FOTO: Ursulețul și Anotimpurile, cu ”Prichindelul” albaiulian

Nu demult v-am  spus o poveste – cea a micuțului Muck. Ei, dar la Alba Iulia se spun multe povești. Și nu numai în octombrie (dacă vă gândiți la festival).

De câteva zile, la Teatrul de Păpuși ”Prichindel”  se mai prezintă o poveste (o să vă mai puteți întâlni și cu Muck cel Mic, fiți siguri) tot cu un personaj mic, dar, de data aceasta, cu un ursuleț.

Citiți și ”Muck cel Mic” sau povestea unui mare spectacol, la Alba Iulia

Era odată un ursuleț drăguț, care, nu știm din ce motive, era singurel și poate de aceea se împrietenea rapid cu oricine. Era vară (ursulețul nu știa încă ce înseamnă cuvântul vară), era cald și ursulețului îi plăcea să se joace, dar nu de unul singur. Prieten de joacă îi este un frumos fluturaș și, ce credeți că se jucau amândoi? de-a-v-ați-ascunselea. Ursulețul avea, însă, un ajutor, pe domnișoara Albinuță, care îi șoptea unde-l poate găsi pe flututaș. Ei, dar timpul trece repede (mai ales când te joci) și fluturașul trebuie să plece, și frunzele copacilor încep să cadă, iarba să se usuce.  Ursulețul e trist și nu știe ce se întâmplă, dar și albinuța și fluturașul îi spun că vine toamna și să nu fie supărat, că se vor întâlni la anu’. ”Ce-o fi însemnând asta? La anu’?” se întreabă ursulețul. Curând apar noi prieteni la orizont și supărarea și întrebările dispar de îndată. Cine sunt acei prieteni, vă întrebați probabil și voi; ei bine, sunt două năstrușnice veverițe, cu codițe stufoase și pufoase. Și joaca începe iar. Dar timpul trece, veverițele sunt ele jucăușe, însă știu să fie și harnice și îi spun ursulețului prieten că ele trebuie acum să se ducă să-și adune provizii, pentru că vine iarna. Dar, să nu fie trist, că se vor reîntâlni la anu’. Acum înțelesese ce este toamna, dar nedumerirea a ceea ce înseamnă ”la anu’” rămase. Iar se văzu singur bietul ursuleț, iar era trist și pe lângă toate astea parcă începea să se facă frig și să bată vântul. ”Prietenul la nevoie se cunoaște.”, zicea o vorbă din înțelepciunea poporului. Două ciori mari, cu penaj cam bogat, apar din înalt și par a fi posibili noi prieteni pentru ursuleți. Ciorile nu sunt, totuși,  niște păsări nici prea drăguțe, nici prea jucăușe. În schimb doi fulgi de nea strălucitori și un bulgăre de zăpadă aduc veselia și jocul în inima micuțului urs. Și ninge atât de frumos, cum numai în poveste se poate. Apoi vin sărbătorile, Moșul nu întârzie să vină cu daruri. Și ursuleții au voie să primească daruri, așa că ursulețul nostru a primit în dar un ursuleț alb, mult mai mic decât el, care-i poate rămâne prieten etern. Dar… aici cred că ghiciți deja ce vreau să vă spun, timpul trece și fulgii și bulgărașul trebuie să-și ia rămas bun de la ursuleț, cu promisiunea tuturor prietenilor de până atunci, că se vor revedea ”la anu’”. Și îi mai spun ursulețului că este vremea de dormit, de hibernat pentru el, așa cum fac toți urșii pe timpul iernii. Acum știe ursulețul și ce înseamnă iarna, dar cam atât. Și când tristețea îl copleșește din nou, un ghiocel răsare ca să îi vestească sosirea primăverii. Se bucură de noul prieten și învață și ce înseamnă cuvântul primăvară, dar nu mai vrea să i se spună mereu ”la anu’”, și nu vrea să îi dea drumul ghiocelului. Dar natura are parcursul ei și nu poți să i te opui. Deodată voce cunoscută, ba chiar două, îl fac pe ursuleț să tresară. Cine credeți că îl strigă?… Ați ghicit, sunt albinuța și fluturașul, prietenii de vară ai ursulețului. Da, în sfârșit ursulețul știe ce înseamnă ”la anu’” și știe și ce înseamnă primăvară, vară, toamnă și iarnă.

V-am spus povestea așa cum am știut mai bine, dar ca să vedeți povestea cu ochii voștri, ca să îl întâlniți pe ursuleț, ca să vedeți fluturașii colorați și veverițele jucăușe, fulgii de nea strălucitori… trebuie să veniți la teatru.

Ursulețul și anotimpurile este un spectacol drăguț, pentru copii mici și foarte mici, unde personajele apar într-un cadru ce reprezintă chiar un teatru de păpuși, puțin decorat, simplu și ușor de manevrat. Păpușile sunt simpatic construite, dialogul este simplu, scurt, și se intercalează cu pasaje muzicale plăcute, antrenante, care plac celor mici foarte mult, îndemnându-i să aplaude ritmat.

Vă întrebați de ce tot vreau să vă spun povești? Și faptul că toate sunt frumoase, reușite etc., numai de bine. Cele două spectacole prezentate sunt foarte diferite și nu suportă comparație. Și da, nu totul este perfect, ar fi câteva aspecte care, să zicem, le-aș analiza cu un ochi mai critic, mai ales în ceea ce privește acest spectacol. Dar, prin aceste povești, vreau să fac, de fapt, o pledoarie pentru teatru, pentru educația prin teatru a celor mici și mari. Mă doare atunci când sunt aduși copiii la teatru și nu li se spune, poate, decât un simplu ”mergem la teatru”. Ce înseamnă teatru, ce ne așteaptă acolo, cum ne comportăm la teatru… sunt întrebări pe care fiecare părinte sau educator trebuie să și le pună și să le explice copiilor. Și de aici ar trebui, de fapt, cei mari să-și răspundă, mai ales la ultima întrebare: cum ne comportăm la teatru. Adică, ne luăm obligatoriu telefoanele mobile și cu niciun preț să nu le închidem sau să le dăm pe silențios, am putea chiar să răspundem… râdem când nu e nimic de râs…

Teatrul e poveste și viață, în același timp, e bucurie și tristețe, e muncă, sudoare. Despre păpușar și despre ce înseamnă cu adevărat meseria asta se vorbește prea puțin. Despre cum se construiește un spectacol de păpuși, de asemenea. Până acum v-am spus povești, la care chiar vă invit cu drag, dar poate că într-o zi o să vă spun și povestea adevărată a celor din spatele poveștilor și păpușilor. Și pentru că am pomenit de ei chiar trebuie să vă prezint echipa care a construit acest spectacol: Viorica Boda, Irina Melnic, Ramona Mincu Benchea, Radu Hăprian și Teodora Popa au dat glas personajelor, scenograf – Marian Sandu, muzica – Levente Szöcs, regia artistică – Teodora Popa, lumini – Ovidiu Tămășan, sunet – Florin Andrea, pictură și sculptură – Oriana Pelladi și Marian Sandu, tehnician scenă – Ilie Petrescu, croitorie – Mirela Tămășan, tâmplărie – Marin Goia.

Copiilor le plac poveștile, copiilor le place teatrul, important este ca voi, bunici, părinți, profesori-educatori să nu uitați să fiți din când în când și voi copii (fără telefoane). Și nu lăsați până ”la anu’” ca să veniți la spectacolele Teatrului de păpuși ”Prichindel” .

 Cristina Smadea

[nggallery id=1898]

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI