm oficialilor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să aplice penalități usturătoare antreprenorului pentru întârzierile nepermise!”

[nggallery id=6890]

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Un gest de suflet făcut de comunitatea din Ghirbom pentru o familie greu încercată: O mamă singură cu 5 copii a primit electrocasnice, îmbrăcăminte și bani de rechizite 

Ioana Oprean

Publicat

în

Un gest de suflet făcut de comunitatea din Ghirbom pentru o familie greu încercată: O mamă singură cu 5 copii a primit electrocasnice, îmbrăcăminte și bani de rechizite Nicolaie Perța, împreună cu familia sa și oameni inimoși din comunitatea Ghirbom, s-au deplasat la începutul lunii septembrie în comuna Videle pentru a veni în sprijinul unei […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Portul popular de pe Valea Vințului, o poveste cusută în alb și negru. Haine de peste un secol, păstrate din generație în generație: ,,Fiecare cămașă, pieptar, cătrință sau straiță poartă cu ea amintirea unei femei care a cusut, a țesut și a muncit pentru familia ei”

Ioana Oprean

Publicat

în

Portul popular de pe Valea Vințului, o poveste cusută în alb și negru. Haine de peste un secol, păstrate din generație în generație: ,,Fiecare cămașă, pieptar, cătrință sau straiță poartă cu ea amintirea unei femei care a cusut, a țesut și a muncit pentru familia ei” Pe Valea Vințului, în județul Alba, portul popular nu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE FOTO, VIDEO | Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură Un accident rutier grav a avut loc luni după-masa, pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia. Un pieton inconștient este prins sub un camion. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical […]

Citește mai mult